Căutând mântuire pe Strada Mântuleasa

Ne aflăm în Postul Paştelui. Perioadă greu de trecut pentru credincioşii practicanţi.

M-am întrebat dacă există un loc laic, dar care să mai păstreze un lăcaş de cult, care ar putea să uşureze cumva condiţia bucureşteanului terorizat de aglomeraţie, zgomot, de furia concetăţenilor agitaţi şi nemulţumiţi. Da, acel loc există în Bucureşti şi aminteşte, cel puţin ca nume, de cel mai mare istoric român al religiilor. Aţi ghicit, este vorba despre Mircea Eliade şi a sa iubită stradă, devenită celebră prin intermediul scrierilor sale. În 2019, la 112 ani de la naşterea istoricului religiilor, eseistului, filosofului şi reputatului profesor de la Chicago, locurile copilăriei sale nu mai seamănă cu evocările atât de interesante din nuvela fantastică Pe strada Mântuleasa şi din alte scrieri. Această stradă, care leagă Bulevardul Pache Protopopescu de Calea Călăraşi, artere importante pentru Bucureşti, s-a născut şi dezvoltat în jurul bisericii omonime dintr-o mahala. Uliţa Mântuleasa era în trecut coloana vertebrală a mahalalei cu acelaşi nume.

Prima atestare documentară a uliţei datează de la începutul secolului al XVIII-lea. Pe strada Melodiei, la câteva străzi distanţă de actuala stradă Mântuleasa, a trăit, în căsuţa cu mansardă, Mircea Eliade. Între timp, numele străzii s-a schimbat, numindu-se azi Radu Cristian. Casa a fost demolată la începutul anilor ‘30, iar în locul ei a apărut o clădire modernistă (la acea vreme), pe care stă atârnată o plăcuţă comemorativă.

Înainte de naşterea celui mai mare istoric al religiilor, pe uliţele mahalalei peisajul era unul dezolant. Nimic nu era asfaltat sau pietruit şi odată cu venirea nopţii o beznă densă se lăsa peste casele construite aici. Doar câinii din curţile delimitate cu garduri din nuiele urlau şi lătrau cât puteau de tare.

În ceea ce priveşte mărimea mahalalei, s-a consemnat faptul că, undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aici erau 28 de case. Biserica Mântuleasa era târnosită în 1734, fiind considerată unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Bucureşti. Se spune că biserica a fost ridicată de jupânesele Maria şi Stanca, sora şi soţia jupânului Manta Cupeţu, pe vremea domnitorului Grigore Ghica. Stanca, soţia jupânului, fiind şi aceea care avea să dea şi numele de Mântuleasa zonei.

Azi, în secolul XXI, ne-am întors în vremea mahalalei. Spaţiul acesta de tranzit pentru sute sau chiar mii de maşini într-o zi se prezintă acum ca o simplă, chiar prăfuită stradă, vitregită de multe dintre frumoasele case de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi început de secol XX. Casele rămase, a căror arhitectură era impresionantă cândva, se descărnează parcă, îşi trăiesc ca şi castanii umbroşi de altădată ultimele clipe. Se simte mai mult ca oricând eterna reîntoarcere, într-un sens negativ. Strada se aseamănă iar cu o uliţă, de data asta fără nicio logică.

De ce zic uliţă? Fiindcă mai toate satele româneşti au o uliţă principală, care leagă cei doi poli: crâşma şi biserica. Aşa şi aici. S-a dus şcoala în care a învăţat Eliade. Apoi casele cu pivniţe mari, misterioase, îndrăgite de marele istoric al religiilor, au început să plece una, câte una în negura îndepărtată. Au rămas terenuri goale sau, mai corect spus, sufocate de bălării. Altele noi, fără identitate, au apărut ca ciupercile otrăvitoare. S-au tăiat copacii bătrâni, s-au prăvălit gardurile boiereşti şi porţile grele pline cu ornamente, din vremea lui Eliade. S-au pus lacăte şi proptele pe unde, cândva, viaţa adolescentului miop începea să se închege. Greu este de acceptat această situaţie, în care până şi bustul lui Eliade a fost profanat. Nimic sacru pentru urmaşii săi!

O stradă cândva magică, cu valenţe de muză, azi un veritabil paradis în destrămare. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: Cum o să fie strada Mântuleasa peste alţi 112 ani, când niciun ochi din cei de azi nu are să o mai vadă? Se va mai întâmpla oare ca un ziarist din viitor să iscodească poveştile fantastice care l-au inspirat pe Eliade? O să mai fie ceva de fotografiat, măcar o placă memorială (alta decât cea de pe strada Radu Cristian sau măcar şi aceea), pe care să fie trecut cu litere de o şchioapă: Aici a crescut, a trăit şi a scris… Mircea Eliade. Cred mai puţin în răspunsurile afirmative, decât în propria mântuire sau în mântuirea neamului meu oropsit! Cred că pe strada Mântuleasa ar trebui, cât încă mai există, să călcăm uşor şi să căutăm semne ale sacrului, pe care Mircea Eliade sigur le-a ascuns pentru noi. (Ciprian C. VASILESCU)