Cimitirul Vesel din Săpânţa

Noi, românii, avem un fel de a fi cu care probabil puţine popoare se pot mândri sau, dimpotrivă, în lipsa acestei firi, se pot ruşina. Noi ştim să ne facem cunoscuţi pentru ceea ce reuşim să facem cu mintea şi mâinile, dar de multe ori iese altceva de la gând la execuţie. Exemplele sunt numeroase.
Maramureşul este însă aparte. Oamenii locului stăpânesc taina lemnului, mai exact meşteşugul de a da formă şi culoare lemnului. Numai aleşii Celui de Sus au reuşit să traseze graniţa dintre Cer şi Pământ sub forma unui cimitir vesel. Aţi ghicit, am ajuns la Săpânţa, în comuna în care an de an oamenii trecuţi în veşnicie dispar sub pământ, iar în locul lor răsar cruci de o frumuseţe inegalabilă. Da, vorbim de artă pură, una dintre puţinele manifestări ale creaţiei omului care îl trimit pe acesta dincolo de timp şi spaţiu, mai corect spus, îl împing spre veşnicie. Săpânţa este paradigma vieţii veşnice. Umorul ca rezistenţă umană în faţa dispariţiei pământene şi încă ceva… Culoarea, forma şi felul de a privi mai departe.
Aşa cum am învăţat la şcoală în timpul orelor de istorie, unele dintre ele pline de păcatele comunismului, adevărul este că maramureşenii sunt printre ultimii păstrători ai tradiţiilor dacilor liberi. Învederată la Săpânţa, cultura nemuririi dacilor iese din şablon. Nu lipsa fricii în faţa morţii, aşa cum o mai regăsim la unele popoare din jurul nostru, ci un fel de bucurie cu privire la o viaţă viitoare mai bună.
Astfel am descoperit Cimitirul Vesel, mai exact acest patrimoniu al neînfricaţilor, din care fac parte aproximativ 800 de cruci monument. Crucile sunt sculptate din lemn de stejar, chiar dacă gura satului, care spune că acestea începuseră să scoată timid capul din pământ înainte ca meşterul, apoi artistul plastic naiv sau nu, Stan Ioan Pătraş să le dea viaţă, se înşeală! Indiferent de contextul istoric, cert este că marelui creator amintit îi revine meritul de a fi generalizat îmbinarea, pe acelaşi monument funerar, a basoreliefului în lemn cu pictura naivă şi versul popular, creând un stil şi un limbaj propriu de exprimare. În prezent, crucile sunt pictate, după stilul artistului Stan Ioan Pătraş, de ucenicii acestuia. Când vorbesc despre ucenicii lui simt în ceafă cum o vâlvătaie creşte şi Săpânţa (deşi este un loc binecuvântat de Dumnezeu) devine cu certitudine cel mai mediatizat, controversat si comercializat brand maramureşean. Ucenicii lui Stan Ioan Pătraş s-au certat, luptat, judecat şi iar certat pentru a duce mai departe ceea ce maestrul i-a învăţat. De multe ori şi preotul cimitirului parohial a intervenit şi lucrurile s-au complicat. Mai mult, la tarabele din jurul Cimitirului Vesel poţi găsi cruci miniaturale, tip suvenir, de vânzare. Asta îl intrigă cel mai mult pe Dumitru Pop, meşterul popular care face legătura între trecut şi viitor. Casa memorială a lui Stan Ioan Pătraş, împreună cu atelierul lui Dumitru Pop se află undeva în spatele cimitirului, iar nemulţumirea artistului plastic naiv este că niciun indicator nu îl trimite direct la ţintă pe vizitatorul interesat de povestea din spatele patrimoniului de la Săpânţa.
Cimitirul Vesel nu este celebru doar pentru faptul că a fost clasat primul dintre monumentele funerare din Europa şi al doilea din lume, după Valea Regilor. Nici prin aceea că deosebitele crucile sunt dominate de culoarea albastră (aşa numitul albastru de Săpânţa).
Cimitirul Vesel este important sau ar trebui să fie recunoscut de toată lumea drept foarte important pentru filosofia simplă, ţărănească, dar profundă, despre viaţă şi moarte. Aşa cum se spune în limbaj jurnalistic, că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, tot astfel pot zice că imaginea de pe fiecare cruce din Cimitirul Vesel împreună cu epitaful său poate fi pusă în balanţă cu orice scriere cultă de o mie de pagini. Capacitatea creatorului Cimitirului Vesel şi a continuatorului acestuia, Dumitru Pop, de a sintetiza în puţine cuvine o stare dominantă, iar prin prisma unui singur desen de a creiona semnul sub care s-a derulat întreaga viaţă a decedatului este nu doar un veritabil talent înnăscut, ci voia Domnului, care a hotărât ca un colţ din Săpânţa, la rândul său un colţ din Maramureş, la rândul său un colţ din România, să fie o altfel de poartă de intrare dintr-o lume în cealaltă. Din Lumea Viilor, în Lumea Drepţilor, dar nu oricum, ci făcând apel la tot ceea ce românii au mai de preţ: umorul, dragostea, frumosul si talentul.
Cimitirul Vesel este o destinaţie obligatorie pentru toţi românii. Un popas cultural de suflet. Este începutul, miezul şi sfârşitul oricărei călătorii. Nu ocoliţi, aşadar, Maramureşul, chiar de va fi să vă abateţi 100 sau 200 de kilometri de la destinaţia propusă pentru vacanţă. După vizitarea Cimitirului Vesel, cu siguranţă o să priviţi altfel viaţa! (Ciprian C. VASILESCU)