Ce mică-i vacanţa mare

„Veste excelentă pentru români!” Încă două zile libere pentru bugetari. Plus celelalte zile libere, plus punţile inerente, plus concediul de odihnă, plus… adică vreo două luni de liber pe an. În învăţământul preuniversitar, patru vacanţe plus vacanţa mare, sărbătorile naţionale cu punţile lor, Săptămâna Verde, Săptămâna Altfel, plus alte săptămâni… De rest, şcoală. Aud că industria ospitalităţii insistă ca anul şcolar să se scurteze, mă rog, să se extindă vacanţa de vară. Pe bună dreptate, din perspectiva domniilor lor. (Între noi fie vorba, tot dumnealor se plâng de lipsă de forţă de muncă autohtonă calificată! Evident, acesta este un amănunt!) Înţeleg că suntem pe cale să rezolvăm plus valoarea la odihnă, la vacanţă! Parcă aşa se zice, că este nevoie de plus valoare pentru a creşte Produsul Intern Brut, pentru a avea bani mai mulţi la Buget pentru investiţii în domeniile la care suntem deficitari. De pildă, în educaţie, sănătate, infrastructură, turism etc. Punctual, în reabilitarea clădirilor, de stat sau private, care stau să cadă, să producă dezastre umane şi materiale.
Dar, nu mai bine stăm în vacanţă?! Ba da, celor care au venituri mari, lucrează în domenii bine finanţate, cu productivitate mare, le este mai bine. Aşa cred. Dar cât din populaţia României se încadrează în acest eşantion?! Cei mai mulţi trag din greu, muncesc fizic, fără utilajele adecvate, ce presupun cunoştinţe tehnice de nivel înalt, ce nu se obţin, însă, în vacanţă! Ştiu, îmi veţi spune că cei din urmă lucrează la privat. Că „la stat”, „la bugetari”, nu e cazul, nu le cere nimeni nimic, nici măcar îndeplinirea atribuţiilor din „fişa postului”. Apropos, există o „fişă a postului” pentru fiecare post ocupat la buget? (Întreb pentru un prieten!) Nu generalizez, există bugetari competenţi, profesionişti adevăraţi. Dar „excepţiile” ies în faţă. Nu-i nici ca-n zicerea „un nebun aruncă o piatră-n lac şi o sută de înţelepţi se străduiesc s-o scoată”, dar nici foarte departe.
Ah, că tot am zis de competenţă, competenţă care-ţi dă autoritate, nu obrăznicie! Trăim în buza războiului, aproape de efectele dezastrului din Turcia şi Siria, adică trăim vremuri complicate. Şi noi, în competenţa noastră, ce facem? Suntem spectatori binevoitori. Adică, transpunem în practică ceea ce credeam noi despre noi: „cin’ se ia cu mine bine îi dau haina de pe mine”, chiar mai mult. Şi stăm, şi iar mai dăm …Nu facem nimic din ce ne-ar sta în putere pentru a preîntâmpina răul, oricum s-ar numi el. Rareori, când sunt traşi de mânecă mai tare, oficialii noştri au, din păcate, una din două atitudini, la fel de perdante, arogantă şi/sau umilă. Toţi par a fi la clacă, fără muncă. Bat din gură fără spor. Pentru că au văzut că aceasta pare a fi cheia succesului la români. Şi noi?!
Exersăm vacanţa! (Mioara VERGU-IORDACHE)