Suntem în Postul Paştelui. O perioadă de pregătire sufletească şi trupească pentru marea sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Fiului lui Dumnezeu. Prin urmare, încercăm să abordăm un subiect în ton. Este vorba de pictura religioasă. Pentru acest motiv, invitata noastră specială de astăzi este Cristina-Mirela Istrate.
Vă rugăm să vă prezentaţi
Sunt absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, secţia Arte Plastice – Pictură Bisericească şi am terminat înainte Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, secţia Arte Murale. Din 2010, sunt Expert al Şcolii de Artă Bucureşti, secţia Iconografie, unde sunt profesor îndrumător pentru oameni de diferite vârste, de la adolescenţi pana la vârstnici. Această experienţă m-a ajutat enorm, în a mă şlefui ca pedagog şi ca artist. În toată această perioadă, am participat la expoziţii, unde am fost profesor coordonator pentru secţia de Iconografie, şi de multe ori mi-am expus lucrările alături de cursanţii mei. Pe lângă activitatea de profesor, încerc pe cât posibil să expun de câte ori îmi permite timpul, alături de artişti plastici, ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi membri ai Ligii Navale, a cărui membru sunt. Am participat la expoziţii de artă plastică şi artă religioasă. Printre cele de artă religioasă, amintesc că am participat la câteva ediţii ale Sărbătorii Breslei iconarilor de la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, alături de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a U.A.P. din România. Am prins aripi de artist odată cu expoziţia mea personală din 2019, de la Galeria „U” Art Gallery , intitulată Lumină sacră, unde au vorbit foarte frumos domnul doctor cercetător Marian Nencescu şi invitaţii de onoare, domnul profesor membru U.A.P. din România, Vergil Cojocaru-Cover, alături de actriţa Doina Ghiţescu. Printre persoanele care au vorbit despre mine şi arta mea, mai amintesc pe doamna curator Amelia Dincă şi domnul curator profesor dr. Ilie Roşianu. Am câteva articole dedicate in publicaţii ca Dacia Nemuritoare, Cronica Timpului, Independenţa Română, articole semnate de domnul Vergil Cojocaru-Cover. Printre ultimele expoziţii la care am participat, se numără trei ediţii online, organizate de doamna profesor Carmen Sîrbu şi domnul profesor Constantin Tofan, membri ai U.A.P. din România, Filiala Iaşi, Dragobete.Art.Ro, din 2021, Portret şi Autoportret, din 2022 şi Zis şi făcut din 2022. Menţionez si expoziţia în curs de desfăşurare, Expoziţie de Pictură Aniversară, cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la înfiinţarea Ligii Navale Române, unde particip cu lucrarea Maica Domnului cu Pruncul. Expoziţia are loc la Casa de Cultură Friedrich Schiller.
Cum a fost 2022 pentru arta dumneavoastră?
Anul 2022 nu a fost atât de bogat în expoziţii pe cât mi-aş fi dorit, fiind un an de căutări lăuntrice personale, dar sunt convinsă că anul 2023 va fi un nou început pentru mine, ca artist. Încerc mereu să aduc un suflu nou exprimărilor mele artistice şi să mă redescopăr prin tehnici şi abordări diverse ale compoziţiilor, cromaticii, chiar şi a tematicii, dorind să experimentez cât mai mult. Îmi creez noi provocări din dorinţa de a evolua constant ca artist plastic. Pe partea de artă religioasă, am în lucru proiecte noi, urmând să abordez şi alte tehnici mai laborioase, precum modelajul în lut, mozaicul, linografia, miniaturile pe hârtie şi tehnici mixte. De asemenea, în planurile mele, ocupă un rol important şi un alt proiect, ce ţine de arta murală, ca parte din ambient, completat de un altul, legat de arta textilă şi instalaţie. Am multe idei, multe proiecte şi abordări noi pe care doresc să le duc cât mai departe şi îmi doresc mult să dau curs fiecăreia dintre ele, fie pe plan artistic personal, fie prin cursanţii mei de la Şcoala de Artă Bucureşti.
Felicitări din inimă! Mulţumim frumos pentru tot şi îi dorim artistei să îşi realizeze toate dorinţele legate de noi forme de exprimare artistică!
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com