CINE A PUS COADA LA PRUNĂ?!

Atunci când cineva se înfumurează fără rost, se împăunează cu ideile altora, naşu’ Pantelică spune: „ăsta a pus coada la prună” sau „a inventat apa caldă” sau „a inventat roata rotundă” sau… că el, naşu’, e un izvor de replici cu tâlc. Şi, în zilele noastre, mulţi „au pus coada la prună!”

Există oameni, mai vocali tinerii, foarte atenţi la economia globală, la dezechilibrele din natură şi societate. Fac o muncă foarte frumoasă, de ispravă, lăudabilă. Promovează reducerea poluării, militează pentru un mediu curat. De multe ori reproşează generaţiilor vârstnice că nu înţeleg cum e cu ecologia. Nedrept. Green Deal, economia circulară nu sunt invenţii din zilele noastre. Doar numele sunt noi. V-aţi uitat la familiile tradiţionale rurale româneşti? Nu existau pământuri aflate în nelucrare. Fertilizarea se făcea cu gunoi natural. Apa era folosită cu parcimonie. Nu se arunca nimic din produsele animale sau vegetale obţinute în gospodărie. La familiile cu mulţi copii aţi privit? Remarcaţi ce „economie circulară” au pus la punct încă de când conceptul nu exista nici în proiect?! Existau însă bunul simţ, modestia, respectul faţă de resurse, umilinţa în raport cu natura. Care, din păcate, au cam  dispărut. La schimbarea vremurilor, odată cu apa murdară, din copaie a fost aruncat şi copilul.

Societatea de consum ne-a invadat şi n-am ştiut cum să ne protejăm, din curiozitate, din imitaţie, din lăcomie, din neatenţie şi din naivitatea de a crede că tot ce „a fost” este rău, nepotrivit, vetust. Tacit, chiar dacă nu recunosc că nu „au pus coada la prună”, diriguitorii vremelnici activează concepte vechi Şi iată că se „inventează” cei 3 R – Reducere Reutilizare, Reciclare. Cei mai în vârstă îşi amintesc de „alt” 3R –  Recuperare, Recondiţionare, Refolosire. Se recupera – din obligaţie, e drept! – aproape tot: hârtie, aluminiu, sticle, borcane, textile…, toate se reintroduceau în procesul de producţie. Mobila, aparatele electrocasnice, îmbrăcămintea, încălţămintea se recondiţionau şi se transmiteau din generaţie în generaţie. Erau la mare căutare meşteşugarii! Pungile erau din hârtie. Sacoşele erau din pânză sau aţă şi se utilizau până deveneau „materie primă”. Încă nu ne era la îndemână comodul plastic, nu devenise sufocant, în pungi, sacose, ambalaje, haine, încălţăminte, jucării, mobilier…, încă nu ne permiteam să aruncăm, nu totul era de unică folosinţă! Evident, altele erau motivele. Eram mai săraci şi, în consecinţă, mai economi, mai zgârciţi cu resursele, nu ne permiteam să risipim, să aruncăm. Aderarea individuală la 3R contrabalansa într-o oarecare măsură excesiva poluare a coloşilor industriali. În societatea de consum de azi, fără coloşi industriali, poluarea este mai mare. Pentru că ne îngropăm în produse de unică folosinţă. Pentru că acceptăm să fim, să devenim consumatori de unică folosinţă.

Dar, e clar, nu am pus eu coada la prună.  (Mioara Vergu-Iordache)