O descoperire arheologică relativ recentă făcută în România va rescrie istoria omenirii şi a evoluţiei umane. Astfel, urmele osteologice ale celui mai vechi om din Europa au fost găsite în „Peştera cu Oase” din judeţul Caraş-Severin (Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului). Este vorba de maxilarul lui „Ion”, despre care antropologii americani au certificat faptul că datează de acum în jur de 40 de mii de ani.
Cum a avut loc această descoperire neaşteptată?
Trei speologi amatori din Timişoara (Adrian Bilgăr, Ştefan Milota şi Laurenţiu Sarcina) au descoperit în anul 2002, în zona carstică al Văii Minişului, în apropierea oraşului Anina, o grotă cu un sistem de 12 galerii, pe care au numit-o „Peştera cu Oase”, datorită numărului mare de oase de animale fosile găsite aici. Într-una dintre galerii cei trei exploratori au găsit un fragment dintr-o mandibulă umană, cu cinci molari aflaţi în alveole.
Mandibula a fost preluată de către dr. Oana Teodora Moldovan, de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române (secţia din Cluj-Napoca), şi încredinţată, pentru a fi datată cu carbon, renumitului antropolog american Erik Trinkauss, de la Washington University din St. Luis. Aici, un întreg colectiv de cercetători au certificat faptul că mandibula are o vechime de 36 de mii de ani carbonici, ceea ce înseamnă 40 de mii de ani calendaristici, şi că aparţine celui mai vechi om fosil din Europa. Astfel, maxilarul este cu 2.000 de ani mai vechi decât resturile osteologice umane descoperite în Spania şi care, până acum, au fost considerate cele mai vechi din Europa.
Odată readusă mandibula în ţară, cercetătorii români au stabilit că aceasta îi aparţinea lui „Ion”, un adult în vârstă de 35 – 40 de ani. Această descoperire a reprezentat şi punctul de plecare pentru un proiect amplu de cercetare ştiinţifică a grotei, în perioada 2002 – 2005.
O echipă formată din grupul speologilor de la Timişoara, cei care au şi făcut marea descoperire, cercetători de la Institutul „Emil Racoviţă” din Bucureşti, profesorul Erik Trinkaus de la Universitatea din San Louis (SUA), doi antropologi de la Universitatea din Lisabona (Portugalia), un cercetător de la Universitatea din Bordeaux (Franţa), un profesor din Australia, care studiază compoziţia izotopică, un francez, care are doctorat pe urs de peşteră (Ursus Spelaeus; dispărut acum 15 – 20.000 de ani), şi două echipe de arheologi români de la Universitatea din Reşiţa au lucrat la excavările din Peştera cu Oase.
„Ce este foarte important este că s-a găsit acest depozit de oase de urs de peşteră amestecate cu oase de capră, de cerbi giganţi”, declară Silviu Constantin de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române. În acest fel, au mai fost descoperite apoi şi craniul aproape complet al unui adolescent între 14 şi 16 ani, denumit „Vasile” (cu 14.000 de ani mai „tânăr” ca „Ion”), dar şi un os uman din zona tâmplei, denumit „Maria”.
Descoperirea din Peştera cu Oase din România i-a ajutat pe arheologi să ajungă la o concluzie neaşteptată. Analiza ADN a relevat că proba Oase 1, adică mandibula cu cei cinci molari descoperită în Peştera cu Oase în anul 2002, a aparţinut unui bărbat din specia Homo Sapiens, care avea însă printre strămoşi şi pe Homo Neanderthalensis. Pe baza modificărilor ADN-ului de la o generaţie la alta, se estimează că proba Oase 1 a avut un strămoş neanderthalian în urmă cu 4 – 6 generaţii. Altfel spus, stră-stră-bunicul lui Oase 1 ar fi putut să fie un om de Neanderthal. Datele cunoscute până în prezent sugerau că Homo Neanderthalensis domina Europa în urmă cu 50.000 ani, apoi a început să convieţuiască cu Homo sapiens acum cca. 45.000 ani şi a dispărut complet în urmă cu aproximativ 41.030 – 39.260 ani. Dovezile descoperite în România pun în evidenţă faptul că această convieţuire a avut loc până acum aproximativ 30.000 de ani.
Cel mai vechi genom de Homo Sapiens reconstituit până acum aparţinea „Omului din Ust-Ishim” şi arăta că împerecherea cu Omul de Neanderthal s-a produs în urmă cu aproximativ 50.000 – 60.000 ani, o concluzie susţinută şi de proba Manot 1 – omul care a trăit alături de neanderthalieni. Dacă interpretarea rezultatelor analizei genomului Oase 1 este corectă, cele două specii s-au împerecheat mai mult timp decât se credea până acum, până aproape de dispariţia definitivă a Omului de Neanderthal. Pentru proba Oase 2 (un craniu aproape complet) nu s-a realizat până în prezent analiza ADN, dar trăsăturile anatomice indică tot o încrucişare între neanderthalieni şi oamenii moderni.
Fosilele umane din România au o vechime cuprinsă între 42.000 şi 37.000 ani şi sunt considerate printre cele mai vechi rămăşite umane din Europa. Datarea prin metoda radiocarbonului (C14) a fost realizată pentru Oase 1 încă din 2003, dar abia acum un colectiv coordonat de către cercetătoarea Qiaomei Fu (Harvard Medical School) a reuşit să obţină şi analizeze ADN-ul. Deşi rezultatele nu au fost publicate încă într-un studiu, în cadrul întrunirii Biology of Genomes, desfăşurată în Cold Spring Harbor, New York, au fost prezentate primele concluzii. Conform geneticienilor, genomul Oase 1 provine într-un procent cuprins între 5 – 11% de la „Omul de Neanderthal”. De asemenea, s-a stabilit că Oase 1 era bărbat, iar moştenirea neanderthaliană era mai recentă decât la orice alt Homo Sapiens analizat până acum.
Nici o activitate antropică nu a fost observată în peştera studiată până în prezent (artefacte, cărbune, artă parietală sau altele). Astfel, odată cu campania de cercetare din anul 2005 s-a încheiat activitatea în acest punct, însă, pentru înţelegerea contextului în care au ajuns oasele umane în subteran, atenţia trebuie axată pe etajele superioare ale sistemului carstic, mai ales pe acele galerii cu faună pleistocenă şi depozite sedimentologice ce par neremaniate.
…Până atunci, Ion din „Peştera cu Oase” se dovedeşte a fi cel mai vechi om modern din Europa. (George V. GRIGORE)
Surse: visitcarasseverin.ro; editiadedimineata.ro; wikipedia.org; ziarultimisoara.ro; viziteaza-romania.com; prinromania.ro; trecator.ro; mindcraftstories.ro; incredibila.ro; descopera.ro;