Fenomenul televiziunii în România ultimelor trei decenii a căpătat cele mai complexe forme. Practic, s-a pornit de la o singură televiziune, cea publică, şi în 2019 se poate vorbi chiar de o reţetă a televiziunii de succes. În cei treizeci de ani am văzut pe micile ecrane lansări spectaculoase de televiziuni, cazul Tele 7 abc sau Pro tv, ieşiri scandaloase de „pe sticlă”, cazul Otv, transformări miraculoase din televiziuni generaliste în televiziuni de ştiri şi viceversa, canale străine traduse şi subtitrate în limba română, canale „nişate” pe un anumit public sau televiziuni electorale, unele supravieţuitoare pe timp de criză.
Întrebarea care se naşte în acest context este: Cine alimentează cu profesionişti televiziunile de succes din audio-vizualul românesc? Evident, nu mă refer aici la jurnaliştii carismatici sau, dimpotrivă, enervanţi, care te determină sa închizi televizorul şi să te apuci de citit! Mă refer în primul rând la oamenii din spatele prezentatorului, producătorului sau realizatorului tv. Adevăraţii profesionişti, fără de care munca celor din faţa camerelor de luat vederi nu ar fi posibilă. Din punctul meu de vedere, care este unul avizat în domeniul televiziunii, aceştia sunt în primul rând operatorii de imagine, cameramanii şi editorii de imagine.
Am ales să străbat Bucureştiul de la un capăt la altul pentru a merge la două dintre instituţiile care pregătesc profesioniştii de mâine ai televiziunilor. Prima oprire am făcut-o pe Bulevardul Poligrafiei, colţ cu strada Jiului. Aici se află de ani buni Colegiul Tehnic Media. Am avut ocazia să stau de vorbă cu doamna director adjunct Adriana Dan şi cu domnul director al colegiului, Daniel Mălăelea.
Reporter: Vă propun să vorbim despre particularităţile Colegiului Tehnic Media, de ce este un liceu altfel?
Adriana Dan: Datorită calificărilor în care şcolarizăm elevii, calificări unice la nivel naţional. Practic suntem singurul liceu acreditat pentru aceste calificări. Există şi alte licee în Bucureşti şi în ţară care şcolarizează în ambele domenii (poligrafie şi cinematografie), dar acelea sunt doar autorizate. Noi avem tradiţie în poligrafie şi în producţie media. În 1948, funcţionam ca unitate de învăţământ cu aceste două domenii. Am început cu tehnicile poligrafice şi s-au adăugat cinematografie şi tehnici tv, în colaborare cu Studioul cinematografic de la Buftea.
Reporter: Era un liceu foarte căutat înainte de 1989, dacă nu mă înşel erau zeci de candidaţi înscrişi pe un loc. Ce s-a întâmplat în ultimele trei decenii?
Adriana Dan: Avem un domeniu foarte solicitat, respectiv producţie media, iar celălalt domeniu, tehnici poligrafice, e mai puţin căutat, deşi tipografiile caută specialişti. Este o problemă la nivelul orientării şcolare şi profesionale, pentru cei care termină gimnaziul şi pentru părinţii elevilor. Aceştia au o percepţie falsă despre munca în tipografie, pe care o asociază cu un mediu toxic. Tipografiile sunt astăzi, mai toate, digitalizate. Într-adevăr, la noi, dotările pe partea de poligrafie sunt în urma tehnologiei actuale, iar impactul celor care vizitează Atelierul-şcoală, elevii claselor a VIII- a, care vin cu ocazia porţilor deschise, ne trage un pic înapoi.
Reporter: În anii 2000 a existat un refresh. Liceul se transformă şi capătă denumirea de Colegiul Tehnic Media, dar îşi păstrează şi celelalte două profiluri, respectiv cel teoretic şi cel sportiv?
