chatGPT salvează abatajul

Uitând că nu e suficient să fii frumos şi liber, ci trebuie să mai ai şi puţină minte, eventual nişte lecturi zdravene în spate, păstorul unui ong cu nume de firmă de pază şi protecţie se avântă în declaraţii războinice la adresa celor care comit abominabila crimă de a ignora sau critica o străvezie interfaţă conversaţională, un fel de entitate digitală creditată de domnul în cauză cu însuşiri de sorginte divină. Poţi să întrebi orice şi vei afla răspunsul, credinciosul chatbot îţi va da rapid, eficient şi pâlpâind din leduri, soluţia. Doar că, fiind bazată pe inteligenţă artificială, aceasta va fi intuitivă, speculativă sau, în cel mai rău caz, iterativă, adică va da acelaşi răspuns echivoc indiferent ce îl întrebi. Pe scurt, informaţiile stocate de-a valma în memoria siliciferă a maşinăriei vor fi selectate şi ordonate într-o logică mai degrabă matematică decât umană, fiindcă ea scanează, înregistrează, nu vede cu ochii, nu iscodeşte, nu caută înţelesuri, nu are stări sau senzaţii. Distinsul militant mai emite câteva consideraţii a căror virulenţă îndeamnă la reflecţie. De exemplu, domnia sa afirmă că societatea umană actuală şi cu siguranţă şi cea a viitorului au deasupra capului un soi de boltă informaţională care stă să se năruie din cauza absenţei criteriilor de selecţie, iar rolul demiurgic al inteligenţei artificiale ar fi tocmai acela de a susţine această boltă prin afinitate electivă, prin sistematizare şi justă redistribuire. Această încrâncenare hei-rupistă mă duce cu gândul la clasicii proletcultismului: „Cu trosnet prăvale şi-un stâlp propteaua bolţii”, doar că Silvester Andrei, eroul „poemului” lui A. Toma, nu mai poate salva abatajul cu târnăcopul, ca în anii cincizeci. Şi totuşi, de această unealtă se foloseşte autorul teoriei atunci când abordează tema respingerii inteligenţei artificiale, declarând că există o generaţie de oameni care şi-au petrecut copilăria căţăraţi în copaci, scuipând sâmburi de corcoduşe, citind cărţi inepte sau trăgând cu praştia după vrăbii, neavând cum să înţeleagă că lumea a evoluat dincolo de viziunea lor îngustă. Şi ne mai spune că există cel puţin două generaţii, formate în anii şaptezeci-optzeci, pentru care cartea este un fel de altar păgân, restrictiv şi habotnic, ceea ce le face total refractare la noile metode de instruire. Mai aflăm că între cultură şi informaţie, cea de-a doua este, de departe, cea mai importantă, asigurând supravieţuirea într-o lume din ce în ce mai tehnologizată. Mă tem că nici măcar braţele de fier ale lui Silvester Andrei nu îl mai pot salva din ghearele confuziei: „Ai luptat, ai învins, (n-)ai fost om, măi băiete”, ca să parafrazez nemuritorul „poem”.

Până la urmă, „jucăria” ar putea fi utilă, cu condiţia să nu se transforme într-o infecţie de tip nosocomial, care să altereze procesele cognitive. În definitiv, cu toţii ne grăbim, mânaţi de foamea de informaţii, vrem să ştim acum, nu mai avem nevoie de detalii, de verificări, de credibilitatea sursei. Asta nu înseamnă, totuşi, să devenim ignoranţi sau să acceptăm furtul. Recent, Comisia Federală pentru Comerţ a SUA a început o investigaţie împotriva chatGPT. Motivul: o avalanşă de informaţii false şi aiureli oferite drept răspuns de faimosul chatbot, acestea adăugându-se numeroaselor procese intentate de scriitori sau oameni de ştiinţă. Acuzaţia? Furt intelectual şi diseminare de informaţii false. Să spunem că, la un moment dat, un om răvăşit de stări contradictorii vrea să scrie o poezie de dragoste sau să picteze un câmp cu flori. Nefiind înzestrat cu talentul necesar, apelează la chatGPT. Poezia sau tabloul vor fi gata în cinci minute, vor fi minunate, vor însuma şi vor îngloba toate minunatele sentimente care au bântuit sufletul gingaş al solicitantului, numai că, scormonind în bazele de date, procesoarele maşinăriei au scos la iveală nicidecum ceva original, ci au pus cap la cap versuri furate din cele mai frumoase poezii închinate iubirii, scrise de marii poeţi ai lumii de la Dante încoace; cât despre peisajul cu flori de câmp, acesta va semăna izbitor şi deranjant cu un faimos lan de floarea soarelui pictat de un oarecare Van Gogh. Maşinile pot gestiona valori, în nici un caz nu le pot crea. Tocmai de aceea, bolta de deasupra capetelor noastre, de orice fel ar fi, nu se va prăbuşi decât dacă ne vom încăpăţâna să o transformăm într-un abataj. (Dragoş CIOCĂZAN)