Ileana Cosânzeana locuia împreună cu fratele ei în cetatea situată pe un vârf de munte, apărând o comoară. Locul era păzit de un şarpe uriaş, încolăcit în jurul muntelui, într-o spirală uriaşă. Poarta care dădea spre comori mai avea încă un paznic: un cocoş care adormea doar o dată la şapte ani. Doar cine prindea acel moment avea acces la comoară. Au fost câţiva care au reuşit să treacă de aceşti cerberi, însă nimeni nu a reuşit să mai iasă din camera comorilor. Din cauza lăcomiei, mulţi au rămas închişi acolo, în munte. Un cioban a descoperit întâmplător poarta secretă, exact când aceasta era deschisă. Dar când a vrut să intre, a văzut o femeie foarte frumoasă, îmbrăcată în alb. A simţit o boare, a adormit şi când s-a trezit era prea târziu: muntele se închisese. Un altul a orbit şi a amuţit şi nu a putut să spună ce ştia, deşi văzuse locul şi ce era acolo.
Acest munte există cu adevărat, chiar lângă oraşul Covasna. În vârful său este această cetate veche, unde se spune că s-ar afla comoara: Cetatea Zânelor.
În anul 1996, Viorica Crişan a fost chemată de urgenţă la Cetatea Zânelor. O năprasnică furtună pusese la pământ toată pădurea. Copacii erau scoşi din rădăcini, iar întregul versant era plin de gropi uriaşe, ca scormonit de o forţă nepământeamă. Erau scoase la iveală cioburi, amfore, fibule şi tot ce mai putuse rămâne dintr-o veche cetate geto-dacă. Până şi „şarpele” colosal din poveste se vedea cu ochiul liber: un zid alb de piatră, ce se încolăcea în jurul muntelui, protector. Legenda a rămas şi astăzi, însă ei i se adaugă o descoperire foarte importantă: un munte întreg terasat, locuit cândva de daci. În urma săpăturilor făcute de arheologi, au fost descoperite cinci terase fortificate cu ziduri din piatră de aproape doi metri, iar aceştia susţin că cetatea e foarte bine conservată şi poate oferi detalii importante despre modul de organizare a defensivei dacice.
În centrul României, în judeţele Harghita şi Covasna au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate geto-dace. O istorie amplă şi bogată a strămoşilor noştri, pe un pământ protejat de Dumnezeu. Dintre toate, ca o perlă a coroanei, tronează o misterioasă cetate, în partea superioară a Văii Zânelor, numită Cetatea Zânelor. În 1985, doamna Viorica Crişan, acum directoare a secţiei de arheologie a Muzeului din Cluj, a ajuns la Muzeul din Miercurea Ciuc.„Aşa a fost destinul meu, pentru că iniţial eu nu am vrut să lucrez acolo, ştiam că este o zonă dificilă. La început mi s-a sugerat să învăţ limba maghiară. Apoi mi s-a dat un traducător ca să înţeleg ce se discuta la şedinţe şi ca să mă deprind cu limba. Din păcate, nu am fost în stare să am nici o apropiere de limba maghiară. Conducerea muzeului a înţeles asta şi m-a lăsat liberă, să merg pe teren şi să cercetez. Aşa au început cei cinci ani în care am bătut la pas Harghita şi Covasna şi am luat fiecare loc cu vestigii la studiu. A fost şansa mea. În ’90, după revoluţie, am devenit brusc invizibilă pentru colegii mei. (…)Presa locală m-a umilit atunci când am îndrăznit să pun într-o expoziţie un «murus dacicus», împodobit cu arme dacice. În cele din urmă, mi s-a sugerat că cel mai bine ar fi să ne întoarcem toţi de unde am venit. În mod ciudat, am observat că orice perioadă istorică de la paleolitic la modern îi interesa, însă cea dacică devenise tabu. Din păcate, acest lucru s-a confirmat mai târziu, când autorităţile au permis intrarea unui buldozer peste