CENTENARUL NAŞTERII LUI CAROL WOJTYŁA – PAPA IOAN PAUL AL II-LEA

Continuare din numărul 903

Aici am trecut pragul Speranței!

La propunerea făcută de Seimul Polonez la sfârşitul anului 2019, întreaga creştinătate marchează, în 2020, Centenarul naşterii lui Karol Wojtyła – Papa Ioan Paul al II-lea – 18 mai 1920.
CRONICA principalelor evenimente din Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea (VIII) 

Anul douăzeci şi trei (16.X.2000 – 15.X.2001)
• 31.X – scrisoare apostolică motu proprio, prin care Thomas Morus este declarat patron al politicienilor;
• 4-5.XI – jubileul guvernanţilor şi parlamentarilor;
• 26.XI – publicarea noii legi de bază a Statului Vatican (a intrat în vigoare la 2.II.2001);
• 30.XI – mesaj către comunitatea elenă ortodoxă a mănăstirii Sfânta Teodora de la Palatin.
2001
• 1.I – a XXXIV-a Zi Mondială a Păcii, mesajul Dialogul dintre culturi — calea spre o civilizaţie a culturii şi a păcii;
• 5.I – închiderea Sfintelor Uşi de la bazilicile: Sfânta Maria Maggiore, Sfântul Ioan din Lateran şi Sfântul Pavel;
• 6.I – scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte; închiderea Sfintelor Uşi de la Bazilica Sfântul Petru;
• 8.I – primirea Medaliei de Aur a Congresului (cea mai înaltă distincţie civilă a SUA);
• 17.I – scrisoare apostolică cu prilejul împlinirii a 1700 de ani de la creştinarea Armeniei;
• 18.I – marcarea creştinării Armeniei la Roma;
• 22.III – deschiderea Centrului de Cultură Ioan Paul al II-lea la Washington;
• 30.IV – scrisoarea apostolică, motu proprio, Sacramentorum sanctitatis tutela (prezentată public la 10.I.2002);
• 4-9.V – pelerinaj pe urmele Sfântului Pavel în Grecia (declaraţia comună a Papei Ioan Paul al II-lea şi a arhiepiscopului Atenei, Christodulos, privind pacea şi respectarea vieţii), în Siria (vizită Mecetul Omeiazilor) şi în Malta;
• 18.V – lansarea la Târgul de Carte din Bucureşti a ediţiei a II-a a monografiei Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al III-lea;
• 21.V – demonstraţie antipapală la Kiev;
• 21-24.V – adunarea plenară a cardinalilor consacrată perspectivelor Bisericii în mileniul al III-lea;
• 23-27.VI – vizită în Ucraina (beatificarea a 26 de martiri ucrainieni de pe vremea comuniştilor; la întâlnirea cu Papa nu a participat episcopul Bisericii Ortodoxe a Patriarhatului Moscovei);
• 23.VII – primirea în audienţă a lui George W. Bush, preşedintele SUA;
• 1.VIII – 1 000 de audienţe generale ale Papei Ioan Paul al II-lea (la aceste întâlniri au participat până în prezent 16 milioane de pelerini);
• 30.VIII – avanpremiera, cu participarea Papei, a filmului Quo vadis, peliculă semnată de regizorul polonez Jerzy Kawalerowicz (în aula Pavel al VI-lea de la Vatican);
• 11.IX – atacurile teroriste de la New York şi Washington;
• 22–27.IX – vizite în Kazahstan şi Armenia; declaraţie comună privind dialogul;
• 30.IX – inaugurarea Sinodului episcopilor consacrat slujirii episcopale în Biserică şi în lume.
Anul douăzeci şi patru (16.X.2001-15.X.2002)
• 24-25.X – simpozionul internaţional Matteo Ricci: pentru un dialog între China şi Occident;
• 27.X – încheierea Sinodului episcopilor consacrat slujirii episcopale în Biserică şi în lume;
• 22.XI – exortaţia apostolică Ecclesia in Oceania (transmisă destinatarilor prin e-mail);
• 13.XII – întâlnire pe tema viitorul creştinismului pe Pământul Sfânt (cu participarea patriarhilor şi episcopilor catolici de diferite rituri);
• 14.XII – zi de post pentru pace în întreaga lume;
• 16.XII – a 300-a vizită în parohiile Romei.
2002
• 1. I – cea de-a 35-a aniversare a Zilei Păcii; mesajul transmis: Nu există pace fără justiţie, nu există justiţie fără iertare;
• 24. I – Zi de Rugăciune pentru Pace la Assisi (cu participarea papei Ioan Paul al II-lea, delegaţi ai 32 de Biserici şi ai Comunităţii creştine, precum şi a 11 religii de pe glob); mesajul adresat cu prilejul celei de a XXXVI-a aniversări a Zilei Mondiale a Mijloacelor Sociale de Informare – Internetul – un nou forum de promovare a Evangheliei;
• 25.I – agapă pentru participanţii la întâlnirea de la Assisi;
• 24.II – scrisoare către liderii statelor şi guvernelor, însoţită de Decalogul de la Assisi în favoarea păcii;
• 9.III – primirea în audienţă a ayatollahului Mehdi Karroubi, preşedintele Adunării Islamice Consultative a Iranului;
• 7.IV – zi de rugăciune pentru pace pe Pământurile Sfinte; scrisoarea apostolică moto proprio Misericordia Dei;
• 23-24.IV – întâlnire extraordinară cu reprezentanţii Conferinţei Episcopatului SUA, consacrată molestării sexuale a minorilor de către persoane bisericeşti;
• 22-26.V – vizită în Azerbaidjan şi Bulgaria (beatificarea a trei martiri călugări de pe vremea comunistă);
• 28.V – primirea în audienţă a preşedintelui SUA, George W. Bush;
• 10.VI – documentul privind ocrotirea operei create, aşa-zisa Declaraţie de la Veneţia, semnată simultan de Papa Ioan Paul al II-lea la Roma şi de patriarhul ecumenic Bartolomeu I la Veneţia;
• 16.VI – canonizarea Părintelui Pio (cu participarea a 300 000 de credincioşi);
• 23.VII-2.VIII – vizită în Canada (Zilele Mondiale ale Tineretului), Guatemala şi Mexic (beatificarea lui Juan Diego, vizionarul indian de la Guadalupe);
• 5.VIII – decret de excomunicare a şapte femei catolice – care au încercat să accepte a fi hirotonisite (29.VI);
• 16-19.VIII – vizită în Polonia; la slujba de la Bonie de la periferia Cracoviei au participat 2,5 milioane de pelerini;
• 7-13.X – vizita de răspuns la Roma a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, părintele Patriarh Teoctist.
• În Declaraţia comună privind dialogul ecumenic, cei doi Întâistătători şi-au exprimat nădejdea că Biserica Ortodoxă şi cea Catolică vor acţiona, în al treilea mileniu, pentru unitate în şi prin credinţă. Nu cunoaştem documente similare semnate cu alte Biserici.

Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor, pentru ca ei să fie una, aşa cum una suntem Noi. Eu intru ei şi Tu intru Mine, pentru ca ei să fie desăvârşiţi întru una; şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei aşa cum M-ai iubit pe Mine“ (Ioan 17, 22–23).
Cu bucuria profundă de a ne regăsi împreună în cetatea Romei, aproape de mormântul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ne dăm sărutarea păcii, sub privirea Celui care veghează asupra Bisericii Sale şi care ne călăuzeşte paşii; şi medităm încă o dată la aceste cuvinte pe care Sfântul Evanghelist Ioan ni le-a transmis şi care constituie rugăciunea emoţionantă a lui Hristos, înaintea Patimilor Sale. Această întâlnire a noastră este continuarea îmbrăţişării pe care noi am schimbat-o la Bucureşti, în luna mai, 1999, în timp ce in inima noastră mai răsuna încă apelul emoţionant: „Unitate, Unitate!“, cu care o mare mulţime de credincioşi ne-au întâmpinat cu acea ocazie. Acest apel era ecoul rugăciunii Domnului nostru pentru ca „toţi să fie una“ (Ioan 17, 21).
Întâlnirea de astăzi reînnoieşte angajamentul nostru de a ne ruga şi lucra pentru a ajunge la unitatea vizibilă deplină a tuturor ucenicilor lui Hristos. Scopul şi dorinţa noastră arzătoare o constituie comuniunea deplină care nu este absorbire, ci comuniune în adevăr şi în dragoste. Această cale este una ireversibilă, pentru care nu există alternativă: este calea Bisericii.
Marcate încă de trista perioadă istorică în timpul căreia s-au negat Numele şi Stăpânirea Mântuitorului, comunităţile creştine din România întâmpină în mod frecvent astăzi dificultăţi în a depăşi efectele negative pe care acei ani le-au produs în relaţiile de frăţietate şi de împreună-lucrare, dar şi redescoperirea comuniunii. Întâlnirea noastră trebuie să fie considerată ca un exemplu: fraţii trebuie să se regăsească pentru a se împăca, pentru a medita împreună, pentru a descoperi mijloacele prin care să ajungă la înţelegere, pentru a-şi expune şi explica argumentele unii altora. Îi îndemnăm, aşadar, pe cei care sunt chemaţi să trăiască alături pe acelaşi teritoriu românesc să găsească soluţii de dreptate şi caritate. Prin-tr-un dialog sincer, trebuie să se depăşească conflictele, neînţelegerile şi suspiciunile apărute în trecut, pentru ca, în această perioadă decisivă a istoriei lor, creştinii din România să poată fi mărturisitori ai păcii şi ai reconcilierii. Relaţiile noastre trebuie să fie oglinda comuniunii adevărate şi profunde în Hristos, comuniune care, fără să fie deplină, există deja între noi. Recunoaştem, de fapt, cu bucurie că avem împreună tradiţia Bisericii nedespărţite, centrată pe Taina Euharistiei, despre care dau mărturie sfinţii pe care noi îi avem în comun în calendarele noastre. Pe de altă parte, numeroşii mărturisitori ai credinţei în vremurile de opresiune şi de persecuţie din secolul ce s-a scurs, care şi-au demonstrat fidelitatea faţă de Hristos, sunt un germen de speranţă în dificultăţile actuale. Pentru a încuraja căutarea deplinei comuniuni, chiar şi în divergenţele doctrinare care rămân încă, este necesar să găsim mijloace concrete, consultându-ne periodic, cu convingerea că nicio situaţie dificilă nu este menită să dureze în mod iremediabil şi că, datorită atitudinii de deschidere către dialog şi schimbului periodic de informaţii, pot fi găsite soluţii satisfăcătoare pentru aplanarea tensiunilor şi pentru a ajunge la o soluţie echitabilă în problemele concrete. Trebuie să consolidăm acest proces, pentru ca adevărul plenar al credinţei să devină un patrimoniu comun, împărtăşit şi de unii, şi de ceilalţi, capabili să creeze o convieţuire cu adevărat paşnică, înrădăcinată şi fondată pe dragoste.