Adriana Dan: Noi am funcţionat, după anii ’70, cu trei filiere. Prima, teoretică, cu profilul real şi uman, învăţământ zi şi seral. A doua filieră, cea vocaţională, profil sportiv. Am fost aşadar printre primele licee tehnologice care au avut şi acest profil, integrat pe specializarea handbal. În 2012, pe această specializare am avut şi handbal clasă de băieţi, pe lângă cele clasice, de fete. A treia filieră este cea tehnologică, despre care am menţionat, dar îl rog pe domnul director să detalieze.
Daniel Mălăelea: Colegiul Tehnic Media este cel mai mare colegiu tehnic din Bucureşti, care păstrează calificări foarte vechi, tehnici poligrafice şi tehnici cinematografice. Cele mai multe clase sunt pe filiera tehnologică şi dorim să diversificăm şi aici formele de învăţământ. Pentru anul viitor avem în planul de şcolarizare şi două clase de învăţământ profesional (de 10 ani nu am mai avut clase de învăţământ profesional), unde ne vor ajuta trei agenţi economici din domeniul tipografiei, şi avem în plan şi o clasă de învăţământ profesional clasic. Sunt meserii frumoase! Sunt meserii căutate, dar cea mai mare pondere o are producţia media. Înainte de 1989, cei mai mulţi elevi veneau pentru tehnicile tipografice. Erau multe tipografii şi în fiecare judeţ existau concursuri interne pentru a ajunge aici. S-au schimbat foarte mult lucrurile în domeniul tipografic. Noi am avut până de curând trei clase de tehnician tipograf, acum avem una singură, dar reuşim să păstrăm tradiţia să-i şcolarizăm şi să-i şi angajăm în domeniul tipografic. Cele mai multe clase sunt într-adevăr în domeniul media, avem două calificări: tehnician producţie film şi televiziune şi tehnician operator procesare imagine şi text. Beneficiem de dotări tehnice de nivel înalt. Cu ajutorul Primăriei Sectorului 1 am reuşit să amenajăm de curând şi un studio de televiziune, care va emite online. Suntem pe final, sperăm ca la începutul semestrului al doilea să începem şi să emitem. Aparatura este de ultimă generaţie. Primăria Sectorului 1 a înţeles necesitatea de a-i pregăti pe elevi la cele mai înalte standarde tehnice şi ne-a sprijinit. Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile şi vom avea emisii cu reportaje realizate de elevi, care să reflecte evenimentele din liceu sau din sector. Vom colabora cu şcoli din zonă şi cu primăria şi vom asigura emisia postului Media 1 tv.
Reporter: Putem să vorbim oricât despre ce se întâmplă în procesul de învăţare, dar, până la urmă, absolvenţii, prin realizările lor, sunt cei care vorbesc despre nivelul unui liceu sau dau măsura unei şcoli profesionale sau postliceale.
Adriana Dan: Aşa este! Şi e bine că aţi punctat acest lucru, pentru că noi avem şi şcoală postliceală. Adică acoperim, conform profilului tehnologic, nivelul 4, adică liceul şi nivelul 5, adică şcoala postliceală. Mai mult, cine doreşte poate merge la nivelul 6, adică la Facultatea de Jurnalistică sau la UNATC, unde există secţie de imagine şi regie film.
Daniel Mălăelea: Elevii noştri de la clasele de producţie media au avantajul de a-şi desăvârşi pregătirea profesională la cele două clase, pe care le avem în fiecare an, la şcoala postliceală. Avem specializarea cameraman şi fotoreporter. Două clase la anul I şi două clase la anul II. Elevii, după ce finalizează şcoala postliceală, ajung, în general, la posturile mari de televiziune. Ei sunt cameramani, asistenţi cameră, regizori de platou pe la mari televiziuni. De multe ori vin în vizită la noi şi ne bucurăm să ştim că au ajuns atât de departe. Alţii ajung în radio sau realizatori de televiziune. Unii dintre ei, de care sunt foarte mândru, au ajuns la facultăţile de profil din Anglia sau Scoţia sau la UNATC. În clasele de liceu beneficiază de pregătirea de bază în acest domeniu, la şcoala postliceală pe calificările cameraman sau fotoreporter aprofundează cunoştinţe suplimentare, fac multă practică şi beneficiază de prezenţa unor specialişti mari în domeniu.
