Consemnări de la Târgul de carte Gaudeamus

Lansarea Tratatului de sociologie a comunităţilor rurale, autor Virgiliu Constantinescu

Cele două volume din Tratatul de sociologie a comunităţilor rurale, autor prof.univ.dr. Virgiliu Constantinescu, fac parte din colecţia Paradigme ale cunoaşterii umane, serie nouă.

„Lucrările sunt bazate pe studii realizate în mijlocul unor comunităţi din mediul rural, o explorare aproape exhaustivă a universului psihologic al acestora. Nevoia unei confesiuni rezultă şi de această dată din cercetările de teren, şi anume: în momentul sosirii într-o localitate a unei echipe de sociologi, se produce un fenomen de murmur generalizat, cu întrebări dintre cele mai insinuoase şi cu trimiteri la persoane şi la funcţii: „Cine i-a trimis?”, „Ce vor să afle?”, „Ai cui oameni sunt?”, care mai de care mai cu subînţeles.”

La lansarea celor două volume din Tratatul de sociologie a comunităţilor rurale, în faţa unui public numeros şi interesat, au vorbit: autorul, prof.univ.dr. Virgiliu Constantinescu, Dragoş Ciocăzan, Directorul Editurii Fundaţiei „România de Mâine”, conf.univ.dr. Aurelian Virgil Băluţă din partea Consiliului Ştiinţific al Editurii Fundaţiei „România de Mâine”, prof.univ.dr. Tudorel Butoi, cercetător Nicolae Perpelea, fost student al prof.univ.dr. V.Constantinescu, Institutul de Sociologie „Dimitrie Gusti”, lect.univ.dr. Loredana Bănică, conf.univ.dr. Ancuţa Plăeşu, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Bucureşti, Universitatea Spiru Haret. După lansare, la standul Editurii Fundaţiei România de Mâine, autorul a oferit autografe.

Câteva idei prezentate: • Din activitatea sociologului trebuie să rezulte realitatea, pe bază de probe. Nu este corectă practica manipulării informaţiilor pentru a prezenta o altă situaţie de fapt decât realitatea. În sociologie este important să se facă studii de teren. Pe baza lor se pot trage concluzii pertinente privind realităţile. • Se pune problema profilului psihologic al ţăranului român. Din datele disponibile acum, ţăranii români vor să se întoarcă acasă. Emigrarea a fost numai din motive financiare. După ce vor strânge bani, majoritatea ţăranilor vor reveni în localităţile natale de care sunt legaţi sufleteşte. • Profilul persoanelor din mediul rural are în vedere relaţia lor cu pământul. A avut loc uzurparea acestei relaţii prin colectivizare. În România colectivizarea nu a fost cooperativizare. În perioada aceea cel mai greu era să vorbeşti cu ţăranii despre pământ. Prin colectivizare, pe lângă uzurparea relaţiei ţăranului cu pământul, a avut loc şi ruperea relaţiilor tradiţionale din comunitate. Ţăranul simţea că nu mai are decizia asupra pământului. După procesul de uzurpare repunerea în situaţia anterioară este dificilă. Repunerea în drepturi trebuie să se facă prin procedee credibile. Ţăranii trebuie să folosească proprietatea primită înapoi, să cultive pământul. Numai atunci s-a rezolvat problema. • Un motiv pentru care colectivizarea nu a reprezentat cooperativizare îl reprezintă şi ruptura dintre gospodărie şi familie. În noua organizare a exploatării agricole numită CAP membrii familiei ţăranului nu se mai simţeau integraţi în exploataţia agricolă, aşa cum fuseseră anterior. • Tot la capitolul istoria comunităţilor rurale din România s-a vorbit despre eroarea de a elimina din peisajul satului pe ţăranii gospodari, numiţi «chiaburi», dar şi pe moşieri. În acelaşi timp comasarea terenurilor a reprezentat un mare avantaj pe care România l-a pierdut prin fărâmiţarea proprietăţii funciare după anul 1990. • În legătură cu plecarea în străinătate şi revenirea în comunitatea rurală a ţăranilor s-a vorbit şi despre modificarea mentalităţilor. Sintetic se poate spune că este important „cu ce se întoarce ţăranul, atât în buzunar, cât şi în cap”. • Sociologia are în România o bună tradiţie. Era necesară o sistematizare şi o actualizare a stadiului cercetărilor. Tratatul de sociologie a comunităţilor rurale oferă atât o sinteză actualizată a cercetărilor în domeniul sociologiei, într-o abordare multidisciplinară, cât şi o perspectivă a ruralului românesc. Antreprenoriatul rural, procesele de transformare socială, utilizarea raţionalităţii sociale, economice şi culturale, capacitata autoregenerativă a agriculturii şi modernizarea prin inovaţie sunt capitole sau secţiuni care dau perspectiva evoluţiei mediului rural din România. Sunt atacate cu mult curaj, atât teme deja consacrate ale sociologiei, cât şi unele mai noi, generatoare de dezbateri.

