• Sub egida Consiliului Consultativ SUERD, în data de 4 noiembrie 2020, s-a organizat la sediul USH Pro Business, secretariatul consiliului, un eveniment dedicat celebrării Zilei maritime europene.
Evenimentul, realizat sub auspiciile Comisiei Europene DG MARE, în regim online şi offline, cu participarea reprezentanţilor biroului SUERD din MAE, a pus în centrul dezbaterilor inovarea în regiunea bazinului Dunării şi al Mării Negre, prin tranziţia la economia circulară, în contextul aplicării Pactului Ecologic European.
Manifestarea a avut ca organizatori: Fundaţia Eurolink – House of Europe, Catedra Internaţională Onorifică Jean Bart, Universitatea Spiru Haret, prin Centrul antreprenorial USH Pro Business, Danube Forum şi Asociaţia Comunităţile Locale Riverane Dunării.
Au participat lideri şi decidenţi din sectorul public şi din mediul privat, consultanţi şi antreprenori din domeniul bioeconomiei şi economiei circulare, organizaţii relevante ale societăţii civile, mediului academic şi din cercetare.
Temele abordate în cadrul conferinţei au vizat: • reglementările, recomandările şi cadrul financiar al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) pentru redresarea verde; • impactul planului de redresare la nivel European, în urma pandemiei, asupra punerii în practică a cerinţelor Pactului Ecologic European, analizând legătura dintre gradul de contaminare cu noul virus şi gradul de poluare; • importanţa implicării guvernelor şi organismelor administrative responsabile cu legislaţia de mediu în combaterea poluării cu plastic, gaze de seră şi hidrocarburi care ameninţă zonele maritime; • conştientizarea potenţialului resurselor energetice ale Mării Negre şi valorificarea acestora prin crearea de strategii care să fie incluse în planul de dezvoltare economică a României; • legătura între securitatea cibernetică şi protecţia mediului; • inegalităţile existente la nivel global privind tranziţia la economia circulară; • reglementările la nivel european privind combaterea declinului biodiversităţii şi transformarea sistemelor alimentare în standarde globale, prin aplicarea acţiunilor şi angajamentelor regăsite în Strategia De la fermă la consumator, Strategia UE pentru Biodiversitate şi, implicit, în Pactului Ecologic European.
Un alt subiect dezbătut, relevant în contextul actual generat de pandemie, a fost cel al importanţei securităţii alimentare, prin tranziţia de la agricultura convenţională la agricultura ecologică.
De asemenea, coordonatorul Secretariatului Consiliului Consultativ al SUERD, conf. univ. dr. Costin Lianu, a făcut o scurtă prezentare a proiectelor fanion pentru Strategia Dunării propuse pe parcursul întâlnirilor din cadrul Consiliului. Unul dintre proiectele strategice prezentate este EuroVelo6, care se bucură de interes şi din partea reprezentanţilor cetăţenilor bulgari.
Importanţa promovării şi implementării acestor proiecte a fost subliniată şi de reprezentantul Biroului SUERD. Acesta a menţionat faptul că, în cadrul Forumului Anual al Strategiei Dunării, Slovacia, care deţine începând cu 1 noiembrie a.c. preşedinţia Strategiei, şi-a manifestat interesul de susţinere a proiectelor fanion pe toată durata mandatului său.
„Consideram că, alături de coridoarele verzi şi proiectul EURO Velo, putem adăuga la lista proiectelor fanion susţinute de Consiliul Consultativ şi creşterea albastră, în fapt, o variantă a creşterii verzi care pune accentul pe confluenţele fluviu – mare şi importanţa acestor confluenţe pentru dezvoltarea durabilă. De-a lungul timpului, au fost mai multe luări de poziţie care atrag atenţia că România ar trebui să insiste mai mult pe proiecte legate de Marea Neagră şi conectarea lor cu Strategia pentru Regiunea Dunării, cum ar fi European Gateway, pentru că, într-adevăr, suntem poarta estică a UE, cu o ieşire strategică la Marea Neagră”, a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business.
USH Pro Business – Evenimente, Comunicare şi Internaţionalizare www.ushprobusiness.ro