Coroana de Oţel a Regelui Carol I, unicat în lume

În camerele seif ale Tezaurului din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, printre bijuterii şi tezaure de aur şi pietre preţioase se află şi o „podoabă” unicat în lume. Este vorba de coroana de oţel a Regelui Carol I al României. Fără pic de metal preţios sau strălucire de pietre preţioase, aceasta reprezintă un simbol valoros mai important poate decât greutatea sa în aur. Este vorba de independenţa ţării noastre.
După cucerirea Independenţei României, în anul 1877, s-a pus problema modificării statutului internaţional al ţării şi schimbarea rangului domnitorului Carol. Astfel, în toamna anului 1878, Consiliul de Miniştri a hotărât ca domnitorul să poarte titlul de Alteţă Regală, iar după doi ani, în 1880, era reglementată şi continuitatea succesiunii la tronul României în condiţiile în care Carol I nu avea urmaşi direcţi. La 13/25 martie 1881, în Adunarea Deputaţilor a fost depus proiectul de lege prin care Parlamentul proclama ca România să ia titlul de Regat, iar Carol şi moştenitorii săi titlul de Rege al României. Festivităţile proclamării regatului au fost stabilite pentru 10/22 mai 1881, când se împlineau cincisprezece ani de la urcarea principelui Carol pe tron.
Pentru Carol I s-a confecţionat o coroană din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţionată la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii. Coroana reginei Elisabeta, deşi simplă şi ea, a fost confecţionată din aur, fără pietre preţioase.
Coroana de oţel a României a fost purtată în ocazii solemne de către toţi regii României, începând cu încoronarea din 1881. Regele Ferdinand I al României, a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia. Mihai I a fost încoronat cu aceeaşi coroană şi uns Rege de către Patriarhul României, Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în ziua celei de-a doua suiri pe tron, la 6 septembrie 1940.
Coroana s-a regăsit, între anii 1881 şi 1947, şi în cadrul stemei naţionale, cât şi pe monedele ţării. Coroana de oţel a fost făurită de către elevii şi soldaţii meseriaşi ai Arsenalului Armatei din Bucureşti. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost aşezat pe globul purtat de acvila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, în Piaţa C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I, sfinţit la Mitropolia din Bucureşti în ziua de 10 mai 1881, şi se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane (simbol al octogonului) şi tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre preţioase, toate stilizate din oţel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de crucea Trecerea Dunării. Coroana cântăreşte 1.115 grame şi este realizată din „zburătura” unui tun, partea din faţă a ţevii, de calibru 90 mm, fabricat la F. Wohlert din Berlin. Spre a comemora faptele strălucite săvârşite de ţară şi Domnul Carol, pe tun, sub turaua otomană care poartă semnătura sultanului Abd Al-Hamid, nepotul lui Mahmud întotdeauna Victorios, este scrisă următoarea inscripţie: DIN ACEST TUN LUAT DE OASTEA ROMÂNEASCĂ LA PLEVNA ÎN XXVIII NOEMVRIE MDCCCLXXVII S’A LUCRAT ÎN ARSENAL COROANA DE OŢEL A REGELUI ROMÂNIEI CAROL I – X MAI MDCCCLXXXI. Tunul s-a păstrat în Muzeul Arsenalului până la desfiinţarea muzeului, apoi a fost mutat în actualul Muzeu Militar Naţional. În prezent, Coroana de Oţel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural naţional şi este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. O copie fidelă a coroanei se găseşte şi la Castelul Peleş din Sinaia.
Decizia de a se confecţiona o coroană din oţel în locul uneia din aur are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp, şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Încoronarea s-a desfăşurat în dimineaţa zilei de 10/22 mai 1881. Regele nu a dorit a fi uns şi încoronat în biserica Mitropoliei, renunţând la vechile obiceiuri. El a refuzat încoronarea formală, deoarece a considerat coroana doar ca un atribut simbolic al noului stat independent, care şi-a câştigat statutul prin forţa deciziei poporului român şi a armelor sale, pe câmpul de bătălie. După semnarea Proclamaţiei de încoronare de către cei doi suverani, cortegiul a pornit spre Palat. În sala tronului, coroanele au fost aduse de preşedinţii Corpurilor legiuitoare. În discursul său, Regele Carol I a declarat …Cu mândrie primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţei şi puterii României. Omagierea dinastiei a fost astfel contopită într-un singur moment, 10 mai, prin trei evenimente istorice diferite: cincisprezece ani de la urcarea pe tron a principelui Carol I, obţinerea Independenţei României (9 mai 1877) şi proclamarea Regatului României (14 martie 1881). Cu ocazia proclamării Regatului, Carol I a instituit cel de-al doilea ordin naţional românesc, respectiv Coroana României, şi a specificat în Regulamentul de înfiinţare a decoraţiei ca micuţa coroană din centru să fie din oţelul aceluiaşi tun capturat la Plevna.
Recent, coroana regală a revenit formal pe capul acvilei de aur de pe însemnele oficiale ale României. Aceasta fusese îndepărtată, alături de toate simbolurile regale, odată cu instaurarea regimului comunist.
Coroana a fost de la început însemnul principal al domnitorilor români. În portretele de ctitori, domnii munteni şi moldoveni sunt reprezentaţi, aproape întotdeauna, cu coroane de aur pe cap; astfel reprezentaţi, se regăsesc şi pe unele monede şi pietre funerare. Coroana obişnuită a acestor domni este coroana princiară deschisă, cu trei sau cinci fleuroane; numai rareori – şi în timpurile mai noi – s-au observat şi coroane închise. În veacurile al XIV-lea şi al XV-lea, coroanele domnitorilor noştri erau mici, asemenea coroanelor princiare heraldice; în secolele următoare au devenit tot mai înalte şi bogat împodobite cu frunze şi arabescuri sculptate sau ajurate. Uneori, coroanele păreau a fi formate din plăci late din aur, lipite una de alta şi împodobite cu frunze şi flori gravate. În epoca fanariotă, domnii erau reprezentaţi tot mai rar cu coroana pe cap, la ceremonia învestiturii aceştia purtând cuca ienicerilor, iar la ocazii solemne işlicul. Theodor Aman a fost artistul însărcinat cu desenarea Coroanei de oţel a României şi a sceptrului primului suveran; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află în cadrul patrimoniului muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie. (George V. GRIGORE)