 Au fost prezentate şi câteva amintiri cu domnul profesor Virgiliu Constantinescu. Amintirile sunt frumoase şi dulci. În tinereţe, domnul profesor era numit «Argint viu» pentru dinamica sa debordantă. (A consemnat Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)

Sociologul Virgiliu Constantinescu:

„Trăim o criză totală, o criză de sistem, o criză a satului românesc”

• Sociologul Virgiliu Constantinescu, cu prilejul lansării lucrării „Tratat de sociologie a comunităţilor rurale”, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte criza satului românesc şi a pledat pentru recuperarea „veşniciei pierdute” a satului românesc.

Două volume însumând 760 de pagini, rezultatul a peste 60 de ani de muncă la catedră, în bibliotecă şi pe teren, lucrarea este, potrivit autorului, „o carte trăită”.
„E o carte trăită, nu e carte din carte. Este cartea vieţii mele de profesor, cercetător şi de persoană care a realizat această integrare a învăţământului cu cercetarea şi practica socială. (…) Ne-a preocupat formarea de sociologi, dar nu sociologi de seră, pentru că sociologia rurală nu se face la cafea şi nici într-un birou, ci acolo jos. La noi este tradiţia lui Ion Ionescu de la Brad care a făcut cercetări mergând pe jos, pas cu pas. Sociologia rurală trebuie să o realizezi con-trăind cu ţăranul, cu omul din mediul rural, nevenind din afara lui”, a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Virgiliu Constantinescu.

Fiu de învăţător de ţară, „care a deprins regula lucrului bine făcut de la tatăl său şi de la muncile agricole, începând cu ţinerea coarnelor plugului şi terminând cu strânsul recoltei de pe câmp”, aşa cum îi place să se recomande, Virgiliu Constantinescu a deplâns pierderea „veşniciei” satului românesc de care vorbea filosoful Lucian Blaga.
„Vorbeam de recuperarea veşniciei pierdute. Ar trebui să îi chemăm pe ‘cei de sus’ (autorităţile – n.r.) ca să nu se piardă o experienţă câştigată încă din secolul al XIX-lea. Noi am avut mari sociologi, nu numai pe Dimitrie Gusti, începând cu Spiru Haret, care a fost, de fapt, întemeietorul activismului cooperatist în România. Apoi au fost reprezentanţii neoliberalismului românesc, care aveau o viziune cu totul aparte pe mapamond şi dintre care au apărut mari personalităţi cum a fost Mihail Manoilescu”, a spus Virgiliu Constantinescu.
El a pledat pentru o „unitate” între sociologi. „E nevoie de o uniune, o unitate între sociologi. Din păcate, acum, sociologii fug ca ciupercile unii de alţii, în loc să ne unim. (…) Sociologia mai trăieşte prin personalităţi care au făcut ce au putut ele singure”, a susţinut Constantinescu.
Profesorul Constantinescu consideră că „în momentul de faţă trăim o criză a satului”.
„În momentul de faţă trăim o criză totală, o criză de sistem, o criză a satului. Ce e satul? Nu mai e. Asta este. Veşnicia pierdută. Ori fără o susţinere oficială să nu ne aşteptăm că exodul se va termina, că cineva se va întoarce ‘la ogor’, cum spunea Manoilescu, sau cineva va veni şi va implementa un nou sat. Aici îşi găseşte rostul această carte”, a încheiat profesorul Virgiliu Constantinescu.

O cercetare în perspectiva timpului, „Tratatul de sociologie a comunităţilor rurale” răspunde, potrivit autorului, unei „chemări spre împlinire şi facere de bine”, urmărind nu numai cunoaşterea proceselor şi fenomenelor din sate şi surprinderea legii lor de perspectivă, ci, mai ales, elaborarea unor „strategii şi scenarii care apoi să fie folosite de către forurile de resort, împreună cu care să se organizeze experimente şi să devină participantă la programele de dezvoltare durabilă”.

***

Virgiliu Constantinescu a urmat Şcoala primară din satul Teiu, comuna Galicea, judeţul Vâlcea, şi a continuat timp de opt ani la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” din Sibiu, urmând apoi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Între anii 1960 – 1962, a fost asistent de logică şi istoria filosofiei la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, revenind apoi la Universitatea din Bucureşti.
După 1990 a fost decan şi şef de catedră la Facultatea de Sociologie a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. (https://www.agerpres.ro/cultura/2023/11/22/gaudeamus-30-sociologul-virgiliu-constantinescu-traim-o-criza-totala-o-criza-de-sistem-o-criza-a-satului-romanesc–1208213)