Cuiul lui Pepelea

Nu, nu ne spune cineva că suntem o societate de nimic. Nu. Doar se insinuează. Iar noi acceptăm ca şi cum n-am face parte din această societate, ca şi cum ea, societatea românească, ar fi o fatalitate, o „ceva” asupra căreia nu avem niciun control, care, până la urmă, nici nu ne priveşte. Nu ne priveşte pentru că înşine avem rol de privitori, exteriori realităţii?!

Cât ar încerca unii să aşeze, să ordoneze lucrurile în ograda noastră, rămâne „cuiul lui Pepelea”, insinuarea. Şi mai toată lumea are de agăţat ceva în acest cui năzdrăvan! Români şi străini, dar mai ales români. Acest „cui”, lângă alte „cuie” …
Anul acesta am avea prilejul să scăpăm de unul dintre ele, înfipt bine în Parlamentul României, cuiul care se referă la calitatea umană şi profesională a aleşilor.

Sigur, pare că ne învârtim în cerc, şi păgubos, şi vicios. Parcă ne bucurăm în loc să ne înverşunăm, să ne mobilizăm, să schimbăm, când, de pildă, rostim „analfabet funcţional”. Mai curând ne resemnăm: aşa, şi?! Continuăm. Ne vedem de treabă, treabă care ar trebui să fie a noastră, a tuturor, dar noi avem…altă treabă. Nu, nu e un joc ieftin de cuvinte. Chiar ridicăm resemnaţi din umeri şi ne aşezăm cuminţi la colţ, pe coji de nucă. Aşteptăm să ne primim dojana deloc măgulitoare. Pretindem, pe bună dreptate, efemerilor conducători să aducă schimbarea, binele, progresul. Dar sunt ei ocoliţi de „analfabetismul funcţional”? Suntem noi mulţumiţi de ei? Din păcate, nu. E un paradox. Ei sunt aceia pe care noi îi votăm, noi îi aşezăm în poziţiile (dovedit neonorate) din care şi-au asumat rolul de a face. (Nu generalizez, ar fi o greşeală.) Noi îi votăm! De ce îi alegem? Ce ştim noi despre ei? Ce ştiu ei despre noi? Toţi am comparat comportamentul candidaţilor deveniţi aleşi. Câtă diferenţă! Şi nu putem pretinde că nu avem experienţă! Au trecut opt cicluri electorale, unii au fost aleşi, aşa cum sunt, chiar de opt ori.

Putem noi, la alegerile viitoare, la termen sau nu, să smulgem „cuiul lui Pepelea” din Parlament? Putem să alungăm „insinuarea” că sunt incapabili, hoţi, corupţi, vânduţi şi câte şi mai câte…insinuări ce se răsfrâng asupra întregii societăţi? Aş vrea să fiu optimistă. Mă tem că mă va împiedica virulenţa covidului, că vor ieşi la vot doar „nucleele dure” ale formaţiunilor politice, că iar vom alege până vom culege, că, din nefericire, tot noi ne vom mai bate un „cui al lui Pepelea”, iar fiecare formaţiune politică va bate câte un cui la celelalte.

Doar dacă este cineva care nu a auzit de „Cuiul lui Pepelea”, amintesc că acest cui este „un drept pe care şi-l creează cineva pe baze şubrede, pentru a stingheri pe altul”.

…Pepelea, personaj de basm, şi-a păstrat, în casa pe care a vândut-o, un cui ce-i servea ca pretext pentru a intra în casă ori de câte ori dorea, deranjând proprietarul de drept. Poveşti. (Mioara Vergu-Iordache)