În perioada 3-4 noiembrie 2018, la sediul Universităţii Spiru Haret din Şoseaua Berceni nr. 24, a avut loc prima ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Emil Pinghiriac. Organizat de Fundaţia România de Mâine şi Universitatea Spiru Haret prin Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (programul de studii Muzică), evenimentul s-a bucurat de participarea a 32 de tineri muzicieni, de la: Colegiul Naţional de Muzică George Enescu, Liceul de Arte Ionel Perlea – Slobozia, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti, Colegiul german Goethe, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane – Universitatea Spiru Haret, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, ASE.
Misiunea juriului, compus din conf. univ. dr. Georgeta Pinghiriac – decan al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Universitatea Spiru Haret, conf. univ. dr. Iulia Isaev – solistă a Operei Române din Bucureşti şi cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (UNMB) şi prof. univ. dr. Corneliu Solovăstru de la Opera Română din Iaşi, nu a fost deloc uşoară.
„Dorinţa mea a fost ca membrii juriului să fie, atât cadre didactice, cât şi artişti profesionişti, pentru că în această dublă calitate este posibilă o evaluare cât mai obiectivă a fiecărui concurent în parte”, a spus conf. univ. dr. Georgeta Pinghiriac, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, care a ţinut să precizeze şi faptul că „repertoriul propus de elevii, studenţii şi masteranzii înscrişi în concurs a fost unul foarte ofertant.”
Audiţiile s-au desfăşurat pe parcursul primei zile, pentru ca cea de-a doua zi să fie rezervată unui mic concert de gală, precum şi festivităţii de premiere a tuturor participanţilor.
O contribuţie remarcabilă la evoluţia concurenţilor au avut-o profesorii acompaniatori: Anta Barbu Agavriloae, Martha Băceanu Tudor, Andrei Racu, Conf. univ. dr. Fernanda Romila, Violetta Ştefănescu, Krimhilda Cristescu, Mădălina Marinescu, Cezara Petrescu, Falan Eliodora.
Universitatea Spiru Haret a fost reprezentată la acest concurs de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane: Neti Andreea Stoica (an II), Adrian Dumitru (an II) şi Iuliana Dana Bosnea (Rădulescu) (an III). Totodată, merită menţionat faptul că la acest concurs de interpretare au participat şi absolvenţi ai facultăţii haretiste, masteranzii Mândra Florescu şi Radu Theodor Mancaş.
Competiţia, extrem de strânsă, a supus juriul unei îndelungate dezbateri, până târziu în noapte.
Marele premiu Emil Pinghiriac a fost acordat studentului haretist Adrian Dumitru (an II) pentru un recital fantastic, notat de juriu cu 100 de puncte.
Premiul special Emil Pinghiriac – care constă în interpretarea unui rol pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă Nae Leonard din Galaţi – a fost adjudecat de studentul Andrei Cocîrlea (an I, U.N.M.B.), care a obţinut un punctaj total de 97 de puncte.
Celelalte premii au fost acordate respectându-se categoriile de canto ale concursului de interpretare.
Canto clasic, categoria A • Premiul 1 – Mihaela Gabriela Nicolae, clasa a X-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (98 pct.) • Premiul 2 – Andreea Ana Maria Silvestru, clasa a IX-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (93 pct.), şi Andra Maria Ilie Baranga, clasa a X-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (93 pct.) • Premiul 3 – Daria Toader, clasa a IX-a, Liceul de Arte Ionel Perlea, Slobozia (89 pct.) şi Claudia Marinescu, clasa a XII-a, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria (86 pct.) • Menţiune – Marta Popescu, clasa a IX-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (85 pct.), Georgiana Costache, clasa a X-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (82 pct.) şi Cătălin Constantin, clasa a X-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (82 pct.) • Diplomă de participare – Bianca Andreea Pârvu, clasa a X-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (75 pct.).
Canto clasic, cat. B • Premiul 1 – Simona Bucur, clasa a XI-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (98 pct.) • Premiul 2 – Iustina Bogdan, clasa a XI-a, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria (85 pct.) • Menţiune – Ana Maria Soponaru, clasa a XI-a, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria (84 pct.).
Canto clasic, cat. C • Premiul 1 – Sandra Bărănescu, clasa a XII-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (97 pct.) • Menţiune – Elvira Bolovan, clasa a XII-a, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti (83 pct.) şi Astrid Gabriela Stoica, clasa a XII-a, Colegiul Naţional de Muzică George Enescu (81 pct.).
Canto clasic, cat. D • Premiul 1 – Adelina Maria Cociobanu, an I, U.N.M.B. (98 pct.) şi Andrei Cocîrlea, an I, U.N.M.B. (97 pct.) • Premiul 2 – Daniela Monica Luca, an I, U.N.M.B. (94 pct.).
Canto clasic, cat. E • Premiul 2 – Neti Andreea Stoica, an II, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane USH (94 pct.).
Canto clasic, cat. G • Premiul 1 – Ioan Dorin Rohat, an IV, U.N.M.B. • Premiul 2 – Sorana Nastasiu, an IV, Universitatea de Arte George Enescu, Iaşi (94 pct.).
Canto clasic, cat. F • Premiul 1 – Virineia Pirnău, an III, U.N.M.B. (98 pct.).
Canto clasic, cat. H • Premiul 1 – Andreea Codruţa Poschina, an III, U.N.M.B. (98 pct.), Andreea Marin, master, an II, U.N.M.B. (96 pct.) şi Laura Ionela Marin master, an II, U.N.M.B. (96 pct.) • Premiul 2 – Radu Theodor Mancaş, master, an I, U.N.M.B. (94 pct.) şi Florescu Mândra, master, an I, U.N.M.B. (93 pct.) • Diplomă de participare – Gabriel Eugen Ştefan, master, an I, U.N.M.B. (76 pct.).
Canto clasic – amatori • Premiul 1 – Iuliana Dana Bosnea (Rădulescu), an III, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane USH (95 pct.) • Premiul 2 – Mădălina Andreea Călin, an I, ASE (90 pct.) • Menţiune – Alina Maria Maci, a XI-a, Colegiul german Goethe (80 pct.). (Text şi foto: Mihăiţă ENACHE)