Reporter: În ce constă colaborarea cu o instituţie media mai tânără, Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti?
Daniel Mălăelea: Colaborarea Colegiului Tehnic Media cu Universitatea Spiru Haret este în general una extraordinară. Avem numeroase parteneriate cu studenţii de acolo, în ultima vreme colaborarea s-a extins şi, anume, prin faptul că un reprezentant al universităţii este membru în consiliul de administraţie al Colegiului Tehnic Media. Noi, colegiile tehnice, suntem obligaţi să avem în Consiliul de Administraţie trei agenţi economici, cu care avem contracte de colaborare, şi noi am hotărât ca unul dintre ei să fie Universitatea Spiru Haret. Începând cu acest an şcolar, colaborarea Colegiului Tehnic Media se desfăşoară direct cu Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti, prin faptul că unii dintre profesorii noştri predau şi acolo, la solicitarea universităţii, şi prin faptul că au loc schimburi de experienţă între elevii noştri şi ceilalţi. Colegiul Tehnic Media este singurul colegiu din Bucureşti acreditat la acest moment pe acest domeniu, aşa că toate celelalte colegii cu profilul nostru şi care sunt autorizate vin şi susţin examenul final la noi.
În zona Apărătorii Patriei, mai exact la intersecţia Şoselei Berceni cu strada Turnu Măgurele, îşi desfăşoară activitatea didactică conf. univ. dr. Silviu Şerban, unul dintre profesorii Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti, care a avut amabilitatea să ne răspunde la câteva întrebări.
Reporter: Domnule profesor, doresc să vorbim despre cursul pe care îl predaţi cursanţilor Colegiului Universitar Spiru Haret Bucureşti.
Silviu Şerban: Cursul meu din anul I de la Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti este Comunicarea audio-vizuală. O sinteză a comunicării, noţiuni generale din zona audio-vizual pe care o identific a fi cinema-ul, televiziunea şi multimedia. Preferatul meu este cinema-ul antic, adică filmul mut. Am avut şi un curs de cinema la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii Spiru Haret şi, evident, o carte, care este acum suportul acestui curs. Alţii, la comunicare audio-vizuală, includ şi radioul, eu însă mă axez doar pe cinema, televiziune şi multimedia.
Reporter: Acesta este al doilea an în care predaţi la Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti. Vă propun să vorbim despre profilul cursantului.
Silviu Şerban: Programa şcolară îi pregăteşte în mare parte pe cursanţi pentru viitoare cariere în televiziune, indiferent dacă vorbim de domeniul analogic sau digital. Programa îi pregăteşte pentru meseria de editor de imagine.
Reporter: Asta înseamnă că au nevoie de foarte multe cunoştinţe teoretice, ca să ajungă în final să lucreze pe o masă de montaj?
Silviu Şerban: Desigur că au nevoie de un bagaj mare de cunoştinţe din zona comunicării şi cunoştinţe, în general teoretice, despre formele de audio-vizual.
Reporter: Cum procedaţi la cursul dumneavoastră?
Silviu Şerban: Încerc să canalizez discursul meu către zona de editare, atât în cinema, cât şi în televiziune şi în multimedia.
Reporter: Vor veni, cu siguranţă, multe alte generaţii de cursanţi la Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti, dar insist să îmi vorbiţi despre profilul cursantului de azi?
Silviu Şerban: Cursanţii prezintă un interes foarte mare pentru cursuri, o parte dintre cei de anul II sunt angajaţi la o televiziune importantă. Avem o colaborare foarte bună cu cei de la Colegiul Tehnic Media, acolo unde cursanţii noştri vor susţine examenul de absolvire, care este, într-un fel, o garanţie pentru angajarea în marile televiziuni din România. Din punctul meu de vedere, sunt şanse de 100% ca toţi cursanţii Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti, cu specializarea media să ajungă să lucreze în televiziune. Cererea este foarte mare la acest moment; chiar şi în teatre pot avea succes în domeniul multimedia. (Ciprian C. VASILESCU)