Cele bune să se-adune. Cele rele să se spele

„I suggest the institutional accreditation of the Spiru Haret University Bucharest with a valuation as high as possible” (Prof. dr. Norbert Grünwald – Hochschule Wismar University of Applied Sciences, Technology, Business and Design Faculty of Engineering, Director Robert-Schmidt – Institute)

O informaţie urâtă şi tristă a lovit comunitatea haretistă la sfârşitul anului trecut. O lovitură care pe mine cel puţin m-a lăsat fără cuvinte. Unul dintre prorectori ar fi alcătuit un grup infracţional prin intermediul căruia a falsificat rezultatele examenelor, a viciat desfăşurarea lor, a falsificat diplome de licenţă, a…, a…. Sigur, justiţia îşi va spune cuvântul. Sigur, nu este corect să loveşti un om căzut. Dar omul s-a gândit la urmările faptelor lui? Eu l-aş da în judecată, în numele cadrelor didactice serioase şi responsabile, în numele studenţilor serioşi, care învaţă, îşi fac datoria, muncesc pentru obţinerea unei diplome care atestă pregătirea lor! L-aş acţiona în instanţă pentru că a batjocorit un efort intelectual şi material de trei decenii.

Dincolo de netrebnicia unor uscături, condamnabilă, înjositoare, de calitatea umană de joasă speţă, de imoralitatea şi amoralitatea lor, mi se pare nedrept să se arunce în derizoriu şi să fie subiect de „miştocăreală” munca a sute de mii de absolvenţi, cei mai mulţi dintre ei serioşi, conştiincioşi, bine pregătiţi. Şi este o altă discuţie faptul că fără cerere nu este ofertă, că dacă nu existau tineri sau mai puţin tineri dispuşi la furt, la ilegalităţi, dacă nu exista tentaţia înavuţirii prin minciună şi furt, poate nu ar fi existat nici această dezolantă situaţie. Nimic nu scuză, însă, faptele celor incriminaţi!

Este nedrept, însă, din partea reprezentanţilor mass-media, a unor politicieni, este lipsit de deontologie să preia nişte „strigături” şi să le prolifereze în spaţiul public!

Acum zece ani, Universitatea Spiru Haret a fost târâtă într-un scandal provocat nu ştiu de cine, dar care îşi avea originea în ambiguitatea unui articol din fosta Lege a Învăţământului. Justiţia şi-a spus cuvântul, dar nimeni nu a găsit de cuviinţă să disemineze hotărârea instanţei. În schimb, s-a continuat cu acuzaţiile şi ironiile. Absolvenţi de marcă ai Universităţii Spiru Haret, mare parte dintre ei, au aplicat politica struţului. Nu au avut moralitatea, loialitatea, puterea să apere instituţia de învăţământ unde s-au instruit. S-au speriat de avalanşa de insulte şi minciuni.

A urmat un drum greu de reconstrucţie a prestigiului universităţii. Cu eforturi, cu sacrificii. Fără documentare temeinică, după ureche, pentru a face jocuri politice şi pentru a-şi „susţine” înjurăturile la adresa unor politicieni rău famaţi, au continuat cu injuriile.

Poate că eu sunt prea aproape de Universitatea Spiru Haret. Dar am obiceiul să mă documentez, să caut informaţii cât mai obiective, de la persoane independente. Şi am găsit pe pagina de internet a ARACIS, evaluări instituţionale, rapoartele experţilor – români şi străini – la sfârşitul evaluării din anul 2019. Ce zice evaluatorul străin, prof. dr. Norbert Grünwald: „I suggest the institutional accreditation of the Spiru Haret University Bucharest with a valuation as high as possible” (http://www.aracis.ro/uploads/media/RaportEvStrain_REF3.pdf).

De ce un adevărat independent, o personalitate fără interese partizane, fără legătură cu învăţământul superior românesc, gândeşte şi scrie aşa?

De ce evaluatorii, oficialii şi presa din România manifestă dubla măsură în aprecierea diferitelor unităţi de învăţământ? De ce numai pentru Universitatea Spiru Haret există o maximă „exigenţă” obiectiv-subiectivă!? De ce „închid ochii” în cazul unor situaţii la fel sau chiar mai grave din alte instituţii de învăţământ superior private şi de stat, de ce nu le „popularizează” cu acelaşi entuziasm? De ce sunt minimalizate sau ignorate bunele rezultate de la Universitatea Spiru Haret? În beneficiul cui? Cred că în nici un caz al învăţământului românesc.

Repet, justiţia să-şi facă datoria în situaţia devoalată de DIICOT. Toţi cei care ştiu fapte reprobabile să le scoată la lumină, dar să se înceteze asasinarea, cu bună ştiinţă, a primei universităţi private din România, să se înceteze cu blamarea procesului instructiv-educativ desfăşurat aici. Se fac eforturi mari, ca în tot învăţământul superior românesc, să se umple golurile din preuniversitar şi să se pună temelie pentru pregătirea superioară. Cu plusuri şi cu minusuri, dar cu bună credinţă. (Mioara Vergu-Iordache)