Dragi colegi,
Stimaţi profesori,
În calitate de şef al primei promoţii de absolvenţi ai Colegiului Universitar Spiru Haret Bucureşti, calificarea profesională Detectiv particular, îmi revine, plăcerea de a vă mulţumi pentru sprijinul şi participarea la întâlnirea noastră festivă de absolvire a celor 2 ani de studiu, provocatori şi fascinanţi.
În semn de apreciere şi mulţumire pentru dumneavoastră, cei care ne-aţi fost mereu alături, ne-am dat toată silinţa ca acest eveniment să ne rămână o amintire preţioasă, festin pentru minte şi suflet.
Vă mulţumim, dragi profesori, domnule diriginte, pentru că aţi ştiut să vă adaptaţi vremurilor grele şi temperamentelor noastre, că ne-aţi înţeles şi sprijinit!
Vă mulţumim, doamna Marcela Ţibuleac-Dinu, pentru eforturile, înţelegerea şi bunătate sufletească de care aţi dat dovadă încă de la primele noastre întâlniri. Mulţumim pentru cuvintele amabile şi sfaturile înţelepte, pentru buna dispoziţie şi sprijinul necondiţionat!
Ne-am dorit să demonstrăm că suntem o echipă şi am reuşit.
Pentru colegii care, din varii motive, n-au fost prezenţi, am un singur mesaj: „nici nu ştiţi ce aţi pierdut”.
Am încheiat o etapă importantă pentru devenirea noastră profesională. Am avut de la cine învăţa. De acum, avem o mare datorie: să dăm măsura faptelor noastre. Vreau să cred că vom fi profesioniştii de care oamenii-lumină, pe care i-am avut la catedra, să fie mândri de noi, oriunde, oricând.
„Sfârşitul nu-i aici”, vorba cântecului. Tot ce e mai bun de acum, urmează. Puteri nebănuite stau doar în pomul cu ramuri verzi şi rădăcini adânc înfipte în pământ.
Am fost împreună! Continuăm împreună! Mulţumiri şi apreciere!
Mă înclin! Toate cele bune şi succese nemăsurate! (Cu emoţie, absolvent Mădălina-Georgiana SERAFINCEANU)
Dragi absolvenţi ai Colegiului universitar Spiru Haret Bucureşti,
calificarea profesională Detectiv particular, promoţia 2021,
Cei care aţi spus „prezent” la strigarea catalogului de către dirigintele vostru, domnul prof. univ.dr. Bujor Florescu, aţi spus „prezent” unui viitor spre care aţi făcut primul pas: acela de a participa!
Îmi revine onoranta misiune de a vă mulţumi, în calitatea mea de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România, pentru exemplara organizare a banchetului de absolvire. Faptul că aţi ales ca simbol al promoţiei voastre un copac cu ramuri tinere – care vă reprezintă pe voi, dar şi cu rădăcini puternice, ceea ce suntem noi, ne arată că aţi înţeles mesajul: nici o ramură nu se poate înălţa spre cer fără rădăcini puternice!
Vă aşteaptă un drum greu, aşa cum v-au transmis membrii Consiliului Director şi Detectivii Seniori care au dat curs invitaţiei voastre, dar tot ei v-au vorbit şi despre satisfacţiile şi mulţumirea unică pe care vi le poate aduce această profesie practicată cu pasiune şi devoţiune.
Aţi făcut efortul de a participa la ceremonia de absolvire, de a petrece un timp frumos şi de calitate împreună, de a vă cunoaşte mai bine, dincolo de barierele instituţionale şi de a interacţiona cu detectivii care au pus bazele acestei profesii. Apreciez implicarea şi susţinerea micului colectiv de organizare, apreciez dăruirea şi inspiraţia cu care ne-aţi făcut surprize de neuitat…
Mulţumiri absolventei Mădălina Radu-Serafinceanu pentru mesajul adresat în numele clasei şi pentru invitaţia pe care a adresat-o şefei anului I, Maria Dumitrescu, prilej cu care a transmis simbolul continuităţii unei tradiţii pe care voi aţi avut privilegiul de a o iniţia…
Nutresc convingerea şi speranţa că veţi deveni buni profesionişti şi că nu veţi uita că spiritul de echipă, colegialitatea şi respectul sunt călăuze de preţ…
Şi, nu în ultimul rând, mulţumiri doamnei sociolog Marcela Ţibuleac-Dinu, care v-a fost alături şi la acest eveniment. Mulţumim pentru zâmbet, pentru dăruire, pentru încrederea şi puterea de a le fi aproape nu numai elevilor, ci şi cadrelor didactice. Lucrurile frumoase se clădesc cu încredere şi dăruire şi nimeni nu reuşeşte singur, nimeni nu se poate bucura singur… Pentru fiecare clipă de bucurie, tristeţe, îngrijorare, ai nevoie de oameni pentru a le împărtăşi… Mulţumim! Suntem norocoşi cu toţii că te-ai alăturat nouă în această călătorie spre împlinirea visurilor.
Cu preţuire, Consiliul Director al Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România şi Maria BUMBARU, preşedinte ANDR