Cine se scoală de dimineaţă cade în ea

Învăţătură morală exprimată eliptic printr-o topică specială, al cărei ritm ascunde cu meşteşug metafore şi înflorituri cu haz, proverbul rămâne specia literară considerată, pe nedrept, minoră, care asociază metehnelor, obiceiurilor, relelor deprinderi şi apucături, un iz de piper, o iuţeală şfichiuitoare gata să pună stavilă nemerniciilor de tot felul. Această zicere este, de fapt, oglinda limpede a naturii umane, a neobositei bătălii între alb şi negru, între înfricoşător, monstruos, nesănătos, încâlcit, pe de-o parte, şi îngăduitor, judicios, cruţător, bun, raţional, pe de alta. O cugetare cu tâlc, un şir de poveţe şi pişcături, ruşinându-i pe cei care au greşit şi răcorindu-i pe cei păţiţi.

De la o vreme, lumea proverbelor stă să se năruie, se clatină periculos, întoarsă cu susul în jos, primejduită de năravuri noi, nemaiîntâlnite până acum.

De pildă, preocuparea de a săpa groapa altuia înlocuieşte, transcende chiar, dorinţa de propăşire prin munca pornită dimineaţa devreme, pe rouă neîncepută. E mai uşor să flecăreşti răutăcios decât să scuipi în palme şi să pui mâna, zdravăn, pe lopată. Vorbele se amestecă, se sucesc, înţelesurile se schimbă, invidia răzbate printre zâmbete fals-binevoitoare, sensul proverbului nu mai ţine pasul cu realitatea contorsionată, alterată de umori violente. Evident, părţile detrunchiate se reunesc în noua logică, a noilor vremuri. Bunăoară, este de la sine înţeles că Buturuga mică strică treaba, iar Graba răstoarnă carul mare, la fel cum Cine face din cal măgar împuşcă doi iepuri dintr-un foc. De cele mai multe ori, când Pisica nu-i acasă, nu ştie bărbatul ce ştie tot satul sau, mai ales, Cine sapă groapa altuia departe ajunge. Din păcate, singurul proverb neafectat, rămâne şi în aceste timpuri tulburi, Capul plecat sabia nu-l taie. Privind pe fereastră, îmi dau seama că, oricât m-aş strădui, formula iniţială e de neatins. (Dragoş CIOCĂZAN)