Cel mai important tezaur aflat la Viena, în Austria, este unul românesc. Cunoscut drept Tezaurul de la Sânnicolau Mare, el se află în prezent la Kunsthistorisches Museum din Viena şi este cel mai mare tezaur aparţinând Evului Mediu timpuriu. Fiind faimos datorită valorii sale artistice, dar şi pecuniare, a fost solicitat şi expus şi la Budapesta (Ungaria), de două ori, prima dată în 1884, apoi în 2002, la aniversarea a două sute de ani de la fondarea Muzeului Naţional al Ungariei. În România, unde a fost descoperit, nu a fost expus niciodată. De ce?! În vara anul 1799, ţăranul sârb Nera Vuin, în timpul săpăturilor efectuate pentru plantarea unei vii în curtea casei sale din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, descoperă un fabulos tezaur de aur. Nera Vuin nu a mai stat pe gânduri şi a vândut imediat tezaurul unui negustor grec sau armean, acesta ajungând ulterior la Pesta. Aici, piesele au atras atenţia magistrului municipal care le-a confiscat şi le-a predat autorităţilor austro-ungare. În greutate totală de 9,945 kg, aur de 21 şi 22 de carate, tezaurul aflat la Viena, considerat a fi cel mai mare tezaur aparţinând Evului Mediu timpuriu şi unul din primele 10 tezaure mondiale ca valoare şi frumuseţe, este format din 23 piese: 7 căni mari, 1 platou, 4 boluri, 4 cupe, 3 cupe zoomorfe, 2 oale întinse, 1 corn de băut, 1 bol de supă. Vasele sunt bogat ornate cu scene în care sunt implicaţi oameni şi animale, unele de luptă. Majoritatea vaselor tezaurului au inscripţii: în greacă, în limbi locale, dar cu alfabet grecesc (încă nedescifrate satisfăcător), însemne cu aspect de rune (de asemenea nedescifrate satisfăcător). În inscripţia de pe vasul nr. 21 apar „jupânii” (scris „zoapan”) Boilă (Boilă sau Buila) şi Butaul, considerate de unii cercetători nume româneşti. Descoperirea fiind unică în felul său, specialiştii nu au reuşit să-l compare cu alte piese, găsite în alte părţi. Nu s-a ajuns nici astăzi la un acord asupra provenienţei tezaurului. Datarea s-a făcut pentru secolele al VI-lea şi al IX-lea după Hristos. Bulgarii spun că a aparţinut unui prinţ bulgar, ungurii că e hunic, aparţinând poate lui Attila, sau este chiar timpuriu maghiar, împingând datarea până în secolul X, iar cercetătorii noştri spun că a fost al ducelui Ahtum, un descendent al voievodului Glad. Unii consideră că piesele au fost executate de meşteri aurari din Crimeea, alţii că au fost lucrate în Bizanţ sau chiar de către pecenegi. Deşi la prima vedere ansamblul pare unitar, piesele sunt declarate a fi de provenienţe diferite şi chiar din epoci diferite. Se spune că ele au fost la un moment dat strânse şi ascunse. Se prezintă ipoteza existenţei unui tribut plătit de Bizanţ unui prinţ barbar de la Dunăre, prin care se cumpărau liniştea şi securitatea în zonă. Unele vase au inscripţii greceşti cu mesaj creştin, altele au reprezentări de inspiraţie persană, altele trimit spre zona central-asiatică, iar altele sunt greco-romane. Nimeni nu face legătura cu Marea Aria Getică din jurul Mării Negre, unde au fost adunate, de către strămoşii noştri, Geţii de Aur, toate aceste popoare de care se vorbeşte mai sus. Acest tezaur este o chintesenţă a culturilor ce s-au intersectat istoric, la un moment dat, după Marele Potop. Pentru un timp, toate aceste popoare au fost ca fraţii. Adunaţi de pe întinsul ruinat al planetei, supravieţuitorii cataclismului au primit pâine şi apă din partea poporului salvator: Geţii de Aur. Au folosit o limbă comună, au creat o cultură comună, au dezvoltat religii, obiceiuri şi tradiţii comune. După ce s-au înmulţit, s-au reîntors acasă şi şi-au refăcut civilizaţia