Cine nu sare scrie cărţi bune

În fond, ce se poate spune despre cineva care poate fi caracterizat drept un profesor bun, un cercetător bun, un scriitor bun? Un om care ne dă aripi atunci când avem cea mai mare nevoie de ele, ne învaţă să ne împăcăm cu lumea în care trăim şi cu noi înşine. Prin dragoste, dăruire şi sacrificiu. Prin modestie, curaj, aplecare spre studiu. Şcoala nu este o băcănie în care intri pentru a-ţi umple desaga cu idei, cunoştinţe, cărţi, ci un loc în care îţi deschizi ochii şi mintea, înveţi despre adevăr şi despre obstacolele ce stau în calea lui şi, foarte important, cum, de ce, când şi unde să cauţi. Ştiinţa de carte nu se poate dobândi decât prin plăcerea de a iscodi, de a cerceta, prin curajul de a răspunde celor mai incomode întrebări. Există astfel de profesori? Da, însă foarte puţini, îngrozitor de puţini. Ei nu vin la şcoală doar pentru a bifa într-o condicuţă îndeplinirea normei didactice, dimpotrivă, ceea ce fac şi spun la cursuri nu te lasă să pui capul în pernă liniştit, ci să întorci pe toate părţile ceea ce ţi-au predat, să cauţi singur răspunsurile. Şi nu o zi, două. Toată viaţa. Sunt deopotrivă părinţi, prieteni şi sfătuitori. Iar peste ani, când fostul adolescent care asculta timid din bancă prelegerile a ajuns, la rândul lui, un specialist, un educator, un formator de oameni, vei regăsi în ochii lui aceeaşi bunătate, aceeaşi strălucire a cunoaşterii, aceeaşi pasiune şi aceeaşi înflăcărare primite, toate, în dar de la profesorul său. În termeni economici, un dascăl bun este un bun investitor, fiindcă fără un „azi” bine conturat nu putem avea un „mâine” de succes. Un astfel de profesionist nu se plafonează niciodată şi îi învaţă şi pe discipolii săi acelaşi lucru. Nu va face politică, nu îl vei vedea vreodată strigând prin pieţele publice „Cine nu sare…”, nu se va implica în politică, ci va prefera să scrie cărţi bune, din care cei cărora le va preda ştafeta să priceapă că nu e cazul să-şi irosească viaţa sau să-şi risipească energia cu nimicuri.
Recent, la o lansare de carte, am avut confirmarea că astfel de oameni există, nu sunt scorneli sau personajele unei piese de teatru. Sala arhiplină şi bucuria din ochii celor prezenţi au confirmat din plin asta. Foştii studenţi, astăzi bărbaţi în toată firea, care lucrează în învăţământul universitar, în diplomaţie sau în cercetare, au venit la întâlnirea cu fostul lor mentor, pentru a-i fi alături, pentru a o revedea şi omagia pe cea datorită căreia sunt ceea ce sunt. Şi au venit însoţiţi de studenţii sau de colaboratorii lor mai tineri, pentru ca şi aceştia să vadă şi să înţeleagă. Ce poate fi mai frumos? L-am întrebat pe unul dintre discipolii doamnei profesor cum se face că după atâţia ani, el şi colegii săi îi păstrează aceeaşi dragoste şi acelaşi respect. S-a apropiat şi mi-a spus, aproape şoptit: „Ştiţi, atunci, eu, de fapt, majoritatea colegilor mei eram veniţi de la ţară. Mi-e ruşine să vă spun, dar aveam o singură pereche de tenişi şi câteva haine. Unii nu aveau nici atât. Când ne oprea până seara târziu ca să discutăm sau să studiem alături de domnia sa, doamna profesoară ne aducea sandviciuri, ba ne mai dădea şi bani de ţigări. Ştia că nu ne permitem. Şi, deşi era cât se poate de exigentă, avea o blândeţe şi o răbdare cu noi! Îi datorăm tot ceea ce suntem astăzi, fără dânsa n-am fi reuşit.” Şi nu le-a cerut nimic în schimb, poate doar să fie drepţi, să caute şi să apere adevărul, să promoveze mereu binele, să îi ajute pe cei din jur. Şi, după cum mi-au spus, indiferent în ce domeniu vor lucra, să înţeleagă exact ce înseamnă patriotismul, cel adevărat, nu cel de conjunctură, declamativ, izvorât din oportunism politic. Pentru a construi o lume mai bună nu e nevoie să urli lozinci, să ţopăi prin pieţe, să-ţi strigi în gura mare dreptatea. Este suficient să trudeşti în liniştea bibliotecilor şi a arhivelor, să te documentezi, să nu urăşti şi să nu fii pătimaş, iar la final să scrii una sau mai multe cărţi pentru cei ce vor veni, astfel încât istoria „trăită” să ajungă până la ei, făcându-i mai buni şi pregătindu-i pentru un viitor care se anunţă tare complicat. Dincolo de mitologie, clişee sau inutile festivisme. (Dragoş CIOCĂZAN)