Câteva repere etice ale cercetării în economie
Data:
21 februarie 2019
Prin acest articol doresc să propun spre dezbatere câteva elemente pentru un posibil Ghid etic al cercetătorilor din economie sau al activităţii de cercetare centrată pe aspectele economice. Materialul este util studenţilor economişti din ciclul 1 şi 2 Bologna, care au în programă discipline cum ar fi Cercetare-documentare sau Etica cercetării. Poate fi de folos şi analizat de absolvenţi, inclusiv de persoane deja iniţiate sau implicate în cercetarea economică de orice tip.
În prima lecţie a cursului de Economie politică, ţinut la ASE de regretatul profesor Nicolae N. Constantinescu în anii 70-80 ai secolului XX (perioada studenţiei pentru generaţia mea), era prezentat un proiect deontologic al economistului şi al cercetării economice. Ca multe alte informaţii prezentate la curs, de o mare profunzime, am pus într-un loc special în suflet şi în creier componentele acestui proiect deontologic. Am încercat până acum să le aplic şi ţin să le redau împreună cu implicaţiile pe care le înţeleg eu.
Adevărul economic trebuie să fie sacru pentru cercetătorul din economie. El intră în interacţiune cu multe interese. Din acest motiv, cercetarea economică trebuie să se bazeze pe sistemele informaţionale existente (sistemul informaţional contabil, sistemul informaţional statistic, sistemul informaţional de marketing privind nevoile consumatorilor etc) şi pe interpretarea modului de manifestare sau aplicare a legilor obiective din economie.
Cercetătorul din economie va spune adevărul şi numai adevărul, oricâte critici ar primi, oricâte interese ar afecta, oricâte oprelişti vor apărea. În economie, adevărul nerostit şi neaplicat se întoarce cu o forţă înzecită împotriva celor care nu l-au luat în seamă. Se mai spune că în lupta cu legile economice obiective, nimeni, nicio forţă politică, administrativă sau militară nu a câştigat şi nici nu poate câştiga.
Valoarea proprie a unei lucrări de cercetare (carte, articol etc) este elementul cel mai important pe care trebuie să-l avem în vedere în ierarhizarea creaţiilor intelectuale din acest domeniu. Când întâlnim idei noi generate de cercetarea economică, vom analiza în primul rând concordanţa lor cu exigenţele adevărului economic: corelare cu date din sistemele informaţionale economice şi cu funcţionarea legilor din economie. Valoarea anterioară cunoscută a autorului nu este în economie elementul fundamental, aşa cum este în artă sau în literatură. Pot fi generate idei economice valoroase pe baza unei experienţe practice sau a unor studii anterioare îndelungate, care nu au avut şansa de a fi diseminate pe parcurs.
Corelarea dintre operă şi autor are, în economie, ca şi în alte domenii ale ştiinţelor sociale, numeroase componente subiective. Se pune frecvent problema cum trebuie apreciată o creaţie intelectuală a unui cercetător care a avut o evoluţie a vieţii personale mai puţin onorabilă. Prin prezentarea unui caz concret, doresc să sugerez cititorului raţionamentul profesional de urmat.
Mihail Manoilescu reprezintă un reper important în cercetarea economică românească. Până în prezent, este economistul român a cărui carte, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, a fost cel mai mult citită pe plan internaţional. În virtutea aprecierii internaţionale tot mai bune a lucrării, regimul totalitar comunist a dispus traducerea şi tipărirea acesteia în anul 1986. Cartea a devenit repede un bestseller pentru perioada respectivă. A fost inclusă în bibliografia examenelor de Economie politică sau ale unor discipline care făceau trimitere la comerţul exterior. Pentru cenzura din sistemul totalitar comunist, valoarea cărţii a fost mai importantă decât un aspect esenţial din viaţa marelui economist: acesta fusese colaborator al Mişcării legionare şi susţinător al alianţei României cu Germania. În ianuarie 1941, era propus ca ministru al Economiei Naţionale în Guvernul Gărzii de Fier, care urma să fie condus de Horia Sima, dacă puciul împotriva lui Ion Antonescu reuşea. Fusese închis ca deţinut politic şi murise în închisorile comuniste, aspect nepotrivit pentru profilul moral al acelor ani, cel puţin la stadiul oficial declarativ.
Separaţia dintre cercetarea fundamentală economică şi cercetarea aplicativă economică este una abstractă, nu obiectivă. Nu există o linie de demarcaţie unanim acceptată între ele. În orice caz, este necesară, atât cercetarea fundamentală, cât şi cea aplicativă. Opţiunea autorului pentru accent pe una sau alta dintre componentele cercetării economice ţine de personalitatea şi experienţa sa, de inspiraţie şi de sistemul de valori la care aderă. De multe ori, cercetarea aplicativă, pentru a beneficia de notorietate, se axează pe teme de actualitate aflate în centrul atenţiei opiniei publice. Este vorba de aşa-numitele teme fierbinţi. În principiu, apare nevoia de a alege între o zonă a cercetării rigidă, care va atrage mai puţini critici şi mai puţini admiratori, deci cu un grad de penetrare a ideilor mai mic, sau o „zonă fierbinte”, unde vom întâlni, atât susţinători, cât şi oponenţi, iar gradul de receptare va fi mai ridicat.
