CENTENARUL NAŞTERII LUI CAROL WOJTYŁA – PAPA IOAN PAUL AL II-LEA

Urmare din numărul 895

Aici am trecut pragul sperantei

La propunerea făcută de Seimul Polonez la sfârşitul anului 2019, întreaga creştinătate marchează, în 2020, Centenarul naşterii lui Karol Wojtyła – Papa Ioan Paul al II-lea -18 mai 1920.

Miracolele săvârşite

Prin însăşi natura lor, miracolele nu sunt uşor de afirmat. O vindecare este considerată în mod oficial ca miracol dacă se produce instantaneu, este permanentă şi nu are nicio explicaţie medicală: „este semnul pe care Dumnezeu îl face asupra celor cărora le garantează sfinţenia”, afirma Cardinalul Jose Saraiva Martins (Congregaţia Vaticanului pentru Cauzele Sfinţilor). Un număr impresionant de Arhiepiscopi, Episcopi, Monseniori şi alţi peste 80 de consultanţi (medici, personal tehnic, psihiatri şi chiar grafologi) investighează fiecare aspect al cazului presupus miracol, căutând o posibilă explicaţie seculară. Pentru beatificare este necesară existenţa certă a unui miracol, pentru canonizare, un al doilea miracol, condiţii care însă nu sunt cerute în cazul martirilor.
Primul caz certificat ca miracol şi care a dus la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea este cel al sr. Marie Simon-Pierre, din Franţa, care a fusese diagnosticată la vârsta de 40 ani, în anul 2001, cu boala Parkinson şi care, patru ani mai târziu, era deja imobilizată la pat. La 2 iunie 2005, după o noapte petrecută în rugăciune de surorile congregaţiei ei către Papa Ioan Paul al II-lea, care se ridicase la ceruri în urmă cu numai două luni, a fost vindecată în mod miraculos. „De atunci, nu mai urmez niciun tratament. Viaţa mea s-a schimbat complet – a fost ca şi cum m-aş fi născut a doua oară”, a declarat sr. Marie Simon-Pierre în faţa Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor. „Ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu prin intermediul Papei Ioan Paul al II-lea este un mare mister, pe care nu îl pot exprima în cuvinte – ceva foarte mare şi profund – dar „la Dumnezeu nimic nu e cu neputinţă’” a declarat ea apoi, în faţa celor peste un milion de pelerini veniţi la celebrarea beatificării.
Dar, aşa cum relatează Monseniorul Slawomir Oder, postula-torul cauzei de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, nu a fost numai acest miracol: mii de cazuri au fost prezentate Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor, provenind din Brazilia, Columbia, Italia, Mexic, Polonia, Spania, SUA. Iată câteva exemple: Jesse, un nou-născut în vârstă de 10 zile, internat la Spitalul de Pediatrie al Centrului Medical din Washington DC, prezenta o infecţie cu herpes simplex, care la acea vârstă evoluează adeseori letal: avea 50% şanse să supravieţuiască şi numai 25% şanse să îşi păstreze o activitate cerebrală normală. În timp ce aştepta un posibil transplant hepatic, aflându-se la hemodializă, bunicul său a început să se roage Papei Ioan Paul al II-lea, care încă nu fusese beatificat. Pe neaşteptate, semnele vitale ale băiatului s-au ameliorat, nu a mai fost nevoie de hemodializă şi nici de transplant, iar copilul a putut fi luat acasă, peste o lună, în perfectă stare de sănătate. „Copilul-miracol”, aşa a fost numit de personalul spitalului. Alt caz este al unui şcolar din Philadelphia, numit Luke, care, în timp ce făcea sport, a suferit un accident sever la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Trei zile mai târziu, după ce un prieten şi bunica băiatului s-au rugat fostului Suveran Pontif, un consult neurologic l-a declarat vindecat (iunie 2005). Un alt caz este al unui bărbat din SUA, care a dorit să îşi păstreze anonimatul şi care, cerând mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea pentru ameliorarea stării de sănătate, s-a vindecat complet şi rapid de ciroză hepatică.
La a patra comemorare a morţii Papei, la 2 aprilie 2009, Cardinalul Stanisław Dziwisz a relatat reporterilor un presupus miracol care a avut loc la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea: un băieţel în vârstă de 9 ani din Gdańsk, care suferea de cancer renal şi era complet imobilizat, le-a spus părinţilor în momentul în care a ieşit din Bazilică: „vreau să merg” şi a început să meargă, perfect normal.
Alte cazuri se referă la tumori care au dispărut complet, boli de inimă şi hepatice vindecate prompt, copii care s-au născut perfect normali, în pofida malformaţiilor grave diagnosticate ecografic etc. Dar harurile nu sunt numai fizice, ci şi spirituale – iar în cartea lui Saverio Gaeta se găsesc relatări despre convertiri incredibile ale unor deţinuţi, prostituate etc. Santo subito!, striga mulţimea imensă venită la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Oamenii, de fapt, îl considerau deja sfânt. Procesul de beatificare a fost cel mai scurt din istoria Bisericii: şase ani şi 29 de zile.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat la 1 mai 2011, în sărbătoarea Divinei Milostiviri, de către Papa Benedict XVI. Ziua celebrării sale liturgice a fost nu ziua ridicării sale la cer, ci a învestiturii sale pontificale, respectiv, 22 octombrie 1978.
Al doilea miracol, care face astfel posibilă canonizarea, este al unei femei din Costa Rica, Floribeta Mora, diagnosticată cu un anevrism cerebral şi aflată în afara oricăror posibilităţi terapeutice (localizarea anevrismului îl făcea inoperabil, iar alte posibilităţi de tratament nu există). În astfel de situaţii, moartea poate surveni instantaneu, în orice moment, prin ruperea anevrismului şi inundarea cu sânge a creierului. Ceea ce a survenit însă instantaneu a fost vindecarea completă. Pacienta fusese internată şi diagnosticată la câteva zile după beatificarea Sfântului Părinte, iar familia ei începuse să se roage fierbinte Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Şi miracolul s-a produs. Vindecarea pacientei a fost instantanee şi confirmată prin toate investigaţiile necesare, conform declaraţiilor medicului curant, Alejandro Vargas Roman, publicate în periodicul La Nación. Un alt caz este al primarului districtului Huila, Columbia, pe nume Marco Fidel Rojas, care a fost vindecat în mod miraculos de boala Parkinson în 2012, vindecare documentată medical.
„Putem fi siguri că iubitul nostru Papă stă acum la fereastra Tatălui nostru, ne vede şi ne binecuvântează”, spunea, la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, Cardinalul Jopseph Ratzinger, prietenul şi colaboratorul său de o viaţă şi care avea să devină succesorul
său – cuvinte profetice, dată fiind multitudinea de haruri
care aveau să fie primite prin mijlocirea lui.