Știm bine cum să acţionăm pentru a stabili liniile care să ne conducă opera de evanghelizare, atât de necesară după perioadă sumbră a ateismului de Stat. Suntem de acord în a recunoaşte tradiţia religioasă şi culturală a fiecărui popor, precum şi libertatea religioasă.
Evanghelizarea nu poate fi bazată pe un spirit de competiţie, ci pe respect reciproc şi pe cooperare, recunoscând fiecăruia libertatea de a trăi după propriile convingeri, în conformitate cu propria apartenenţă religioasă. În dezvoltarea relaţiilor noastre, începând cu Conferinţele Panortodoxe şi cu Conciliul II Vatican, am fost martorii unei promiţătoare apropieri între Răsărit şi Apus, bazată pe rugăciune, pe dialogul în dragoste şi în adevăr, apropiere atât de bogată în momente de profundă comuniune. De aceea, privim cu îngrijorare dificultăţile prin care trece, în perioada actuală, Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă şi, cu ocazia întâlnirii noastre de acum, ne exprimăm dorinţa de a nu se neglija orice iniţiativă pentru a reactiva dialogul teologic şi pentru a relansa activitatea Comisiei. Avem această datorie, pentru că dialogul teologic va face să devină mai puternică afirmarea voinţei noastre de a adânci comu-niunea, în faţa situaţiei actuale de diviziune.
Biserica nu este o realitate închisă în ea însăşi: ea este trimisă în lume şi este deschisă către lume. Noile posibilităţi – care se creează într-o Europă deja unită ce îşi extinde graniţele pentru a îmbrăţişa popoarele şi culturile din părţile centrală şi răsăriteană ale continentului – constituie o provocare pe care creştinii din Răsărit şi cei din Apus trebuie să o întâmpine împreună. Cu cât vor fi mai uniţi în mărturisirea Unicului Dumnezeu, cu atât ei vor da expresie, consistenţă şi spaţiu sufletului creştin al Europei, sfinţeniei vieţii, demnităţii şi reconcilierii, valorilor familiei, apărării creaţiei. Europa întreagă are nevoie de bogăţia culturală creată de Creştinism.
Biserica Ortodoxă Română, centru de întâlnire şi de schimburi între tradiţiile bogate slave şi bizantine ale Răsăritului, şi Biserica Romei, care, în componenţa sa latină, exprimă vocea occidentală a unicei Biserici a lui Hristos, trebuie să contribuie împreună la o misiune ce caracterizează cel de-al treilea mileniu. Potrivit atât de frumoasei expresii tradiţionale, Bisericilor locale le place să se numească Biserici surori. Deschiderea spre această dimensiune înseamnă a colabora pentru a reda Europei etosul său cel mai profund şi chipul său autentic uman. Cu aceste perspective şi cu aceste intenţii prin care dăm mărturie comună înaintea Domnului, îl rugăm să ne facă vrednici de a lucra spre zidirea Trupului Său „până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13). (Va urma)     (Nicolae MAREȘ)