Cu mască. Fără mască

Am experimentat trăirea marii sărbători a Învierii Domnului, a primirii Luminii Sfinte, în condiţii de distanţare. Dar ce e deosebit? Nu suntem singuri în faţa vieţii şi a morţii?! Când îi cerem ajutorul sau îi mulţumim lui Dumnezeu nu suntem singuri? Familia, a cărei reuniune o plângem acum, nu este mai mereu risipită, din motive mai mult sau mai puţin obiective?!

Haideţi să nu glumim cu lucruri/fapte/gânduri sfinte! Trebuie să purtăm mască ca să nu ne infectăm cu covid-19, dar să nu exagerăm! Măcar noi cu noi să fim sinceri, să dăm masca jos. Am pierdut mult, nu numai noi, e adevărat, din trăsăturile care ne definesc umanitatea, iubirea, empatia, spiritul de sacrificiu, bunătatea, cinstea, umilinţa creştină.

Pentru mulţi, sărbătorile religioase sunt doar nişte borne, nişte ”trebuie!”, nişte bife în agendă. Ne întoarcem acasă să ne aşezăm la masa pregătită printre lacrimi de părinţi obosiţi de dureri şi de aşteptări. Şi ei ne întâmpină cu mască, masca sănătăţii, a fericirii. Noi ne ospătăm şi îi îmbrăţişăm grăbiţi, purtând masca omului fericit, dar ocupat. Le aducem cadouri colorate, mai scumpe sau mai ieftine, le dăm indicaţii şi le urăm de bine. Dar ne grăbim. Ei îşi pun masca înţelegerii că avem treabă, că trebuie să muncim ca să câştigăm să trăim mai bine, să ne cumpărăm case, maşini, bijuterii, haine scumpe, să ne petrecem vacanţe exotice, să fim în rândul lumii de departe în care am reuşit cu greu, îndurând, unii, umilinţe greu de suportat, dar oricum mai uşor de acceptat decât umilinţa reîntoarcerii, a eşecului printre străini.

Între timp, succesul şi ”departe” sunt pe zi ce trece mai… departe. Era, demult, altă uliţă/stradă, alt sat/oraş, a devenit altă ţară, alt continent. Urmează altă planetă, altă galaxie?!

Învăţăm de la alţii că ”dor” nu este un cuvânt universal, chiar dacă sentimentul este cunoscut de toţi cetăţenii universali. Ne scuturăm de tot ce ne-ar putea identifica, de frică să nu fim alungaţi de la bucatele industriale ale altora. Sigur, nu e cineva vinovat că pleacă pentru un trai mai bun. Din punct de vedere material, mulţi au succes, aceia care, cu mai multă răbdare şi implicare, ar fi reuşit şi în locul de baştină. Mulţi, însă, preferă dispreţul şi indiferenţa altora, când casa părintească, la propriu şi la figurat, are nevoie de mintea şi braţele lor

Ne-am îndepărtat de spiritul creştin, de valorile tradiţionale. Nici urările nu le facem în limba română. Stâlcim limbi străine, dar, tragic, călcăm în picioare Limba Română mai ales. Grav este că o schilodim în gândire, în raţionamente, în comunicare. Ne plângem de izolare, de ”distanţarea socială”, care este, în era informatizării, măcar pentru populaţia urbană, doar ”distanţare fizică”, când noi, de bună voie ne izolăm aproape permanent în ”bule virtuale”. Totul sau aproape totul se petrece cu mască. De teama infectării cu… omenie?!

Cred că suntem la o cotitură, Doar educaţia ne va ajuta să alegem drumul bun. (Mioara Vergu-Iordache)