Acum doi ani eram acasă la cunoscutul actor al Teatrului Nottara, Ion Haiduc, invitat la masă împreună cu foștii colegi de facultate de la teatru. Haiduc, meșter mare în ale bucătăriei secrete, ne-a tratat regește. Printre micile degustări se strecura din mână în mână, aproape hoțește, o sticlă cu pălincuță de Maramureș, având la interior un fantastic Fus cu zurgălău” din lemn. În afară de întrebarea: cum, Doamne, au introdus așa ceva într-o sticlă? mai era și forma sa aproape imposibilă, de „nod gordian”. Dar pălincuța și-a făcut efectul destul de curând, iar întrebările mele au trecut într-un alt plan, viitor. Apoi, zilele trec și secolul știrilor tv permanentizate îmi aduce în față o informație interesantă. Turnul Combinatului Phoenix din Baia Mare este cel mai înalt coș de fum din România și a treia cea mai înaltă construcție industrială din Europa! E vreo legătură? Este!
Coșul situat în municipiul Baia Mare este înalt de 351,5 metri, are o deschidere la bază de 20 de metri, iar la vârf un diametru de 9 metri. Turnul a fost ridicat din beton rezistent la noxe, iar în interior este căptușit cu cărămidă reflactară. Realizarea acestui proiect a costat 11 milioane de dolari, dar s-a dovedit ineficient în combaterea poluării ce amenința zona din jurul municipiului. În 2009, Baia Mare a fost declarat al treilea oraș din România din punct de vedere al poluării, după București și Galați, deși Turnul Combinatului nu mai este funcțional.
În prezent, coșul de fum nu are nicio utilitate, dar ar putea fi folosit doar ca obiectiv turistic modern având în vedere dimensiunea lui impresionantă.
Acum, când demolăm de zor ceea ce a reprezentat România așa zisă „comunistă” – și moral, și valoric, și material, în loc să o transformăm (Transformers!) într-o Românie modernă, așa cum ar proceda o națiune europeană civilizată, iată că o idee bună „înflorește” totuși. Miron Manega în bilunarul Certitudinea ne propune să ne oprim puțin din demolări și să valorizăm ce mai avem într-un concept modern. Este vorba despre acest turn al fostului combinat chimic din Baia Mare, pe care autorităţile, din lipsă de imaginaţie, vor să-l dărâme. „Adică nişte propuneri există, de pildă, să-l vopsească, pentru a fi mai fălos, sau să-i pună în vârf o terasă cu un diametru de 50 de metri, iar pe lateral să monteze patru lifturi. Acest proiect arhitectonic n-ar fi tocmai rău, dacă Baia Mare ar fi Parisul sau un alt mare oraş al Europei, în care vin de la sine mulţi turişti din toată lumea. Şi, dacă tot sunt aici, normal că ar urca şi în turn, să admire priveliştea, la o cafea. Dar cum să-i convingi pe pământeni să vină la Baia Mare, doar pentru că în acest oraş există o terasă în vârful unui furnal?… Proiectele n-au convins autorităţile locale şi judeţene, deci singura perspectivă rămâne dărâmarea lui. Dar, dacă n-am sta cu spatele la soluţii, căutându-le pe unde nu sunt, am observa că cea mai mare oportunitate de transformare (ba chiar de transfigurare) a pierderii în profit vine de la cultură. Hai să ne uităm puţin în Europa. În decembrie 2011, artistul evreu de origine germană Anselm Kiefer a cumpărat de la Société Luxembourgeoise de Centrales Nucléaires, centrala nucleară dezafectată Mülheim-Kärlich, în apropiere de oraşul Koblenz (Germania). Multă lume a pus achiziţia pe seama excentricităţii megalomane a artistului, acesta fiind unul dintre cei mai bogaţi plasticieni din lume, singurul în stare să «dicteze» marilor negustori ai pieţei mondiale de artă. Kiefer îşi deschisese, 1992, la Barjac, în sudul Franţei, un atelier imens, de 35 de hectare, iar în 2008 s-a mutat, cu arme şi bagaje (110 autocamioane de mare tonaj) la marginea Parisului, unde şi-a deschis un spaţiu asemănător (fără să-l vândă pe cel de la Barjac). Numai că Anselm Kiefer, fiind şi artist, şi neamţ, şi evreu, nu a făcut aceste investiţii doar de dragul imaginii sau dintr-un puseu de nebunie. Totul la el se înscrie într-un proiect faraonic de dominare totală a pieţei de artă, ceea ce e valabil şi în legătură cu achiziţionarea centralei nucleare dezafectate de la Koblenz. Căci, printre „resturile” abandonate ale fostului reactor, se află şi un coş de fum de 161,5 m. Planul secret (dar nu chiar atât de secret, mai degrabă discret) al lui Kiefer este de a trasforma acest turn în cel mai mare complex sculptural din Europa şi, poate, şi din lume. Probabil o va şi face. Revenind la Baia Mare, reamintim că turnul de dispersie a fumului din fostul combinat chimic are, nici mai mult, nici mai puţin, de 351,5 metri, cu 