„CU LENIN PE INVENTAR. Eseuristice” de Dragoş Ciocăzan

Jurnalism, filosofie şi literatură sub acelaşi acoperiş la „Opinia Naţională”

• La Târgul de cartea „Gaudeamus” din decembrie 2025, Editura Fundaţiei „România de Mâine” a lansat cartea „Cu Lenin pe inventar. Eseuristice” de Dragoş Ciocăzan.

Coperta şi titlul – sugestii privind conţinutul cărţii

O mare parte din textul scris de Dragoş Ciocăzan este o parodie filosofică. Încadrarea drept parodie începe cu titlul şi coperta. Vladimir Ilici Lenin a fost cel care a lansat şi condus Revoluţia bolşevică din Rusia în anul 1917, eveniment care a marcat semnificativ istoria Europei şi a lumii întregi. Acum nu mai există oficial nici un urmaş sau discipol ideologic al lui Lenin. În primele luni ale anului 1990 au fost dărâmate toate statuile lui Lenin din România fără ca nimeni, absolut nimeni să protesteze. Deci formal ar trebui să ne fi desprins în totalitate de crezul, ideologia şi practica sa politică. Prezenţa lui Lenin în titlu, dar şi pe copertă, este un semnal evident către parodia filosofică pe care o aşteptăm în paginile cărţii. Nu este o fotografie a lui Lenin preluată din cele care au circulat în vremea în care acesta era venerat sau acceptat din cauza constrângerilor ideologice formale. Este o fotografie stilizată.

Utilizarea ca simbol sau pretext a lui Lenin în titlu şi pe copertă atrage atenţia asupra încă unui aspect: cartea se adresează celor care ştiu cel puţin la nivel mediu istoria socială a lumii şi înţeleg fenomenul politic de astăzi. În lipsa unor cunoştinţe elementare vom putea avea impresia că este o carte despre o păpuşă sau un actor având numele Lenin.

Cartea scrisă de Dragoş Ciocăzan şi lansată la târgul „Gaudeamus” ediţia 2025 este formată din eseuri, fiecare având o mare autonomie, cu referinţe mai mult discrete între ele. Toate eseurile au ca elemente comune o densitate de idei cu totul surprinzătoare, un stil literar sclipitor, un limbaj frecvent la limita colocvialului şi un sarcasm lucid. În titlu nu avem termenul de „eseuri”, aşa cum era firesc, conform conţinutului, ci „eseuristice”, un cuvânt original. De altfel mai găsim în câteva eseuri creaţii de cuvinte sau concepte utile pentru mersul naraţiunii. Din punctul meu de vedere este combinaţia dintre cuvintele eseuri, ştii, ce, sau mai exact ce ştii pe bază de eseuri. Eu înţeleg astfel că textul propus nu este pentru citire în stilul în care parcurgem literatura beletristică, ci este unul care ne incită să ştim mai mult despre lumea în care trăim astăzi.

Domeniile de cunoaştere în care ne provoacă textul cărţii

Aşa cum am precizat deja, nu avem în faţă literatură de tip beletristic, deşi formatul este tipic al unor eseuri. Trimiterea la literatură este realizată nu numai prin sclipirea artistică a textului, incluzând figuri de stil cu accent pe metafore, dar şi personificări sau hiperbole cu substrat inteligent încorporat. Mai întâlnim în carte, tot din domeniul literatură de tip beletristic, jocuri de cuvinte, rigoarea formală a structurii şi dimensiunii textului conform modelului de la eseu, unitatea de limbaj şi fluenţa simplă a redactării.

Textul cărţii „Cu Lenin pe inventar. Eseuristice” de Dragoş Ciocăzan pune problema unui anumit nivel de cultură a cititorului pentru a putea savura integral, atât esenţa mesajului, cât şi frumuseţea redactării. În plus se face trimitere la noţiuni de ştiinţe sociale, inclusiv filosofie, economie generală şi management, istorie naţională şi universală, realităţi politice actuale sau recente. Sunt presărate în câteva locuri expresii scurte în limba latină accesibile pe baza noţiunilor primite la studiile de specialitate sau la cele din şcoala generală. Din filosofie este prezentă pregnant etica, în principal etica dezvoltării sociale. Este obligatoriu ca cititorul să deţină puţin simţ al umorului şi să deţină răbdarea să parcurgă nu numai titlul eseurilor, ci şi conţinutul lor. Va fi surprins de analogiile şi conexiunile subtile pe care le va găsi.

