Ce este un examen

E vremea bacului. Studenţii sunt în febra sesiunii de vară. Perioadă plină, de cules roadele efortului de peste an. Au emoţii. De ce? Ce este deosebit în această etapă a vieţii de elev/student? Până la urmă, ce este un examen?! La ce foloseşte? Este important calificativul primit?

Cred că fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată la rolul examenului, al notării. Uneori, ne-am gândit că nu ne-a folosit la nimic învăţarea asiduă la o materie, pentru a obţine o notă mare la un curs al cărui titular a fost foarte exigent şi încruntat… Este posibil să fi descoperit că profesia pentru care ne-am pregătit pune alte accente decât şcoala. De asemenea, se poate întâmpla să nu te fi întrebat nimeni de notă/medie. Este posibil să fii întrebat ce ştii să faci! Nu generalizez. Situaţiile sunt diverse. Ceea ce înseamnă că trebuie să învăţăm nu pentru notă, nu din frica de angoasele vreunui profesor, nu pentru a mulţumi familia (deşi e foarte frumos!), trebuie să învăţăm pentru că ne place, pentru că ştim la ce ne foloseşte învăţătura. Nota nu este decât un instrument de măsurare a cunoştinţelor dobândite, a emotivităţii, a capacităţii de adaptare la stres. Concurăm cu noi înşine, cu respectul pentru noi înşine, cu asumarea responsabilităţii vieţii pe care o vom trăi. Nota se va dovedi nesemnificativă dacă nu vom fi performanţi în lumea reală, pe piaţa muncii. Urmarea şi absolvirea unei facultăţi doar pentru a fi în trend reprezintă o imensă păcăleală pentru noi înşine, pentru familie, pentru societate. O pierdere de vreme.

 Cadrele didactice au un rol esenţial! Cadrelor didactice – de la orice nivel – le-aş recompensa munca la cel mai înalt nivel al salarizării din România. Însă aş pune câteva condiţii simple: obligativitatea introducerii în pregătirea tuturor categoriilor de cadre didactice, indiferent de specialitate, a materiilor: Limba şi Literatura română, Istoria poporului român, Geografia României, Cultură şi civilizaţie pe teritoriul României, Pedagogie, Psihologia copilului şi a adolescentului; oricare alt obiect de studiu să cuprindă un capitol despre contribuţii româneşti în domeniu. Toţi candidaţii la profesia de cadru didactic să fie supuşi unui examen psihologic. Cadrele didactice să-şi impună autoritatea profesională, să respingă orice intervenţie în procesul instructiv educativ, să fie drepţi şi exigenţi în notare, să fie atenţi la creativitatea tinerilor mai mult decât la memorare. Să nu uite că în bănci se află copii/tineri, care pot fi propriii copii sau nepoţi! Manualul/cursul să fie doar un instrument orientativ pe care să se bazeze elevul/studentul. Între ciclurile de învăţământ, ar trebui să existe o legătură intrinsecă, astfel încât copilul să fie cunoscut şi orientat spre ceea ce poate să facă, spre ce are pasiune, interes…

Apoi, toate unităţile de învăţământ să fie un spaţiu al educaţiei, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, un spaţiu dotat cu tot ce este necesar procesului educativ. Obligativitatea înfiinţării cabinetelor medicale şcolare/universitare, cu servicii de medicină internă; stomatologie, oftalmologie. Pentru învăţământul preuniversitar, introducerea uniformelor şcolare, inclusiv încălţări – moderne, comode – subvenţionate de stat. Subvenţionarea unei gustări şi a unei mese calde pe zi, gătite în bucătării proprii, în toate unităţile şcolare …

… Acesta este, de fapt, examenul! (Mioara VERGU-IORDACHE)