vestigiile uneia dintre cetăţile de la Jigodin… pentru a amplasa o antenă telefonică”. Viorica Crişan s-a întors la Cluj, dar un an mai târziu şi-a reluat cercetările în Harghita şi Covasna. După aproape trei decenii de muncă titanică pe teren, a publicat unul dintre cele mai complete studii despre moştenirea dacică din estul Transilvaniei. „Când am început să pun cap la cap diferitele studii arheologice, un prim şoc a fost numărul mare al descoperirilor. Strict pe estul Transilvaniei sunt 34 de cetăţi dacice! În toată Transilvania, cu siguranţă, sunt mai multe, însă nu au fost studiate siturile”, spune doamna Viorica Crişan, cea care a prezentat toate acestea în lucrarea sa de doctorat. Practic, oriunde ai merge, pe depresiunea Ciucului sau în zona Târgului Secuiesc, în orice localitate există unul, două sau trei puncte ale vechilor aşezări dacice. În toate aceste cetăţi s-au descoperit, în mod surprinzător, aceleaşi vase, aceleaşi piese de podoabă, oglinjoare, asemenea celor de peste munte, din Moldova. Este şi o zonă cu cea mai mare concentraţie de descoperiri ale unor tezaure monetare, în special datorită faptului că era o zonă de tranzit şi comerţ. „Dar dacă cetăţi dacice s-au mai studiat, ce mi se pare foarte important este că în această parte a Transilvaniei am descoperit în jurul lor aşezări obişnuite ale dacilor. Peste 200! Studierea lor ne-a ajutat să vedem mai bine cum era traiul lor de zi cu zi, să înţelegem viaţa lor obişnuită”.
„Ce am descoperit acolo după furtuna din 1996 e uimitor”, spune doamna Viorica Crişan. „Un munte fortificat, în spatele cetăţii cu o pantă foarte abruptă, imposibil de escaladat, în faţa ei fiind terasele. Fiecare terasă are câte un zid. Este săpat până în stâncă tot muntele şi apoi este rezidit. Zidurile sunt din piatră lipită cu lut şi cele de jos au o grosime de peste patru metri! Munţii care înconjoară cetatea sunt mai înalţi şi e un loc greu accesibil. (…)Până în ’98, am studiat printre resturile acelui ravagiu. În ’98, am continuat cercetările, în colaborare cu Muzeul din Brăila şi cu Monica Mărgineanu de la Institutul de Arheologie Bucureşti. Banii au fost puţini, dar am încercat să facem ce putem. Sunt sute de oameni care vin acolo să viziteze cetatea. Cetatea Dacică de la Covasna este unică! Are o acropolă şi patru terase, înconjurate cu ziduri de piatră, deasupra cărora exista o suprastructură de lemn, foarte bine pusă la punct. Are peste 3.000 de mp şi impresionează nu atât prin mărime, cât prin aceste structuri masive din piatră care au înconjurat-o”.
Muntele Cetăţii (cota 960 m) sau Cetatea Zânelor este situat între Pârâul Cetăţii şi Pârâul Mişca şi este înconjurat din trei părţi de piscuri mai înalte care-i asigurau protecţia. De ce au ales dacii acest munte pentru a-l fortifica este lesne de înţeles. El se înscrie în standardele concepţiei de amplasare a cetăţilor dacice. Poziţia strategică este excelentă: circa jumătate din munte este înconjurat de prăpastie sau zone greu accesibile; ascuns între munţi şi înconjurat din trei părţi de piscuri mai înalte care-i asigurau protecţie, are, totuşi, o largă deschidere spre zonele depresionare şi o bună comunicare cu celelalte cetăţi din zonă; materialele de construcţie se găseau pe loc (piatră, lemn, lut); sursele de apă erau în apropiere (izvoare la 100-200 m şi pâraie la baza muntelui), iar terenurile fertile din depresiune la doar 2-3 km distanţă; minereurile de sare şi fier erau la îndemână.
