Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Ştiinţe Juridice
şi Ştiinţe Administrative Bucureşti
şi
Universitatea George Bacovia – Facultatea de Ştiinte Economice, Juridice şi Administrative Bacău,
în calitate de instituţii reprezentate în Comitetul de Management al Acţiunii COST CA18121: Cultures of Victimology: understanding processes of victimization across Europe,
vă invită să participaţi în data de 27 noiembrie 2020, online, începând cu ora 10, la conferinţa naţională gratuită:
Repere privind victimologia, victimizarea şi victimele în România
Intervenţiile se vor susţine în limba română, dar ulterior, opţional, se vor traduce în limba engleză, conform standardelor ce se vor comunica participanţilor, pentru publicarea în volumul conferinţei.
Recomandăm, orientativ, ca lucrările să reflecte următoarele aspecte:
- Care este cuvântul (sau care sunt cuvintele) pentru „victimă” şi dacă există o semnificaţie specifică (de ex., pentru un grup de victime sau un tip de victimizare)?
- Care sunt momentele din istoria ţării sau victimologiei din ţara noastră care au contribuit la definirea/ dezvoltarea drepturilor şi serviciilor pentru victime?
- Care este istoricul victimologiei (studiul academic asupra victimelor) în ţara noastră? (de ex., când a început? cine sunt cadrele didactice cheie? care sunt publicaţiile reprezentative )
- Prezentarea unor studii de caz ale unor tipuri de victime şi eventualul impact al acestora asupra politicii sau practicilor în acest domeniu
- Prezentarea altor tipuri de victime /victimizare la care se face referire în mod normal în ţara noastră, exceptând victimizarea penală.
- Identificarea altor forme de victimizare nou-emergente (sau ascunse anterior) în ţara noastră.
- Enumerarea celor mai importante tendinţe de victimizare în ţara noastră (ce tipuri de infracţiuni s-au redus sau au crescut) în ultimii
10 ani. - Ce directive / legi / tratate internaţionale a adoptat/ratificat ţara noastră şi cât de bine sunt implementate?
- Care sunt principalele lacune în sprijinul /în serviciile pentru victime din ţara noastră?
- Care sunt succesele/inovaţiile majore pentru susţinerea victimelor din ţara noastră?
- Care sunt principalele documente naţionale din ţara noastră în acest domeniu (de exemplu: legi, politici, sondaje asupra victimelor, rapoarte etc.)?
În cazul în care tematica orientativă de mai sus prezintă interes pentru dvs., mai ales în noul context generat de pandemie, vă rugăm să completaţi Formularul de participare şi/sau să distribuiţi Invitaţia şi Formularul altor persoane cu experienţă sau cu preocupări în domeniu.
Programul va fi definitivat până în data de 25 noiembrie a.c. şi va fi comunicat participanţilor împreună cu link-ul de acces.
Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu interes!
Conf.univ.dr. Aura PREDA
FSJSA- Universitatea Spiru Haret
E-mail: aura.preda@spiruharet.ro.