Ce-i lipsea învăţământului românesc?! ANONIMIZAREA

Într-o lume plină-plină de vedete care mai vedete, o lume a competiţiei şi a confruntării, ascunşi în spatele unei legi, pe care, mărturisesc, o înţeleg/accept doar în parte, copiii aflaţi la vârsta primelor examene serioase din viaţa şcolară au fost ascunşi în spatele unor coduri! Poate doar eu mă simţeam umilită în alte vremuri că sunt doar „cap de locuitor” pe care se îngrămădeau tone de oţel, cărbune, carne, grâne, apartamente… Cum ne-am modernizat, ne-am informatizat, iaca, am devenit coduri, nici măcar „cap”, împreună cu copiii noştri! O fi bine, o fi rău?! Eu îmi asum părerea că nu e bine! Vă voi spune şi de ce cred asta.
Această anonimizare (Ce cuvânt urât! Nu vi se pare?!) ascunde, deopotrivă, succesul şi eşecul, „carantinează” (altă hidoşenie de cuvânt!), „izolează”, „distanţează”, de data asta chiar social, nu numai fizic, dorinţa de mai bine, de mai mult. Anonimizarea chiar este un virus! Ce e omul fără concurenţa tonică, fără competiţie? Pentru ce se străduieşte fiecare individ? Nu şi pentru a-i fi recunoscută valoarea, munca, talentul, perseverenţa? Haideţi să ne gândim la marii inventatori, cercetători, pictori, sculptori, scriitori, arhitecţi, actori, sportivi… Ce scriitor preferaţi? Codul XZ0123456? Sau, cine a inventat insulina? Codul YW0000000? Cine a câştigat un concurs, un turneu, un festival… Cine, cine, cine? E aberant, după părerea mea, ca o competiţie să fie câştigată de un anonim, de un cod.
Se vor găsi printre dumneavoastră să-mi atragă atenţia că Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu sunt decât întreceri cu sine, care atestă calitatea şi cantitatea cunoştinţelor acumulate în anii de şcoală. Sigur, dar cred că, într-adevăr, cea mai importantă competiţie este cu noi înşine, pentru că, în urma rezultatului obţinut, căpătăm încredere, prestigiu, ne validăm aspiraţiile, primim un bilet de intrare într-o altă arenă.
De ce ar trebui să fie anonimizaţi adolescenţii, unii dintre ei deja majori? De ce nu ar trebui să-şi asume cu „numeşiprenume” rezultatele, de ce nu ar trebui să se bucure, să fie mândri sau să se întristeze de notele primite? Unii dintre ei, nu ştiu dacă toţi, îşi doresc să se remarce, să fie remarcaţi, să-i facă mândri pe părinţi, bunici, profesori… În spatele codului, prin anonimizare, succesul păleşte, anonimizarea conduce la individualizare, la mult clamata „distanţare socială”, pe care este absurd să o acceptăm, pentru că ea este folosită impropriu, în loc de „distanţare fizică”.
…Sper din tot sufletul ca măcar numele profesorilor care au corectat să nu fie şi ele anonimizate! Pentru că mie mi se pare ciudat să fie contestate şi modificate notele pentru zeci de mii de lucrări! Nu vreau să cred că această „întâmplare” are vreo legătură cu „anonimizarea”. Ştiu, ştiu, pentru orice aiureală, anormalitate, există o lege! (Mioara Vergu-Iordache)