Primele săpături arheologice au fost iniţiate de cercetătorul clujean Alexandru Ferenczi în anii 1942-1943, care a reuşit să dezlege o parte din tainele cetăţii şi să demonstreze că cetatea a fost construită în epoca dacică. Cercetările au fost reluate în anul 1949 de un colectiv condus de eminentul arheolog şi istoric clujean Constantin Daicoviciu şi, în anul 1968, de către cercetătorul Székely Zoltán. Cetatea a fost apoi abandonată şi lăsată pradă căutătorilor de comori, care au răvăşit o parte din incintă şi zidurile cetăţii. De abia din anul 1998 cercetările sistematice au fost reluate de către un colectiv format din specialişti de la mai multe centre de cercetare din ţară (Viorica Crişan – Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Valeriu Sârbu – Muzeul Brăilei, Monica Mărgineanu- Cârstoiu – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, Mariana-Cristina Popescu – Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe), sprijinit de Ministerul Culturii şi Cultelor, dar şi de societatea civilă covăsneană.
Inventarul arheologic descoperit este de o mare varietate, îndeosebi la vasele ceramice. Acestea atestă şi locuiri anterioare celei dacice. Astfel, pe „Acropolă” şi pe Terasa a IlI-a s-au găsit câteva fragmente de vase din epoca bronzului, probabil cultura Wietenberg, iar pe Terasa I-a şi a IlI-a din prima epocă a fierului. Materialele provenite din epoca dacică sunt predominate. Cele mai numeroase sunt vasele ceramice, destul de fragmentare în zona fortificaţiilor, dar foarte multe întregi sau întregibile în locuinţe, gropi şi edificiul de pe Terasa a III-a. Vasele ceramice sunt de o mare varietate tipologică şi utilitară. Modelate cu mâna sau la roată, arse oxidant sau inoxidant, ele acoperă aproape toată gama cunoscută a olăriei dacice din sec. II î. Hr.-I d.Hr. Este de semnalat şi prezenţa unor forme de vase sau a unor motive decorative deosebite. Unele dintre acestea, dar şi uneltele descoperite, ne îndreptăţesc să presupunem posibilitatea modelării lor pe loc sau în imediata apropiere a cetăţii. Tipurile cele mai numeroase sunt: borcanele, fructierele, ceştile-opaiţ, vasele de provizii (unele de tip pithos, strachinile, strecurătorile, capacele etc.). Inventarul arheologic cuprinde şi alte piese specifice unei asemenea comunităţi. Astfel, sunt de amintit uneltele şi ustensile din lut: fusaiole, jetoane, instrumente pentru modelarea vaselor; unelte de piatră; unelte şi ustensile din fier (cuţite, o foarfecă, o balama, cuie, ţinte, piroane, scoabe etc.); piese de podoabă şi de uz personal – fibule; un fragment de colan şi un altul de brăţară de bronz; inele din bronz; mărgele de sticlă; o oglindă; monede din sec. II – I a.Chr. şi un important lot paleofaunistic. (…) În amestec cu materialele de epocă dacică (în special cu cele din prima fază de locuire) au apărut şi fragmente de vase aparţinătoare primei vârste a fierului (cultura Reci-Mediaş) ceea ce ne îndeamnă să presupunem că o primă amenajare (fortificare) a muntelui a început încă în acea perioadă. Ca atare, Cetatea Zânelor de la Covasna, acest cuib de vulturi, cum o defineşte B. Orbán, a fost un adevărat centru militar, politic şi posibil religios din zonă, cu rol deosebit de important în sistemul defensiv al Daciei din vremea lui Decebal. Istoria acesteia se întinde pe aproape trei secole, fiind construită pe parcursul secolului al II-lea î.Hr., distrusă probabil în vremea lui Burebista, reconstruită apoi grandios la sfârşitul sec. I î.Hr. şi incendiată şi dărâmată în momentul cuceririi romane a Daciei.
Poate că marele secret, marea comoară păstrată de secole în Cetatea Zânelor de la Voineşti (Covasna), păzită de Ileana Cosânzeana, era tocmai această cetate dacică, cea mai mare din estul Transilvaniei. Comoara istoriei noastre strămoşeşti, uitate şi regăsite… (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; romaniadevis.ro, buletindecarei.ro, rdcnroman.blogspot.com; dokumen.tips; dacia.org; covasnamedia.ro, cimec.ro