Cine îmi răspunde?!

Când am avut prilejul, le-am spus copiilor, adolescenţilor, cu care îmi face plăcere să vorbesc, să reţină că „e mai bine să fii prost o dată, decât prost mereu”. Le-am şi explicat, pentru că păreau nelămuriţi. Le-am spus că dacă nu ştiu, nu înţeleg ceva, este bine, chiar obligatoriu să se intereseze, să întrebe pe aceia care ştiu. Chiar dacă cel întrebat îl/îi va considera prost/proşti. Dar vor înţelege, vor şti. Dacă nu întreabă, de fiecare dată când se va vorbi despre acel subiect necunoscut de ei, vor fi apreciaţi drept proşti. Mi-au dat dreptate.
Adevărul este că, cel puţin eu, am remarcat că foarte puţini oameni pun întrebări pentru a înţelege, pentru a se lămuri. Le este ruşine să întrebe, să nu-l considere prost acela pe care-l întreabă. (Deşi, e posibil ca nici acela să nu ştie răspunsul!). Exerciţiul interogării, al întrebării, se fundamentează în primii ani de viaţă, în familie şi în şcoală. De fiecare dată, un matur, o persoană mai pregătită trebuie să răspundă, să-i stimuleze pe copii să întrebe. Astfel, fiecare are impresia că ştie şi am ajuns să nu ne mai înţelegem între noi.
Eu am foarte multe întrebări la care caut/aştept răspunsuri. Iată una dintre ele: de ce în Japonia se poate şi la noi nu? Am citit, preluat de pe FB Your Edu Action: „Un plan pilot inovator numit „Brave Change” (Futoji no henko) este în curs de desfăşurare în Japonia pe baza programelor educaţionale Erasmus, Grundtvig, Monnet, Ashoka şi Comenius. Este o schimbare conceptuală. Ei vor înţelege şi accepta diferite culturi, iar orizonturile lor vor fi globale, nu naţionale.
Programul de 12 ani se bazează pe conceptele: – Zero materiale de umplere. – Zero teme. – Cinci materii: 1. Aritmetica de afaceri. Operaţii de bază şi utilizarea calculatoarelor financiare. 2. Citirea. Încep prin a citi o fişă zilnică a cărţii pe care o alege fiecare copil şi ajung să citească o carte pe săptămână. 3. Civism. Înţelegerea acestui lucru, cum ar fi respectarea deplină a legilor, valoarea civilă, etica, respectul pentru regulile de convieţuire, toleranţa, altruismul şi respectul pentru ecologie şi mediu. 4. Calculator. Birou, internet, social media şi afaceri online. 5. Limbi. patru sau cinci alfabete, culturi, religii, inclusiv japoneză, latină, engleză, germană, chineză, arabă; cu vizite de schimb de socializare la familii din fiecare ţară în timpul verii.
Care va fi consecinţa acestui program? Tineri care la 18 ani vorbesc patru limbi, cunosc patru culturi, patru alfabete. Sunt experţi în utilizarea computerelor şi telefoanelor mobile ca instrumente de afaceri. Citesc 52 de cărţi în fiecare an. Respectă legea, ecologia şi convieţuirea. Se ocupă de aritmetica de afaceri şi finanţare. Vor fi pregătiţi să fie cetăţeni ai lumii şi nu doar ai ţării lor…”
Eu am întrebat, întreb, dar cine îmi răspunde?! Mie îmi pare, poate greşesc, că ne-am cantonat între două lumi şi mai multe sisteme! Nici învăţământul clasic, de la Spiru Haret citire, nici învăţământ modern, ce apelează la cuceririle tehnico-ştiinţifice de predare – învăţare, nici profil teoretic, nici practic, nici vocaţional…Un amestec din ingrediente de calitate, dar, pentru că ne lipseşte reţeta, nu ştim ce produs ne iese şi nici calitatea lui. Şi, mai ales, pentru ce-i pregătim pe copiii noştri. „România educată”, deocamdată, produce multe vacanţe şi păreri de rău. (Mioara VERGU-IORDACHE)