• Producţie Media – Programul de studiu: editor imagine
Toţi absolvenţii noştri lucrează în domeniu
Piaţa muncii din România şi-a schimbat foarte mult dinamica în ultimii 30 de ani. Dacă învăţământul preuniversitar a rămas fidel dezideratelor de dinainte de ‘89, respectiv să se înveţe mult, din cât mai multe discipline, învăţământul postliceal se pare că în ultimii ani merge în direcţia bună, adică învăţământul de nişă. Colegiile postliceale sau universitare, prin absolvenţii lor care au reuşit să se angajeze în domeniul studiat imediat după absolvire, sunt dovada vie a acestui fapt. Şi piaţa media, atât de complexă în România ultimelor trei decenii, caută tineri foarte bine pregătiţi. Cu alte cuvinte, angajează, deşi este o zonă cu un statut aproape ermetic. Mi-am propus să cunosc cine predă, dar mai ales cine studiază la Colegiul Universitar Spiru Haret, domeniul media. Aşa cum mă aşteptam, l-am găsit pe unul dintre profesorii cei mai dedicaţi ai colegiului predând unei clase pline.
La finalul cursului, conf.univ.dr. Silviu Şerban mi-a spus: Avem o nouă generaţie, sperăm şi mai bună. Pentru că nu pot spune că celelalte două de până acum au fost rele, dimpotrivă. Prima generaţie a terminat anul acesta în vară şi a susţinut examenul de final la Colegiul Tehnic Media din Bucureşti. Toţi au absolvit cu brio. Ba, mai mult, am fost prezent în comisia de examinare şi nu am văzut nicio diferenţă între cursanţii noştri şi cei de la stat sau de la altă şcoală privată de producţie media, ai căror absolvenţi s-au prezentat şi ei la examenul de absolvire. Legislaţia în vigoare asta spune. Ca toţi cursanţii şcolilor postliceale private, până sunt acreditate, să susţină examenele de final la stat. Noi avem printre profesori şi câţiva specialişti din televiziuni, lucru care evident i-a ajutat pe absolvenţii noştri să îşi găsească mai uşor de lucru, după examenul de final. În momentul acesta toţi lucrează, după ce au reuşit să se integreze foarte bine în diferite echipe, de la diferite televiziuni, având în vedere că în perioada de practică au fost foarte activi şi au lucrat la Naţional TV şi la alte televiziuni.
Reporter: Pe lângă practica obligatorie, pe care o fac în televiziuni, ce materii parcurg în timpul celor doi ani de studii?
Conf.univ.dr. Silviu Şerban: Eu, de exemplu, ţin un al treilea curs, respectiv Jurnalismul de televiziune, un curs pe care l-am predat şi la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii Spiru Haret, în trecut. Fiind foarte bine primit de studenţii mei de atunci, am spus să îl introduc de anul acesta şi la Colegiul Universitar Spiru Haret. Pe lângă acest curs nou, mai am cele două cursuri pe care le-am predat în cei doi ani anteriori, respectiv, cursul de Comunicare audio-vizuală şi Montajul de film.
Reporter: Faţă de anul şcolar trecut, când am mai discutat despre profesorii şi disciplinele de la Colegiul Universitar Spiru Haret, ce noutăţi sunt?
Conf.univ.dr. Silviu Şerban: S-au schimbat o parte dintre profesorii de anul trecut şi, implicit, disciplinele predate de aceştia. Avem profesori noi, spre exemplu Marius Voicu, care din punctul meu de vedere este o alegere excelentă. Are peste un deceniu de experienţă în televiziune. A terminat Facultatea de Jurnalistică a Universităţii Spiru Haret, a făcut şi un masterat. După părerea mea este foarte potrivit, având în vedere că ştie Adobe premiere. Cât mai mulţi dintre noi ar trebui să lucreze în acest program de editare, având în vedere că el este instalat în grupul de montaj, în care lucrează şi colegul Marius Voicu şi, evident, acolo învaţă şi cursanţii noştri. Una dintre probele practice de la final constă în realizarea unui film, nu neapărat în filmarea şi concepţia cursanţilor, ci montarea lui, fiindcă asta ne interesează, noi având ca program de studiu editor imagine. Este foarte important să ştie să lucreze în Adobe premiere.
Reporter: Practic, cursul lui Marius Voicu este o continuare a cursului dumneavoastră Montajul de film?
Conf.univ.dr. Silviu Şerban: Da. Având în vedere că un editor de imagine trebuie să înţeleagă foarte bine evoluţia şi legătura dintre cinematografie şi televiziune. Absolvenţii noştri, aşa cum am zis mai devreme, lucrează în televiziune la acest moment. Cred că acest lucru reprezintă o reclamă foarte bună pentru Colegiul Universitar Spiru Haret, domeniul media. Mai exact, lucrează în PRO TV, Naţional TV, ANTENA 3 şi altele. Chiar dacă nu toţi lucrează la acest moment pe funcţia de editor imagine, toţi sunt în zona tehnică şi probabil în ceva timp vor ajunge să facă ce şi-au propus.
La Colegiul Universitar Spiru Haret, cu sediul în Şoseaua Berceni numărul 24, cursanţii erau numai ochi şi urechi la explicaţiile profesorului Marius Voicu, grupaţi în jurul mesei de montaj, unde îşi exersau aptitudinile pentru viitoarea profesie de editori imagine.
Gabriel Cănea, cursant anul I: Am venit la Colegiul Universitar Spiru Haret să învăţ editare video şi eventual să mă descurc şi pe sunet, ca operator sunet, şi să mă dezvolt personal într-un colectiv armonios. Îmi doresc, după ce voi absolvi cursurile colegiului, să mă îndrept către televiziune sau radio.
Andrei Stancu, cursant anul I: Cred că cel mai important pentru mine ar fi să îmi dezvolt abilităţile de comunicare, dar să mă specializez în editare. Am oarecum tangenţă cu zona de video. Mă pricep la gameplay-uri. În viitor sunt interesat de o carieră ca editor imagine sau cameraman. Mă bucur să ştiu că prima generaţie de absolvenţi ai Colegiului Universitar Spiru Haret a absolvit şi că toţi şi-au găsit de lucru în televiziune.
Robert Rusen, cursant anul I: Eu m-am înscris la cursurile acestui colegiu, fiindcă de mic am fost pasionat de editare şi vreau să învăţ acum editare video la alt nivel, adică la unul înalt. Tot ce facem aici e diferit de ce se face în alte şcoli. Îmi place că se lucrează foarte mult în echipă. Am început cu analiza unor filme, apoi, pas cu pas, învăţăm ce s-a făcut înainte de noi, dar şi cum se montează azi o ştire, un reportaj sau o emisiune de divertisment. Cred că locul meu este într-o televiziune, ori ca editor imagine, ori în faţa camerei, eventual prezentator.
Am plecat de la Colegiul Universitar Spiru Haret având convingerea că nu peste mult timp aceşti tineri vor ajunge nişte nume în televiziunile româneşti şi poate cine ştie… chiar în televiziuni străine, în cadrul trusturilor internaţionale. (Ciprian C. VASILESCU)