Impresii personale din câteva eseuri

În eseul „Delirul acribic al marionetelor din import” ne aflăm în faţa unei povestiri de tip ştiinţifico-fantastic, dar ancorată adânc în realităţile cotidiene aduse în scenă prin metafore subtile. Pornind de la tradiţionala joacă a copiilor cu păpuşile, naraţiunea mută printr-un clic subtil cadrul din relatarea respectivă. Îl duce în lumea reală a celor care manipulează oamenii la fel cum aceştia ar fi jucăriile lor. O propoziţie scurtă <acum ele (păpuşile, jucăriile de copii) se joacă impetuos cu noi> ne aduce la o nouă configuraţie a locului naraţiunii, cea menţionată a manipulării noastre de toate zilele în calitate de păpuşi ale liderilor din spatele cortinei. Limbajul ambivalent este subtil dar totuşi uşor de înţeles pentru cei iniţiaţi. Nu mai contează unde au fost fabricate păpuşile, scoate în evidenţă. Are loc globalizarea manipulării prin participarea la jocul de scenă al unor personaje de pe orice punct al globului. Lumea unipolară a păpuşilor în care totul este perfect reprezintă de fapt lumea noastră unipolară. Iar perfecţiunea fardată a realităţii îmi aduce în minte un cântec din anii stalinismului în care liderul ţării noastre şi cu cel sovietic ajungeau la concluzia < în rest totu-i perfect, totu-i perfect> deşi în realitate, conform celor raportate, nimic nu mergea bine. Imaginea cu singularităţile obediente, lipsite de solidaritate, voinţă şi creativitate din lumea păpuşilor este de fapt imaginea cu lumea noastră de astăzi asupra căreia Dragoş Ciocăzan revine şi cu alt tip de metafore în eseurile următoare. Pentru schimbare este important ca păpuşile manipulate să se trezească, să înţeleagă relaţia dintre faptul că nu mai văd realitatea şi valoarea lor ( sunt oarbe şi ieftine – în textul eseului). Schimbarea înseamnă trecerea la normalitate, cu marionetele în ladă, nu în societate, cu pace, armonie, solidaritate şi libertate reală a oamenilor, exact ceea ce lipseşte în lumea păpuşilor manipulate de astăzi.

O combinaţie între ironie amară şi descriere a unor realităţi absurde pe plan internaţional este realizată în eseul „Borş n-avem”. Este debordant să vezi zugrăvită corelaţia dintre incultură şi decizii aberante în formule rafinate ca cele găsite de Dragoş Ciocăzan. Nivelul de ignoranţă este indicat prin incapacitatea <de a citi cărţi fără poze>. De aici şi problema banalului borş protejat ca marcă în condiţii de ignoranţă. 

Tema conflictelor militare aberante ale zilelor noastre face obiectul unei sinteze filosofice crude în eseul Războiul ca metaforă dialectică. Luciditatea viziunii autorului se bazează pe elemente din gândirea clasică, Eschil, Socrate şi Tucidide. O axiomă deosebit de importantă este aplicabilă: cât timp există echilibrul natural, nu este nevoie de războaie. Dar în cazul oamenilor acţionează orgoliul de a-şi călca semenii în picioare. Acesta <condamnă la necesitatea luptei>. Întrebările cheie rămân valabile din antichitate până astăzi: de ce, de unde, cum, până când vom mai purta războaie? Concluzia vine de la Tucidide: <inevitabilitatea blestemului forţei ca martor al unei dinamici involutive>, al cărei final < nu poate fi decât autodistrugerea>.

Un eseu în care ironiile fine ajută la definirea unei stări de lucruri este „Programul <Rabla> pentru proiectele de ţară”. Prin intermediul ironiilor, Dragoş Ciocăzan ne face şi aici să înţelegem mai bine problemele. Seria de ironii subtile include <calamităţile produse de omeni altor oameni>. Mai găsim o ironie cu aplicabilitate frecventă: în urma unei schimbări nepotrivite a normelor care ne provoacă disconfort trebuie să avem capacitatea de a suporta ideea că s-ar putea să fie şi mai rău. Aici ne gândim la sintagma din mediul informal: Zâmbiţi, mâine va fi şi mai rău. Trimiterea la un banc din vremea comunistă având ca referenţial postul de radio Erevan este speculată de Dragoş Ciocăzan prin jocul de cuvinte < nu ne dă, ne ia, şi nu e bicicletă, ci tancul în spatele căruia stă leopardul>. Mai identificăm drept ironii subtile trecerea de la surpriză la stare de şoc perpetuă sau comparaţia dintre politică şi comerţ: ca la mall, brand celebru dar produsul face fâs imediat ce l-ai scos din cutie. Pe lângă aceste metafore subtile legate de zona consacrată ca fiind literară, într-o interpretare mai largă, să-i spunem, apar metafore conectate la sloganuri ale momentului: consumatorul de politică, de produs sau de orice altceva, corelaţia dintre programele de tip Rabla pentru achiziţia unor bunuri de consum şi dominaţia pe piaţă a produselor fabricate în afara Uniunii Europene, dar şi înşelarea consumatorilor prin etichete minuscule. Pentru a duce cititorul la punctul dorit, Dragoş Ciocăzan propune conceptul de minciună poleită şi ne conduce în zona literaturii absurdului în care problema ar fi oamenii. După care readuce în discuţie probleme serioase legate de riscurile tehnologiei, consumul în exces, lăcomia, agresivitatea, dar şi nevoia unui program de ţară realist pe baza resurselor avute la dispoziţie.

