Copiii tăi şi copiii mei i-au bătut pe copiii noştri

Era o glumă domestică. „Copiii tăi şi copiii mei i-au bătut pe copiii noştri.” Cam asta se vede şi dacă ne uităm în familia/curtea politicii româneşti – şi azi întreaga ţară este drapată în „politică”. Buni ne sunt „copiii” la păruială, că despre patriotism, cultură şi civilizaţie, cinste şi moralitate este decent, în acest caz, să vorbim mai puţin.
Dar dacă suntem atenţi la umanitate, toată lumea asta mare este „politică” şi în cădere liberă! La vârf, cam peste tot este vorba de o „păruială”, botezată, în principal, democraţie, drepturi şi libertăţi politically correct, pragmatism, egalitate („dar nu pentru căţei”)… Că deh, „Aceşti nebuni care ne guvernează” (Pascal de Sutter ) sunt şi ei oameni! Vedem, în prezent, Siria, Chile, Afganistan, Hong Kong…
Să revenim în ograda noastră! Mai înainte vreme, înjuram, pentru că alţii ne organizau viaţa. Acum, tot înjurăm, dar se zice că avem libertatea să ne organizăm singuri! Aşadar, constantă este doar înjurătura! Nu vi se pare?!? Dacă am încerca să evadăm din acest model, poate ne-am ieşi din confortul cotidian şi am fi mai creativi. În fine.
M-aş fi aşteptat ca măcar în campania electorală pentru prezidenţiale să asist la un spectacol (mă scuzaţi, dar la noi totul este spectacol!) constituţional. Ceea ce…nu, nici măcar în cazul demnitarilor în funcţie. Da, că aici e buba! Cum să faci campanie electorală din funcţia de preşedinte sau de prim-ministru, fie el şi demis, dar încă neînlocuit! Cum să intri în competiţie dacă ştii că ai nişte „scheleţi” în dulap, chiar dacă dulapul e sub scară?! Cum să furi startul campaniei şi nimeni şi nimic să nu se sesizeze?! Cum şi cum şi cum??? Şi înjurături, înjurături cât cuprinde! În calitatea mea de simplu alegător e, cum altfel?!, simplu. Voi avea grijă unde pun ştampila.
Însă vă spuneam de „copiii” mei, ai tăi, ai noştri. Gluma se joacă, înţeleg care pot fi „copiii mei”, care pot fi „copiii tăi”, dar nu-i prea văd pe „ai noştri copii”, deşi mă bate gândul că nu e vorba de „copiii noştri”, ci chiar de noi. Noi suntem cei bătuţi. Dar să nu dăm vina pe soartă! Ştim cu toţii unde ne-au dus până acum „bătăile”, partizanatul şi subiectivismul excesiv, am cules „roadele” vrajbei noastre.
Dacă am încerca un exerciţiu de lectură? Să citim, fiecare, Constituţia României, să aflăm care sunt atribuţiile Preşedintelui României (Capitolul II, articolele de la 80 la 101) şi să le comparăm cu promisiunile candidaţilor, cu competenţele, cultura, patriotismul şi posibilităţile lor intelectuale şi morale. Fără patimă, doar cu gândul la binele nostru, al copiilor noştri şi la propăşirea ţării noastre. Fără glumă! (Mioara Vergu-Iordache)