Canonizarea

La 4 iulie 2013, Papa Francisc a confirmat aprobarea pentru canonizarea Fericitul Ioan Paul al II-lea, ca urmare a recunoaşterii celui de al doilea miracol înfăptuit prin mijlocirea lui. Fericitul Ioan Paul al II-lea a fost canonizat împreună cu Fericitul Ioan al XXIII-lea, la 27 aprilie 2014, în Duminica Divinei Milostiviri.

Papa Ioan Paul al II-lea, Apostolul

Oamenii cu adevărat mari sunt ca munţii: se văd mai bine de la distanţă – chiar dacă uneori dorul împăienjeneşte ochii. Aflat pe tronul Sfântului Petru, slujirea sa a promovat apostolatul misionar pentru noua evanghelizare a lumii, apostolatul în favoarea celor nedreptăţiţi, umili, singuri şi uitaţi de toţi, dar nu şi de Dumnezeu, apostolatul pentru viaţă din momentul conceperii şi până la sfârşitul ei natural, apostolatul familiei şi apostolatul speranţei în copii şi tineri, a susţinut apostolatul artei şi ştiinţei şi a încheiat pelerinajul pe pământ lăsând mărturie apostolatul suferinţei. De aceea i se spune „cel Mare”.
Trei sunt Papii care poartă supranumele „cel Mare”: Sfântul Leon I cel Mare (440-461), care a apărat Roma de atacul hunilor sub Attila; Sfântul Grigore I cel Mare (590-604), unul dintre cei
33 de doctori sfinţi ai Bisericii Catolice şi – acum – Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, căruia pietatea populară îi acordă deja acelaşi supranume. „Mare”, prin durata pontificatului său, prin călătoriile sale, prin numărul de sfinţi canonizaţi, prin numărul de enciclice şi scrisori apostolice, „mare” prin intervenţiile sale în Conciliul Vatican II şi apoi prin tenacitatea cu care a urmărit aplicarea sa, „mare” – prin opera sa filosofică şi literară, „mare” – prin talentul său dramatic, dar mai ales, „mare” – prin carisma sa şi „mare” – prin iubirea pe inima lui o revărsa asupra tuturor şi a fiecăruia în parte – rod al comuniunii permanente în rugăciune, cu Tatăl nostru. I s-ar mai putea spune „mare” fiindcă a determinat căderea comunismului şi apoi a ştiut să îi îndrume pe cei aflaţi în marasmul post totalitar spre adevărata libertate, întemeiată pe Christos. Dar, cu siguranţă, i se poate spune „mare” pentru că a făcut primul pas într-o ţară majoritar ortodoxă şi a deschis, în pragul mileniului III, poarta unităţii creştinilor în Christos.
Dacă i se va spune pe veci Carol cel Mare sau Ioan Paul cel Mare – aceasta rămâne să aleagă istoria. Sau poate că i se va spune, simplu, Apostolul Divinei Milostiviri – fiindcă milostivirea este al doilea nume al iubirii. Iar Papa Ioan Paul al II-lea este iubirea pe care Tatăl ceresc ne-a trimis-o la răscrucea vremurilor, pentru a fi crucea credinţei noastre. (cf. Domenico del Rio Karol cel Mare. Istoria Papei Ioan Paul al II-lea. Trad. Pr. Ioan Sociu. Ed. Pauline, Bucureşti, 2005; http://www.huffingtonpost.com/2011/04/
26/miracles-claimed -from-lat_n_854041.html#. http://en.wikipedia.org/wiki/Beatification of_Pope_John_Paul_II. )
Cartea Episcopului polonez Karol Wojtyla – Iubire şi res-ponsabilitate, precum şi un discurs pe care l-a susţinut la Milano, cu puţin timp înainte ca Papa Paul al VI-lea să publice enciclica Humanae Vitae, l-au influenţat pe acesta în deciziile privind controlul naşterilor. În mod evident, Humanae Vitae a fost cel mai important document Papal de la Reformă până în acel moment, iar Papa Ioan Paul al II-lea a avut o mare contribuţie în redactarea acestuia. (Va urma)
Nicolae MAREŞ