O temă de mare profunzime a lumii de astăzi, legată de folosirea forţei între ţări, dar şi între grupuri sau indivizi izolaţi, este prezentată într-un eseu cu un titlu simpatic, amintind de limbajul necultivat de cartier: „Pumnii mei nu are minte”. Pe lângă dezacordul gramatical generator de zâmbet din titlul acestui eseu, identificăm folosirea unei metode simpatice de a atrage cititorul şi de a-i stârni curiozitatea pentru a citi un text în care sunt prezentate probleme globale de mare complexitate. Astfel, pentru a uşura şi mai mult înţelegerea unui text formator de principii de viaţă pentru comunităţi mari, autorul se sprijină discret de asemănarea dintre micro-cosmos şi macro-cosmos, dintre problema utilizării forţei la nivel de individ şi cea la nivel internaţional. De fapt, în spatele acestor instrumente artistice stau principii sau probleme de maximă relevanţă globală: ciocnirea civilizaţiilor, ura ca mijloc de relaţionare, obişnuirea cu minciuna pe care nu o mai distingem de realitate, foamea marilor puteri după resurse ieftine. Mai aflăm despre refuzul enclavizării, schimbarea necesară din interior a oamenilor, nevoia de înţelegere reciprocă. La acest ultim subiect găsim la sfârşitul eseului o tehnică literară de tip parodie: dacă nu înţelegem ce spune altă persoană să folosim dicţionarul, nu pumnul, cu menţionarea discretă a posibilităţii să nu ne înţelegem chiar dacă vorbim aceeaşi limbă.

Sub un titlu hazliu, „Trăim decenii de împliniri răzleţe”, găsim tot un text în care sunt puse în discuţie probleme complexe, chiar grave, putem spune. De la titlul unui cântec, „Trăim decenii de împliniri măreţe”, cu mare circulaţie într-o epocă anterioară din istoria României, ajungem la problema gravă a zilelor noastre: limbajul practicat în Uniunea Europeană este <forma poleită a unui dispreţ neschimbat de secole al unor ţări şi popoare faţă de altele>. Poate că am rezerve faţă de această idee şi nu mă pronunţ acum personal asupra ei, dar trebuie să recunosc argumentaţia solidă exprimată plastic şi rafinat de către Dragoş Ciocăzan. Lista de cauze ale conflictelor de lungă durată din Europa menţionate în acest eseu pare să fie de tip exhaustiv: aroganţa, trufia, nevoia disperată de glorie, infatuarea, înfumurarea, îngâmfarea, obrăznicia, orgoliul, sfidarea, xenofobia, trufia. O idee de tip suveranist prezentată în eseu poate avea o acceptabilitate mare: noi, românii, <suntem, ca întotdeauna singuri, ne avem doar noi pe noi>. O întreagă istorie a perioadei medievale a României întăreşte această concluzie.

O critică socială acerbă de mare exactitate sociologică găsim în eseul „Snobilimea şi avatarurile începutului de lume”. Pornind de la definirea snobililor, autorul dezvoltă cu mare profesionalism formarea unei categorii sociale dăunătoare progresului, bazată pe <specularea celor mai mici slăbiciuni, naivităţi şi ignoranţe ale oricărui început de lume nouă>. Paralela acestei categorii sociale cu nobilimea de sânge şi cu ce ar însemna meritocraţia sunt prezentate în stil didactic, sumativ, concludent. În finalul eseului apar câteva indicaţii pentru noua categorie socială a snobililor, de fapt lecţii de a-şi depăşi condiţia respectivă: <studiu, muncă, răbdare, compasiune, recursul la amintiri din vremea când erau oameni normali>.

În final menţionez că setul de eseuri „Cu Lenin pe inventar. Eseuristice”, scris de Dragoş Ciocăzan, acoperă nevoia de a avea o carte amuzantă care să ne conducă spre mari adevăruri.

Lectură plăcută!!!

Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ
Membru în Consiliul Ştiinţific al Editurii Fundaţiei „România de Mâine”