pierdută. Poate că acest tezaur este o ofrandă dăruită la un moment dat, de către cei salvaţi, salvatorilor (Cavalerilor Danubieni). Nu chiar toată lumea uită aşa uşor un asemenea act de curaj şi dăruire de o asemenea anvergură… Ce dă o mare valoare tezaurului este însă lucrătura meşterilor aurari, care este aproape de perfecţiune. Studiile făcute de către cercetătorii austrieci, care au efectuat o scanare microscopică asupra pieselor, mărind detaliile de 4000 de ori, au arătat că există ornamente de doar un milimetru, pentru care s-a lucrat cu trei instrumente diferite. Reprezentările figurative sunt destul de stranii. Pe unul dintre vase vedem un luptător călare, cu trăsături mongoloide, târând un prizonier şi având atârnat la şaua calului capul decapitat al unui duşman. Într-o altă scenă este înfăţişată o pasăre uriaşă, purtând în gheare o femeie, care ţine într-o mâna un vas cu apă îndreptat spre ciocul păsării, iar în alta o ramură, ori, într-o altă reprezentare, două ramuri. Este fantastica pasăre a basmelor româneşti, zgripţuroaica, cea care îi aduce pe muritori de pe Tărâmul de Dincolo, înapoi, pe pământ. Zgripţuroaica trebuie să bea apă şi să fie hrănită în timpul zborului de către cel pe care îl transporta, la fel ca pasărea ce apare pe două dintre vasele de la Sânnicolau Mare. Fabuloasa pasăre din mitologia românească este paznica lumii de dincolo şi a aurului aflat acolo. Ea este strâns înrudită cu grifonii din ţinuturile hiperboreene, care şi ei păzeau aurul din tărâmul lor. O altă scenă înfăţişează un arcaş la vânătoare, călare pe un straniu mamifer înaripat şi cu cap de om, doborând o felină. O alta ne prezintă un grifon ucigând un cerb. Scene cu grifoni avem şi pe paharele bitronconice getice tip Agighiol (Cupele Marii Uitări), dar şi pe aplicele preţioaselor harnaşamente ale principilor geţi. Grifoni înaripaţi mai apar pe coiful getic de aur de la Coţofeneşti, dar şi pe unul dintre scuturile de fier descoperite la cetatea dacică Piatra Roşie. Deşi tezaurul prezentat mai sus este cercetat cu asiduitate de peste două sute de ani, încă nu a fost dezlegat misterul care îl înconjoară. Mai sunt şi alte comori româneşti ce fac faima unor muzee din alte ţări. Astfel, un alt tezaur, care se află tot la Kunsthistorisches Museum din Viena, este cel descoperit în anul 1797 la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj. Prima parte a acestui tezaur a fost descoperită de doi copii ciobani care culegeau prune, iar a doua parte a fost descoperită în anul 1889 de către nişte muncitori zilieri care lucrau la scos cartofi. Partea descoperită în anul 1889 se află la Budapesta. Este compusă din 73 de piese de aur şi argint în greutate totală de 8 kilograme. În cunoscutul muzeu vienez mai sunt expuse obiecte preţioase descoperite la Moroda, jud. Arad (un colan), la Marca, jud. Sălaj (două colane), la Someşu Cald, jud.Cluj (un lanţ din inele duble, cu un pandativ rotund), la Orăştie, jud. Hunedoara (o brăţara dacică din argint aurit). Un alt tezaur aflat în muzeu este tezaurul de la Sălişte, judeţul Alba, numit şi Tezaurul de la Cioara. Descoperit în anul 1820 de către ţăranul Matei a lui Ştefan Molodeţ, acesta este constituit din 64 de piese de argint. …Acestea sunt expuse, dar câte altele nu pot fi prin depozitele acestor muzee?!? Până în prezent nu am reuşit să avem măcar într-o expoziţie românească Tezaurul de la Sânnicolau Mare, nici să obţinem o copie a originalului, pentru bucuria ochilor noştri şi liniştea strămoşilor. Aur şi argint românesc strălucesc în vitrinele unor alte ţări, spre amintirea unei istorii bogate a României! (George V. GRIGORE)
Numărul 808
