Cu cianură aţi încercat?!

Finalul unui banc mai vechi suna cam aşa: „Dar cu cianură aţi încercat?” Bancurile îşi au originea în realitate, nu creează realitate! Aşa că, orice bucureştean mai insomniac sau cu deşteptare la oră fixă în zori a constatat, duminică noaptea şi luni dimineaţa, că nu poate respira. O ceaţă de otravă cu miros pătrunzător ne-a umplut plămânii dornici de aer proaspăt. Ca de obicei, autorităţile au fost luate prin surprindere! Au convocat o şedinţă de urgenţă!

Glume proaste! Ce să facă o şedinţă de urgenţă? Este aerul poluat din Bucureşti o noutate? Este temă de campanie electorală de când era bunica fată şi se potcoveau puricii cu 99 de ocale… A fost un accident?! Haida, de! Accidente sunt gropile de gunoi neecologizate, apele pline de pet-uri, cadavre de animale, resturi menajere, aparate electrocasnice vechi, străzile şi trotuarele îmblănite în praf, pădurile ucise şi sufocate de „iubitorii de natură”, apa nepotabilă din fântâni, clorul persistent din apa „de la robinet”…?! Nu, nu sunt accidente! Accidente sunt responsabilii politici şi administrativi, care sunt aşa de incapabili încât nu înţeleg că şi ei sunt candidaţi la moarte din cauza poluării.

Dar să nu ne facem că nu vedem! Ce e al Cezarului, e al Cezarului! Adică noi, locuitorii acestei ţări frumoase şi binecuvântate de Dumnezeu (că dacă nu ne-ar apăra El, de mult…), noi suntem poluatori, indiferent de calitatea de persoană fizică sau persoană juridică! Noi suntem vinovaţi că poluăm sau trecem nepăsători pe lângă cei care ne fac viaţa irespirabilă. Noi ne „inflamăm” până bate vântul şi apare soarele. Vine primăvara şi ascunde mizeria în iarbă. Noi să fim sănătoşi! Dar nu suntem! Din cauza noastră.

Câţi dintre noi selectăm gunoiul casnic? Câţi dintre noi, mari iubitori de animale, ne însoţim de o pungă pentru a strânge după acestea pe unde le plimbăm? Câţi păstrează în mână un ambalaj, un rest, un cotor, până la primul coş de gunoi? Câţi îşi strâng urmele după un picnic la iarbă verde? Câţi adună uleiul folosit şi-l duc la centrele speciale, nu îl aruncă la canal sau în chiuvetă? Câţi nu aruncă pe jos chiştoacele? Câţi se preocupă să evacueze resturile după ce şi-au amenajat/zugrăvit casele? Câţi…? Prea puţini. O spun cu durere: nu suntem civilizaţi. Ce fel de maturi creştem noi, când suntem un exemplu rău?!

Poate mulţi ştiu. Regretatul, fabulosul Florian Pittiş, fumător înrăit, umbla cu scrumiera la el! A fost un om civilizat. Eram la Bonn. Am coborât dintr-un metrou de suprafaţă. Aveam biletul în mână, aşteptând să văd un coş de gunoi. Doar pentru că li s-a părut că aş putea să-l arunc pe stradă, am fost săgetată de priviri mânioase. Nu era cazul, dar… Civilizaţie. Când fiecare dintre noi va avea priviri mânioase pentru că el însuşi sau un concetăţean produce mizerie, atunci, poate, nu vom mai avea nevoie de inutile şedinţe de urgenţă! (Mioara Vergu-Iordache)