
• Colegiul Universitar „Spiru Haret” Bucureşti
Alegerea de a urma specializarea Asistent Medical Generalist este o dovadă de responsabilitate şi curaj. Într-o lume marcată de schimbări rapide şi de provocări sociale şi medicale majore, profesia aleasă devine mai mult decât o carieră: devine o misiune umanitară. Ne revine onoarea, dar şi greutatea de a forma caractere, nu doar competenţe. De aceea ar trebui să ne încurajăm să continuăm să fim modele de profesionalism, integritate şi dăruire!
Am avut onoarea de a fi invitat la deschiderea anului universitar la Colegiul Universitar „Spiru Haret”, prilej care ne-a oferit tuturor ocazia de a reflecta asupra menirii educaţiei şi asupra responsabilităţii pe care cei 80 de studenţi şi-o vor asuma prin alegerea acestei nobile profesii: asistent medical generalist.
Instituţia noastră poartă cu onoare numele marelui reformator al şcolii româneşti, Spiru Haret, cel care a crezut cu tărie că viitorul unei naţiuni se construieşte prin educaţie, prin cunoaştere şi prin responsabilitate civică. În tradiţia acestui spirit vizionar, deschiderea anului universitar devine nu doar un eveniment administrativ sau academic, ci un moment de solemnitate şi de angajament colectiv.
Stimaţi studenţi din anul I, prin prezenţa voastră aici vă asumaţi intrarea pe un drum anevoios, dar plin de semnificaţie. Profesia de asistent medical nu se rezumă la tehnică şi la ştiinţă, ci presupune o îmbinare unică între rigoare profesională şi umanitate. Veţi fi chemaţi să învăţaţi nu doar despre corpul omenesc şi funcţiile sale, ci şi despre fragilitatea şi demnitatea vieţii, despre grija pentru cel suferind şi respectul pentru demnitatea pacientului.
Astăzi, societatea românească şi cea europeană resimt tot mai mult nevoia de specialişti în domeniul sănătăţii. Rolul vostru viitor, ca asistenţi medicali generalişti, va fi acela de a susţine nu doar funcţionarea sistemului sanitar, ci şi speranţa oamenilor. Aţi ales o profesie în care gesturile simple – un zâmbet, o vorbă bună, o atitudine atentă – pot fi la fel de importante ca orice tratament prescris.
Drumul care vi se deschide nu este uşor. Veţi trece prin examene, stagii, nopţi de studiu şi situaţii care vă vor pune la încercare răbdarea, rezistenţa şi voinţa. Dar fiecare pas pe care îl faceţi în acest parcurs este o investiţie nu doar în destinul vostru personal, ci şi în destinul comunităţii din care faceţi parte. Pentru că, în cele din urmă, munca voastră va salva vieţi, va aduce alinare şi va construi încredere în umanitate.
Dragi cursanţi, astăzi păşiţi pe un drum care cere dăruire, seriozitate şi perseverenţă. Însă, în acelaşi timp, acest drum vă va aduce satisfacţia unică de a şti că munca voastră contează, că viaţa unui om poate fi schimbată printr-o intervenţie corectă şi printr-un gest plin de compasiune.
În numele Colegiului Universitar „Spiru Haret”, vă doresc tuturor un an universitar rodnic, plin de împliniri şi de reuşite. Fie ca acest început să fie pentru voi temelia unei cariere respectate şi a unei vieţi profesionale dedicate în întregime binelui comun.
Vă felicit şi vă urez succes! (Conf.univ.dr. Sebastian CHIRIMBU)
• Colegiul Universitar „Spiru Haret” Craiova
Atmosfera festivă a începutului de an a reunit profesori dedicaţi şi elevi entuziaşti, pregătiţi să înveţe, să crească şi să se formeze pentru profesii esenţiale şi de viitor în domenii de top.
Calificările profesionale de Asistent Medical Generalist şi Detectiv Particular aduc în faţa bobocilor din anul I un drum plin de provocări, dar şi de satisfacţii.
• Colegiul Terţiar Nonuniversitar „Spiru Haret Câmpulung Muscel
Emoţia primei zile de şcoală a adus împreună elevi, profesori şi speranţe noi, unite de aceeaşi dorinţă, formarea viitorilor Asistenţi Medicali Generalişti.
În următorii trei ani, elevii Colegiului Universitar „Spiru Haret” vor învăţa să aducă alinare şi sprijin pacienţilor, să transforme cunoştinţele dobândite în gesturi care fac diferenţa şi să îşi construiască pas cu pas cariera într-un domeniu respectat şi stabil.
„Le urăm bun venit elevilor care ni se alătură cu entuziasm şi mult succes celor care continuă drumul ales. Profesorilor le mulţumim pentru pasiunea şi dăruirea cu care ghidează fiecare generaţie.”