27 de metri mai mult decât Turnul Eiffel (324 m) şi de aproape 4 ori mai înalt decât Statuia Libertăţii (93 m). Turnul, finalizat în 1995, a fost un eşec industrial, întrucât scopul ecologic de reducere a poluării chimice nu a fost atins, iar Combinatul şi-a închis definitiv porţile. Costurile de construcţie a turnului de fum s-au ridicat la 11 milioane de dolari. Aceste milioane pot dispărea în câteva secunde (atât durează o implozie), dacă nu vine cineva cu o idée. Am eu una: transformarea furnalului în fus! Configuraţia verticală a uriaşului turn poate fi transfigurată de un mare artist într-un monument ascensional unic în lume, atât prin dimensiuni, cât şi prin încărcătura filosofică şi spirituală. De pildă FUSUL CU ZURGALĂU, obiect etnografic şi antropologic reprezentativ pentru Maramureş, ale cărui origini se pierd în negura vremurilor. Rosturile fusului, îmbinările imposibile ale bucăţilor de lemn care constituie „zurgalăul”, l-au inspirat cu ani în urmă pe artistul maramureşan Mihai Olos să creeze conceptul plastic de „Olospolis – oraşul universal”. Posibilul proiect n-ar costa mai mult de 1,5 milioane de euro şi ar fi cea mai înaltă statuie din lume. În acest moment, primul loc îl ocupă „Vairocana Buddha” din China şi are, cu tot cu postament, „doar” 153 metri înălţime. Ideea acestui monument mi-a venit în vara lui 2011, când am vizitat Maramureşul, în căutarea „exportatorilor de biserici”. M-a impresionat măreţia sterilă a turnului de la fostul combinat şi am propus atunci „omului-bibliotecă”Teodor Ardelean iniţierea unui asemenea demers care ar putea transforma Baia Mare în loc de pelerinaj cultural, mai ales că aici există şi o prestigioasă şcoală de pictură. Nici acum n-ar fi prea târziu, cât timp turnul e încă în picioare. O colaborare interministerială între Ministerul Culturii, Ministerul Mediului şi Ministerul Turismului ar uşura greutatea financiară a proiectului şi ar putea duce la apariţia unui mare târg internaţional de artă, fie ea tradiţională, contemporană sau ambele. Eventual, sub egida sau cu sprijinul ACOAR (Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România). Realizarea acestui monument al „FUSULUI CU ZURGALĂU” ar fi un fericit pandant la „Coloana fără Sfărşit” de la Tg. Jiu, având ca substrat aceeaşi cultură ancestrală care l-a dat lumii pe Constantin Brâncuşi. Pe de altă parte, poate că a venit momentul să intrăm în Cartea Recordurilor şi cu altceva decât cel mai lung cârnat sau cea mai mare mămăligă din lume.” (Miron Manega).
Ideea îmi place și o promovez și eu. Marile monumente pe care le-am văzut la vecinii bulgari, la Șumen, Stara Zagora, sau Veliko Târnovo, m-au făcut să mă întreb: noi de ce nu? Și nu am găsit niciun răspuns. Priviți la Turnul Eiffel din Paris. Turiștii fac coadă să-l poată vizita. Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. Turnul are 300 m înălțime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, și o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume. Cel puțin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticență această construcție, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clișeele hollywoodiene este priveliștea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel. La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viață timp de 20 de ani, dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la demontarea sa. Turnul a devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susținător al său și a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul și-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002.
Să ne oprim odată și noi din demolat și șters din istorie, să ne recalibrăm scopurile și să ne revalorizăm zestrea pe care am primit-o de la generațiile anterioare. Dacă merg ca turist la oricare dintre națiile europene în vizită nu văd atâta dorință de uitare și renunțare ca la noi. Sau nu am ales în funcții administrative pe cine ne trebuie… Unde ne sunt fruntașii, gospodarii, care știu să își întrețină acareturile?
Astăzi, pe Turnul Combinatului se organizează căsătorii la înălțime, iar tinerele perechi trăiesc momentul plin de adrenalină și emoții ca nicăieri în altă parte. Mai urcă echilibriștii ce își încearcă norocul și cei care sar cu parașute și aripi delta. Doar atât.
Eu votez pentru Fusul cu zurgălău sau Nodul Dacic – Cea mai înaltă statuie din lume, la Baia Mare! (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.ro; magnanews.ro; graiul.ro; certitudinea.ro; maramures-art.ro; tinuturi-maramuresene.blogspot.com