Cursul de la Colegiul Universitar „Spiru Haret” (specializarea „Sănătate şi Asistenţă Pedagogică”), spune conf.univ.dr. Sebastian Chirimbu, s-a axat pe analiza modelului dezvoltat de Virginia Henderson bazat pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu componente biologice, psihologice, sociale, culturale şi spirituale ale individului.
„Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea acestor nevoi este de fapt ţelul profesiei îmbrăţişate, profesate peste doar 2 ani de către studenţii mei din anul I.
Seminarul s-a încheiat cu prezentările studenţilor şi pe o discuţie asupra relaţiei nursă – pacient (alianţă terapeutică şi complianţă terapeutică)”.
Ziua Internaţională a Libertăţii
Elevii Colegiului Universitar „Spiru Haret” din Bucureşti au participat, cu ocazia Zilei Internaţională a Libertăţii la evenimentul de informare despre riscurile traficului de persoane: „Promisiunile false pot duce la exploatare” , organizat de Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică (ECLER) şi Ambasada Canadei şi Ambasada Ţărilor de Jos, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Evenimentul, ce a reunit 500 de participanţi, elevi, profesori, consilieri şcolari şi părinţi, a avut ca scop conştientizarea, pregătirea şi implicarea în combaterea fenomenului.