Patriotismul trebuie să fie o componentă esenţială a cercetării economice. Niciun cercetător din economie nu trebuie să se separe de mediul naţional în care a fost format, educat, instruit. Pentru practicienii din economie se spune „să nu joci niciodată împotriva ţării tale”. Creşterea ponderii tinerilor talentaţi care studiază în străinătate va genera, probabil, în timp, necesitatea cunoaşterii de către aceştia a realităţilor naţionale şi, mai ales, a istoriei naţionale. Studiile de caz în domeniul economic se bazează pe realităţi concrete. Datorită numărului tot mai mare al celor care au studiat în străinătate ne putem aştepta să avem cercetare economică conectată la realităţi din ţările în care cercetătorii au urmat studii de licenţă, masterat sau doctorat. Astfel de studii pot fi valoroase în sine, dar este puţin probabil să fie utile pentru progresul României. Pe baza pregătirii din străinătate, cercetătorii, pentru a fi utili României, trebuie să facă eforturi să înţeleagă societatea şi economia din ţară, aşa cum este ea.
Responsabilitatea în cercetarea economică, la fel ca în oricare alt domeniu, revine în exclusivitate cercetătorului, celui care a elaborat şi semnat creaţia intelectuală. El răspunde pentru culegerea şi selectarea informaţiilor care vor fundamenta ipotezele, pentru analiza şi integrarea lor într-un sistem conceptual, pentru formularea concluziilor. Nicio intervenţie în actul de creaţie sau în diseminarea lui nu este în conformitate cu deontologia editorială şi cu normele europene specifice domeniului.
Observarea şi decodificarea sistemului de interese, care susţine orice teorie sau doctrină economică, este un aspect deosebit de complex şi dificil al cercetării economice. Profesorul Nicolae N. Constantinescu spunea: dincolo de fardul exterior al unei doctrine economice există miezul format de interesele pe care le apără. El a adăugat: dacă vrem să înţelegem cu adevărat o teorie economică, trebuie să o dezvelim de învelişul exterior frumos şi să ajungem la sistemul de interese pe care le apără. Numai atunci putem spune că am înţeles doctrina economică respectivă.
Relativitatea adevărului în ştiinţă este valabilă şi în ştiinţa economică. Creştinii, de exemplu, ştiu că adevărul absolut nu este deţinut decât de Dumnezeu. Cercetătorii profesionişti ştiu că fiecare act de cercetare temeinică este un singur pas către adevăr. Nu ştim însă în ce poziţie se află un alt cercetător faţă de orizontul infinit al adevărului. Prin dialog onest îşi poate identifica fiecare poziţia în spaţiul n-dimensional al cercetării şi adevărului.
Diferenţele de opinie în cercetare în general, inclusiv în cea economică, pot genera polemică, dispute, schimburi de idei. Faţă de alte domenii ale cercetării, în economie nu este posibil experimentul decât cu totul întâmplător şi izolat. În plus, acţionează un cumul de factori obiectivi şi subiectivi, care generează discuţii asupra ipotezelor de lucru. Din acest motiv, probabilitatea de a exista păreri diferite creşte. Este recomandat să nu existe patimă în redactarea punctelor de vedere sau subiectivism exagerat în efectuarea studiilor.
De reţinut că acţiunea administrativă nu are niciun succes împotriva ideilor, inclusiv a celor din domeniul economic. Împotriva ideilor luptăm numai cu idei. Se spune că ideile nu mor nici în mormânt. Ne confruntăm permanent cu situaţii ce generează diferenţe de opinii. Nu este recomandat să utilizăm calea administrativă pentru a tranşa o dispută din lumea ideilor, chiar dacă pentru moment dispunem de capacitatea de a acţiona astfel.
În loc de concluzii
Eu sugerez tuturor celor implicaţi în orice tip de dispută pe planul ideilor să adreseze contestatarilor, aşa cum fac şi eu cu această ocazie, următoarele versuri: Criticilor mei, doar sănătate,/ Să fie timp a mă combate,/ Doar în idei, nu în birouri,/ Spre ale ştiinţei largi ecouri…
Cei care înţeleg mai târziu, citind aceste versuri, eroarea de a fi utilizat calea admi-nistrativă în disputa pe teme de cercetare economică au făcut deja un pas spre adevăr. Iar eroarea respectivă chiar va putea fi astfel uitată de toţi…
Autorul va fi recunoscător pentru orice observaţie pe marginea acestui articol pri-mită pe adresa publicaţiei Opinia naţională. (Conf. univ. dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)
Numărul 808
