• Comisia Europeană a anunţat pe 7 octombrie că va emite în cadrul Instrumentului SURE al UE obligaţiuni cu impact social în valoare de până la 100 de miliarde EUR. În acest scop, Comisia a adoptat Cadrul privind obligaţiunile cu impact social, care a făcut obiectul unei evaluări independente. Cadrul menţionat este menit să le ofere investitorilor în aceste obligaţiuni certitudinea că fondurile mobilizate vor servi unui obiectiv cu adevărat social.
Anterior prezentării acestui anunţ de către Comisie, Consiliul a aprobat acordarea, în cadrul Instrumentului SURE, a unui sprijin financiar pentru 16 state membre, care să contribuie la protejarea locurilor de muncă şi a persoanelor încadrate în muncă.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Nu numai că investim miliarde de euro pentru a salva locuri de muncă în Europa şi pentru a reduce impactul social al pandemiei de COVID-19, ci facem acest lucru prin emiterea de obligaţiuni cu impact social. Astfel, investitorii vor avea posibilitatea de a participa la eforturile noastre şi fonduri în valoare de până la 100 de miliarde EUR vor contribui la menţinerea locurilor de muncă în statele noastre membre.
Comisarul Johannes Hahn, responsabil cu bugetul şi administraţia: Decizia de a emite în cadrul Instrumentului SURE al UE obligaţiuni cu impact social va marca un punct de cotitură pentru piaţa mondială a obligaţiunilor cu impact social. În acelaşi timp, aceasta este o dovadă clară a angajamentului pe termen lung al UE în favoarea finanţării durabile. Mă bucură foarte mult anunţul făcut astăzi şi aştept cu interes emiterea obligaţiunilor în cadrul instrumentului SURE al UE, programată să aibă loc în viitorul foarte apropiat.
Fondurile atrase vor fi transferate statelor membre beneficiare sub formă de împrumuturi, pentru a le ajuta să acopere costurile legate în mod direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a unor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie.
Cadrul prezentat astăzi demonstrează comunităţii investitorilor faptul că fondurile atrase prin intermediul emiterii de obligaţiuni în cadrul Instrumentului SURE vor fi utilizate pentru un obiectiv clar identificat: atenuarea impactului social al pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor acesteia în întreaga UE. Prin urmare, investitorii pot avea siguranţa că investiţiile lor în aceste obligaţiuni vor fi utilizate pentru a finanţa măsuri de politică socială bine direcţionate. Totodată, Cadrul privind obligaţiunile cu impact social, adoptat de Comisie, va contribui la dezvoltarea în continuare a pieţei obligaţiunilor cu impact social, care constituie unul dintre pilonii pieţei europene a „finanţării durabile”.
În vederea asigurării faptului că fondurile vor fi utilizate în scopuri sociale, Cadrul privind obligaţiunile cu impact social, întemeiat pe Regulamentul SURE, prevede că statele membre trebuie să prezinte rapoarte cu privire la modul în care au fost cheltuite fondurile împrumutate. În temeiul cadrului, statele membre trebuie, de asemenea, să prezinte, în rapoartele pe care le înaintează, impactul social al obligaţiunilor emise în contextul Instrumentului SURE. Pe baza informaţiilor din aceste rapoarte, Comisia Europeană va putea să le demonstreze investitorilor că obligaţiunile emise în cadrul Instrumentului SURE au fost utilizate pentru a finanţa programe cu impact social pozitiv.
Prin elaborarea şi prezentarea Cadrului privind obligaţiunile cu impact social, Comisia intenţionează să atragă investitori care doresc ca fondurile lor să fie folosite în scopuri legate de mediu, în scopuri sociale şi în scopuri legate de guvernanţa corporativă. Cadrul privind obligaţiunile cu impact social a fost elaborat de Comisie în deplină conformitate cu principiile referitoare la obligaţiunile cu impact social (SBP), publicate de Asociaţia Internaţională a Pieţei de Capital (ICMA). Cadrul a făcut obiectul unei evaluări independente. Aceasta a fost efectuată de un evaluator extern, Sustainalytics.
Ca urmare a anunţului prezentat, Comisia face încă un pas către emiterea primelor obligaţiuni în cadrul Instrumentului SURE. Prima tranzacţie se va efectua în a doua jumătate a lunii octombrie.