E-guvernanţă şi E-justiţie în spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie al Uniunii Europene
Începutul de secol şi de mileniu, din care au trecut, iată, aproape două decenii, sunt marcate, fără îndoială, de ceea ce am putea numi generic comunicarea şi cultura digitală. Marcată pe rând de cuvântul scris şi descoperirea tiparului, de radio sau de televiziune, „comunicarea generalizată” a societăţii actuale, cum spunea Bernard Miege, a ajuns în epoca internetului.
Denumită în diverse feluri: societate informaţională, postindustrială, postmodernă, „noua societate”, mondializare, eră digitală ş.a. lumea actuală are o caracteristică comună: comunicarea prin internet. Fie că vorbim de omul simplu, dar mai ales de specialiştii din diferite domenii, acest mijloc de comunicare devine dominant.
În zilele de 4 şi 5 iunie, la sediul din şos. Berceni nr.24, Centrul de Cercetări Juridice al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii Spiru Haret, a organizat conferinţa ştiinţifică cu tema E-Guvernanţă şi E-Justiţie în spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie al Uniunii Europene.
Lucrările conferinţei au fost deschise de decanul facultăţii, conf. univ. dr. Marian Ilie, care a fost şi moderator al lucrărilor în plen. Mulţumind numeroşilor participanţi la eveniment, a subliniat importanţa problematicii dezbătute pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul dreptului şi al ştiinţelor administrative.
În cuvântul său, prof. univ. dr.Maria Andronie, prorector al Universităţii Spiru Haret, a apreciat modernitatea procesului de învăţământ şi activitatea de cercetare din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative. De asemenea, a apreciat în mod deosebit participarea colectivului de cadre didactice din facultate la realizarea proiectelor de cercetare ştiinţifică coordonate de Universitatea Spiru Haret.
Prof. univ. dr. Florin Făinişi, preşedintele Senatului Universităţii Spiru Haret a făcut o amplă analiză a situaţiei învăţământului şi cercetării ştiinţifice din ţara noastră, în contextul Zilei Educaţiei. De asemenea, a sugerat unele soluţii în domeniu, care deja au fost implementate în unele ţări din Uniunea Europeană.
Directorul general Aurel Dobrilă, preşedintele Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali din România, a apreciat colaborarea de excepţie a instituţiei pe care o conduce cu Universitatea Spiru Haret, mai ales prin funcţionarea, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative, a specializării Poliţie Locală, premieră în învăţământul superior românesc.
Invitat special al conferinţei, prof. univ. dr. Dumitru Borţun, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPS), a subliniat actualitatea temei propuse pentru conferinţă – Actul de justiţie în era postadevăr, în contextul dezbaterilor ştiinţifice privind societatea informaţională şi caracteristicile acesteia. În acest context, a abordat pe larg problematica actului de justiţie în epoca postadevăr, o altă sintagmă nouă, specifică erei digitale şi „noii societăţi”.
În continuare, prof. univ. dr. Costică Voicu, cadru didactic al facultăţii, a încântat asistenţa cu abordări inedite ale unor dezbateri de idei pe subiecte juridice: dreptul ca fenomen social, criza dreptului şi dreptul crizei, prescripţia, bigamia, criza de imagine a justiţiei, răsturnarea scării de valori, etica afacerilor, reconstruirea dreptului românesc, cu o nouă identitate.
În cadrul lucrărilor în plen, au fost prezentate şi alte teme deosebit de interesante, dintre care remarcăm lucrările: • prof. univ. dr. Constantin Iordache, Universitatea Spiru Haret, drd. Adrian Cosmin Şerban, Universitatea Naţională de Apărare Carol I – Politicile Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pentru spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, şi • Daniel Burghelea LL.M., Stockholm University – Eficienţa măsurilor provizorii luate de tribunalele de arbitraj comercial din cadrul jurisdicţiilor Uniunii Europene.
După dezbaterile în plen, în cele două zile de desfăşurare a conferinţei, au avut loc prezentări şi dezbateri pe secţiuni, panel de drept civil şi panel de drept penal. Spicuim câteva dintre temele abordate: • lect. univ. dr. Stelian Bădescu, Universitatea Româno-Germană din Sibiu – Mai ciudat decât ne-am putea imagina. Istoria alternativă a unui destin monumental – avocatul Petre Pandrea; • conf. univ. dr. Radu Stancu, lect. univ. dr. Mădălina Viziteu, Universitatea Spiru Haret – Efectele introducerii tehnologiei informaţiilor şi telecomunicaţiilor (TIC) în administrarea justiţiei. Despre necesitatea unei Curţi Internaţionale nestatale de drept natural şi echitate prin e-justiţie. Eşecul curţilor internaţionale de justiţie ca instituţii politico-judiciare; • lect. univ. dr. Adriana Voicu, Universitatea Spiru Haret – Justiţia în ecuaţia guvernării; • dr. Florin Maciu – E-guvernanţa şi statul de drept.
La eveniment au participat cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, reprezentanţi ai mass-media.
Este de subliniat faptul că, în cadrul conferinţei ştiinţifice organizate în acest an de Facultatea de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative au fost prezentate lucrări şi de către cei patru studenţi premiaţi la simpozionul ştiinţific al studenţilor şi masteranzilor din cadrul facultăţii. Au prezentat teme cu o complexitate specifică fiecărui an de studiu: • Bogdan Cristian Baraban, anul I, Drept – Cenzura în 2019, limitarea libertăţii de acces şi folosire liberă a informaţiei • Cătălin Rotărescu, anul I, Drept – Calificarea actului medical din perspectiva teoriei actului juridic civil. Efecte. Condiţionări • Liliana Szilagy, anul III, Drept – Ipoteze juridice, privind incidenţa nedemnităţii de drept şi a nedemnităţii judiciare, în cazul infracţiunii prevăzute de art.190 Cod Penal • Mirela Andreea Oprea, anul III, Drept -Traficul de persoane ca formă a criminalităţii organizate. (Lector univ. dr. Viorel MIULESCU)