„CREION PE HÂRTIE”. IOANA PANAITESCU

Galleria 28 din Timişoara prezintă în perioada 17–31 martie 2026 expoziţia, curatoriată de Maria Paşc, „Creion pe hârtie” a artistei Ioana Panaitescu. Expoziţia aduce în prim-plan desenul ca teritoriu autonom al reflecţiei plastice, în care gestul artistic se concentrează asupra rigoarei, observaţiei şi tensiunii dintre formă şi fragilitate. Vernisajul expoziţiei a avut loc marţi, 17 martie 2026, la ora 19.00. Expoziţia reuneşte lucrări de grafică în care desenul devine nu doar un instrument de reprezentare, ci spaţiul în care gândirea vizuală se organizează şi se clarifică. În acest context, motivul merelor, reluat constant în practica artistei, devine un element central al investigaţiei sale plastice.

„Există o nobleţe anume a creionului pe hârtie. Numai şi numai a lui! O formă de reverenţă a gestului artistic care nu se sprijină pe efecte, ci pe rigoare. În lucrările Ioanei Panaitescu, desenul nu-i etapă pregătitoare, ci locul însuşi al gândirii. Liniile nu descriu doar forme, ci organizează tensiunea interioară: între soliditate şi fragilitate. Scările, volumele în trepte, cuburile suspendate sunt arhitecturi ale unei conştiinţe. Ele vorbesc despre efort, despre ruptura de ritm a urcuşului. Inevitabil, memoria trimite la imaginea lui Duchamp Nud coborând o scară. La Duchamp mişcarea este descompusă mecanic, aproape cinematografic. La Ioana Panaitescu ea devine interioară. Nu corpul coboară, ci gândul urcă, sau ezită între trepte. Natura, redată cu o minuţie aproape botanică, înconjoară aceste structuri ca o respiraţie organică. Vegetaţia nu este decor, ci contrapunct. Ea aduce viaţă acolo unde geometria riscă să devină tăioasă. În acest univers al rigoarei apare, însă, un motiv care traversează discret întreaga operă: mărul. Merele Ioanei Panaitescu nu sunt naturi statice în sens tradiţional. Ele sunt translucide, diafane. Lumina pare să le străbată din interior, iar învelişul lor, desenat cu mare delicateţe, păstrează imperfecţiunile, petele, zgârieturile, semnele trecerii. Mărul devine o topografie a timpului. Tema merelor o însoţeşte pe artistă de la bun început. Primele mere le-a desenat în adolescenţă, la Tescani, în atelierul lui Horia Bernea – pictor pe care avea să îl cunoască şi să-l admire profund. Întâlnirea nu a fost simplu biografică, ci formativă: acolo, obiectul simplu a căpătat greutate, iar natura statică s-a transformat în exerciţiu al unei priviri interioare. În această filiaţie discretă, merele Ioanei nu sunt citate, nici omagii. Sunt o temă reluată, întoarsă pe toate feţele. Multiplicarea lor, uneori până la aglomerare, devine exerciţiu de diferenţiere. Niciun măr nu seamănă cu altul. Translucidul lor sugerează fragilitatea identităţii: suntem aproape la fel, şi, totuşi, irepetabili.” (Maria PAŞC)