monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională din Chişinău
„Conacul urban al Familiei Donici” este un monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională inclus în Registrul monumentelor din Republica Moldova şi ocrotit de stat. În viitorul apropiat acesta va fi restaurat cu sprijinul României. „Am aflat cu bucurie despre decizia Guvernului României de a finanţa restaurarea Monumentului de arhitectură şi istorie de importanţă naţională din str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 35 din Chişinău, colţ cu str. 31 August 1989. Clădirea este una emblematică pentru Chişinău, primele informaţii documentare despre ea datând din anul 1863, şi are toate şansele ca, după restaurare, să redevină o perlă arhitectonică a capitalei”, a spus ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan. Acest obiect de patrimoniu este primul care, alături de alte edificii importante, vor fi restaurate în baza Acordului dintre Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară în valoare de 100 de milioane de euro, acordat R.Moldova de către România. „Pe lângă faptul că, datorită lui, vom readuce la viaţă un obiectiv arhitectural de patrimoniu, după restaurare aici vor fi amplasate mai multe structuri responsabile de protejarea patrimoniului naţional. Este vorba, în special, de Institutul Patrimoniului Cultural, Agenţia de Inspectare şi restaurare a monumentelor şi Agenţia Naţională Arheologică”, a ţinut să menţioneze ministrul Sergiu Prodan.
Monumentul de arhitectură de însemnătate naţională a fost introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863 când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867, această proprietate a fost cumpărată de către Iulia Vichentievna Ianuşevski, care, în 1869, a construit o casă cu subsol (autorul proiectului – arhitectul urban Alexandru Osipovici Bernardazzi). La începutul lui 1870, casa a fost vândută Elenei St. Casso, devenită soţia lui Gheorghii Nic. Donici, consilier de stat, efectiv, care a rămas proprietara casei până în 1897 (de unde şi numele conacului urban). Ca eveniment istoric de care este legat acest imobil, în 1878, după încheierea Războiului ruso-turc, în subsolul lui s-a aflat închis în captivitate Osman-paşa, fostul comandant al armatei otomane, care se predase iniţial la Plevna tinerei şi bravei armate române. În 1897, casa avea doar 12 încăperi cu dependinţe. În 1901 proprietar era atestat Mihail Katakazi, deputat al Adunării deputaţilor nobilimii basarabeane, în 1916 – familia Anghel. În perioada interbelică, clădirea a servit drept sediu al Băncii Naţionale. Actualmente este sediul Institutului Patrimoniul Cultural al Academiei de ştiinţe.
Este o clădire construită „pe colţ”, ridicată pe un plan unghiular, format dintr-un parter ridicat pe un demisol, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni şi 31 August 1989. Paramentul faţadelor este tencuit neted, contrastând cu demisolul, căptuşit cu piatră spartă. Faţada principală este orientată spre strada 31 August 1989, care include intrarea principală. Compoziţia acestei faţade este asimetrică, alcătuită din şase axe, cinci de ferestre şi una a intrării de onoare, amplasată lateral spre dreapta. Partea nouă este separată de partea veche printr-o arcada cu o fereastră în centru şi două firide laterale, despărţite prin două coloane ale ordinului doric. Casa veche se deosebeşte şi prin registrul inferior din bosaje „diamante”, mărginit sus prin plita de pervaz a ferestrelor şi jos, de brâul de deasupra demisolului. Prin restaurarea acestui imobil declarat Monument de arhitectură de însemnătate naţională a Republicii Moldova, România întinde o mână frăţească spre a ajuta la refacerea şi reconsolidarea legăturilor culturale şi spirituale de pe ambele maluri ale Prutului. (George V. GRIGORE)
Surse: gov.md; wikipedia.org; zdg.md; moldova1.md; monument.sit.md; noi.md; radiochisinau.md; visit.md; provincial.md