Cu sau fără prelată …

Iernile nu mai sunt ce erau în trecut. Nici maşinile. De cât neastâmpăr şi sacrificiu material dădeau dovadă unii, în comunism, pentru a ajunge proprietari de autovehicule. Cine avea maşină era fericit, deşi nu putea circula liber, nici între graniţele ţării, din anumite motive. Benzina era marea problemă. Se găsea greu. Apoi s-a introdus raţia de benzină fiindcă devenise absolut insuficientă. Când găseai, se obţinea cu nervi întinşi la maximum, după ore de stat la coadă. Altă regulă rutieră introdusă în 1985, derivată tot din lipsa carburanţilor, zicea că duminica se circulă alternativ. Într-o duminică numerele pare de pe plăcuţele de înmatriculare, în cealaltă duminică cele impare. Pe atunci, numerele de
la autoturisme erau formate în partea lor finală din cifre şi nu din litere ca astăzi, dar şi această problemă era minoră faţă de cum se circulă acum. În anul de graţie 2020, maşinile circulă pe trotuar. Fac manevre, dau cu spatele, garează, şi de multe ori şoferii cred cu tărie că e dreptul lor să acţioneze astfel. În alte situaţii, se parchează pe carosabil. Se încurcă sau blochează, după caz, o bandă sau două, dar problema, problemelor apare iarna. Drumurile se îngustează şi mai mult. Zăpada nu se curăţă la timp. Dacă nu ai locul tău de parcare şi ai deszăpezit unul găsit întâmplător la rigolă, nu îţi mai vine să scoţi maşina până în primăvară, de frică să nu îţi ia altul locul şi tu să te alegi cu multă muncă depusă şi fără loc de parcare. Noroc că iarna asta nu a nins. Cel puţin până acum. Altfel am fi avut parte de noua modă a prelatelor auto. Puţini sunt cei care îşi cumpără husă de acoperit maşina. Din numeroase motive cei mai mulţi nu fac acest gest. Improvizează. Cei care nu vor să piardă timp cu dezgheţatul maşinii şi nici nu posedă sisteme deştepte de dezgheţare au la îndemână câteva variante. Cea mai simplă este acoperirea parbrizului cu parasolarul. Cea mai delicată este să abandoneze maşina pe toată perioada anotimpului rece în parcare sau pe stradă. În lipsa locului de parcare, dar mai ales a unui garaj, unii proprietari apelează la varianta ieftină şi inestetică, respectiv cumpără folie de plastic şi îşi împachetează maşina ca pe un veritabil cadou. Am văzut sisteme antiintemperii şi „antiefracţie” compuse din sfoară, sârme, greutăţi tip piatră sau bidoane de plastic umplute cu pietriş. Am văzut, prinse de prelate vechi utilizate în comunism, cartoane ameninţare-avertizare: Să te pălească Dumnezeu dacă pui mâna să furi! sau Nu umbla la husa mea că o să faci accident! Interesant este că tot mai multe maşini accidentate sunt abandonate pe străzi cu asemenea sisteme de protecţie antiintemperii şi „antiefracţie”.
Un lucru este cert. Azi, în 2020, cu sau fără prelată, maşinile nu mai au loc în obosita urbe a lui Bucur. (Ciprian C. VASILESCU)