Ce ar crede mama mea despre asta?

Mama. Un cuvânt rotund, aproape de suflet. Patru litere care definesc o legătură imposibil de distrus. Prima mângâiere, primul cântec de leagăn, prima voce pe care o auzim când deschidem ochii în lume. Apoi, primii paşi, prima buchiseală, veghea din nopţile umbrite de bolile copilăriei şi prima lecţie despre adevăr, dreptate şi onoare. Respectul pe care îl acordăm mamei vine din consideraţia pentru cea care te-a adus pe lumea asta, oricum ar fi ea. De aceea, este important să nu o dezamăgeşti, răneşti, minţi.

Am să vă spun o poveste despre puterea inimii de mamă, despre greutatea sacrificiului ei şi despre dragostea pe care o merită.

Într-o cursă de atletism desfăşurată în cadrul unui campionat mondial, alergătorul kenyan Abel Mutai se afla la doar câţiva metri de linia de sosire, dar a încetat să mai alerge, descumpănit de semnalizarea defectuoasă a unor panouri instalate pe marginea pistei. Atletul credea că a finalizat cursa şi a trecut linia de sosire. Aflat imediat în urma sa, sportivul spaniol Ivan Fernandez şi-a dat imediat seama ce se întâmplă şi a început să strige la kenyan pentru ca acesta din urmă să continue să alerge înspre finiş. Dar Mutai nu ştia spaniolă şi nu înţelegea nimic, rămânând pe loc. Atunci, alergătorul spaniol l-a împins din spate, la propriu, aruncându-l peste linia de sosire. Un jurnalist l-a întrebat pe Ivan după cursă:

– De ce ai făcut asta?

Iar Ivan i-a răspuns:

– Visul meu este ca într-o zi să putem avea o altfel de viaţă în lumea asta.

Jurnalistul a insistat:

– Bine, dar de ce l-ai lăsat pe kenyan să câştige?

– Nu l-am lăsat să câştige, TREBUIA să câştige.

Jurnalistul nu s-a dat bătut:

– Dar ai fi putut câştiga tu! Puteai fi pe primul loc pe podium, pentru numele lui Dumnezeu!

Ivan s-a uitat la el cu milă şi i-a spus:

– Şi care ar fi fost meritul victoriei mele? Care ar fi fost onoarea acelei medalii? Şi apoi, ce ar fi crezut mama mea despre asta?

Un bărbat adevărat şi puternic, căruia i-a fost ruşine să îşi dezamăgească mama, cea care îl învăţase despre onoare, dreptate, muncă cinstită. De la o generaţie la alta, miile, milioanele, miliardele de mame îşi învaţă copiii să fie drepţi şi buni, să câştige orice lucru, oricât de important ar fi el, pe drept, nu altfel. Pentru asta le datorăm respect şi, înainte de a lua o decizie incorectă să ne spunem, cuminţi, în gând: Ce ar crede mama despre asta? (Dragoş CIOCĂZAN)