Cooperativizare + Digitalizare = Love

Pe zidul casei care mărgineşte micuţa, dar cocheta curte a unei prietene, văd de fiecare dată când trec pe acolo, închisă într-un medalion din frunze de iederă, o inimă străpunsă de o săgeată sub care cineva foarte stângaci, însă fără îndoială din cale afară de îndrăgostit, a scrijelit cu un cui ruginit cuvintele „Gigi + Măndica = Love”. Cred că domnişoara a fost de acord cu aserţiunea, mai ales că vajnicul cavaler s-a căţărat vreo opt-nouă metri pe zidul clădirii ca să-şi cresteze în tencuială povestea de iubire. Când ambele părţi sunt de acord, totul e bine, putem merge înainte, desenând sau nu pe pereţi ce ne trece prin cap. Există însă, din ce în ce mai des, situaţii în care inima e străpunsă nu de fiorul celor mai dulci sentimente, ci de inconfundabila şi dureroasa senzaţie a îndoielii. Nu poţi scrie „= Love” chiar după orice. Adică nu poţi pune laolaltă fragmente de stări, realităţi, întâmplări, toate rupte din contexte diferite, şi apoi să te prefaci că sună bine sau că tocmai ai născocit o axiomă.
Dragoste cu sila nu se poate, spune o vorbă veche, iar zicerea asta nu se limitează doar la relaţia dintre el şi ea sau, mă rog, dintre două persoane, ca să fim politically correct. Există decizii, hotărâri, rezoluţii la nivel internaţional, legate de problemele din ce în ce mai complicate ale lumii în care trăim. Se discută despre noi legi economice, despre schimbarea din temelii a unui mod de viaţă până mai ieri considerat indefectibil, despre religii şi credinţe, despre hrană, pace sau război, resurse minerale, apă, climă, relaţia cu mediul, mijloace de locomoţie, energie. E bine că se schimbă idei, fiindcă toate aceste teme sunt reale. Cât timp vorbim unii cu alţii în încercarea de a găsi calea de mijloc, e bine. Numai că, de la o vreme, soluţiile nu ni se mai propun, ci ni se vâră pe gât. Şi nu oricum. La modă sunt silogismele ieftine, inepte, contradictorii. Nu mai e nevoie să scrijelim pe ziduri nimic. E simplu: Dacă Gigi a crestat, cu un cui, în perete o inimă, iar Măndica îl iubeşte pe Gigi, atunci şi Măndica are un cui. Ce nu înţelegeţi?
Să luăm un exemplu din zilele noastre. Digitalizăm. Totul. Asta, în principiu, nu e rău. Epoca registrelor şi a catastifelor roase pe la colţuri a apus. Nu poţi însă muta cu de-a sila viaţa cuiva într-un hard disk. Unii nu vor să trăiască în drive sau în cloud. Şi, statisticile o demonstrează, nu este vorba neapărat de oameni trecuţi de prima tinereţe. Nu e rău că dispar cozile la ghişeu, dar după cum merg lucrurile, acestea se vor muta curând la benzinării, butelii de aragaz, alimente, lumânări, baterii sau depozite de lemne. Iar pentru asta, nu există rezolvări digitale. Oricât de mare ar fi urgenţa, nu ne permitem să schimbăm lumea din condei, fără a ţine cont de realităţile culturale, istorice, economice. Nu ştiu ce e mai rău: funcţionarul acru care îţi trânteşte geamul ghişeului în nas ori aplicaţia defectă din cauza căreia rămâi fără bani în week-end sau te trezeşti cu lumina oprită pentru că Ana, Andreea sau cine ştie ce algoritm idiot a interpretat greşit tastele pe care ai apăsat. Măcar în primul caz te puteai lua la ceartă cu slujbaşul incompetent. Cu softurile e mai greu. Trebuie un bob-zăbavă, altfel digitalizarea asta făcută cu de-a sila va începe să semene, dacă nu seamănă deja, cu cooperativizarea forţată din anii ’50. Între aceste două experimente social-economice nu avem cum pune semnul plus, iar rezultatul nu va putea fi niciodată „=Love”. E numai un exemplu din multe altele. Nu ştiu ce ar crede protagoniştii, al căror nume va rămâne multă vreme ferecat în cimentul vechiului bloc interbelic, despre toate acestea. Dacă mai sunt în viaţă pe undeva, îşi vor fi schimbat, fără doar şi poate, convingerea că vremurile trăite de ei au fost grele. (Dragoş CIOCĂZAN)