Castelul Peleş din Sinaia – monument emblematic al fenomenului istorist european (I)

Dialog Nicolae Mareş – Narcis Dorin Ion

Nicolae Mareş: Prieten drag, domnule director general al Muzeului Peleş! Ai tipărit împreună cu un colectiv de destoinici colaboratori o lucrarea monumentală/740 p./ intitulată COMORILE PELEŞULUI, plină de ilustraţii unice, cum rar se vede în lume. Ce idei te-au călăuzit?

Narcis Dorin Ion: Da, bine aţi spus. Cu ajutorul unui colectiv de profesionişti, am vrut să demonstrez că acest „leagăn al Dinastiei române”, Castelul Peleş din Sinaia, este un monument emblematic al fenomenului istorist european. El a ajuns să fie astăzi cel mai vizitat muzeu al României, dar şi una dintre cele mai importante instituţii muzeale ale Ţării, datorită diversităţii şi valorii excepţionale a colecţiilor pe care le adăposteşte.

N.M.: Ştiţi bine că le-am văzut nu o dată şi am participat în ultimul deceniu la multe dintre numeroasele acţiuni organizate sub cupolele măreţe ale acestui edificiu, exponatele de aici fiind legate intrinsec de Castelul Peleş şi de creatorul său, regele Carol I.

Vă propun să vorbim de toate aceste colecţii – pictură, arme, mobilier, tapiserii şi covoare, ceramică şi sticlă, orfevrărie, orologerie, sculptură, numismatică şi medalistică, vitralii, valori bibliofile, deoarece ele constituie şi azi mărturia supremă cu privire la gustul de rafinat colecţionar al monarhului cu cea mai lungă şi rodnică domnie din istoria Ţării.

N.D.I.: Din acest punct de vedere, regele Carol I rămâne nu numai cel mai important colecţionar al României moderne, dar şi unul dintre cei mai avizaţi în rândul monarhilor europeni ai vremii sale. Crescut în castelele strămoşilor săi din Germania, decorate cu colecţii artistice şi istorice remarcabile, şi educat în spirit artistic la Universitatea de la Bonn, unde audiază cursurile unui mare profesor şi istoric de artă al vremii, Anton Springer, principele Carol de Hohenzollern îşi va desăvârşi gustul artistic în călătorii documentare de neuitat în Italia, Portugalia, Franţa, Spania, Algeria sau la Constantinopol.

Născut în castelul familiei din Sigmaringen – monument de arhitectură şi muzeu ce adăpostea inestimabile tezaure artistice -, Carol de Hohenzollern va fi educat de tatăl său, principele Karl-Anton von Hohenzollern-Sigmaringen, în spiritul colecţionismului atât de în vogă la Curţile regale şi princiare europene. Format în acest mediu, viitorul principe al României îşi va construi – între 1873 şi 1914 – în peisajul montan al Sinaiei, reşedinţa de suflet – Castelul Peleş – pe care o va transforma într-un adevărat muzeu dedicat vastelor sale colecţii.

Sosit pe meleagurile româneşti în 1866, Carol îşi va prezenta colecţia de artă în Palatul Academiei (în 1869) sau la Societatea Amicilor Bellelor Arte (în 1873), cu gândul mărturisit expres de a încuraja colecţionismul într-o ţară total diferită de spaţiul german cu care acesta era atât de obişnuit. Între piesele expuse în 12 ianuarie 1873 se aflau „un mare număr de obiecte artistice ale sale şi, mai ales, mobile de lemn fin sculptate, lucrate de un sculptor foarte dibaci, M.Stöhr”, după cum putem citi în „Memoriile regelui Carol I. De un martor ocular”. Contemporanii au remarcat pasiunea cu care regele Carol I şi-a constituit colecţia de pictură europeană, una dintre cele mai valoroase colecţii regale din vremea sa, de care a fost extrem de ataşat şi pe care, prin testament, a lăsat-o moştenire Ţării pe care i-a fost dat să o conducă. „Galeria mea de tablouri – preciza regele Carol I în Testamentul Său din 1899 – tocmai cum e descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi pe de-a întregul în Ţară ca proprietate a Coroanei României”. Cum „clădirea Bibliotecii Fundaţiei şi a Castelului Peleş, cu Galeria de tablouri, erau creaţiile de care se simţea mai strâns legat” – după cum nota un cunoscător în materie, Alexandru Tzigara-Samurcaş -, această valoroasă colecţie de pictură va decora interioarele fastuoase ale reşedinţei regale de vară de la Sinaia. Dintre cele 214 tablouri achiziţionate de regele Carol I şi care reprezentau creaţii ale unor vechi maeştri sau cópii după opere celebre, 149 de lucrări se aflau la Castelul Peleş şi 20 la Castelul Pelişor, când au fost inventariate, în 1928, la un an după decesul regelui Ferdinand I al României. Deşi după 1948 cea mai mare parte a acestor tablouri a fost alocată constituirii Muzeului Naţional de Artă al României – amenajat în fostul Palat regal din Calea Victoriei -, Castelul Peleş mai păstrează încă tablouri valoroase din colecţia regelui Carol I. Pânze originale semnate de mari maeştri ai picturii europene (între care Anton van Dyck sau Theodor van Thulden) pot fi admirate împreună cu cópii nu mai puţin valoroase realizate după pictori flamanzi şi olandezi ai barocului, ca într-un muzeu virtual din care regele Carol I a dorit să nu-i lipsească ce era mai reprezentativ în arta europeană.

N.M.: Se adaugă, valoric, colecţia de pictură românească a Muzeului Naţional Peleş, la a cărei constituire a avut un rol esenţial regina Maria, ca patroană spirituală, din 1902, a Societăţii „Tinerimea Artistică”, fenomen cultural prezentat pe larg într-un catalog special editat în 2012 de Muzeul Naţional Peleş.

N.D.I.: Albumul „Comorile Peleşului” prezintă cele mai reprezentative opere de artă semnate de pictorii români care au avut o legătură specială cu membrii Familiei regale, de la Arthur Verona, Kimon Loghi şi Costin Petrescu, până la Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Jean Al. Steriadi, Iosif Iser ori Nicu Enea, Elena Popea, Alexandru Severin, Dimitrie Ştiubei sau Alexandru Sathmary, cel care a descoperit reginei Maria Balcicul, de care aceasta s-a ataşat definitiv.

N.M.: Spuneţi-ne ceva şi despre colecţia de arme, unde am văzut o mulţime de vizitatori.

N.D.I.: Armele au constituit o pasiune cu totul specială a regelui Carol I, suveranul considerând că reşedinţa sa de suflet nu va fi complet decorată fără amenajarea unor săli speciale în care să îşi expună valoroasa colecţie. Crescând în ambianţa castelului de la Sigmaringen, unde tatăl său, principele Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen, îmbogăţise galeria de arme a strămoşilor, principele Carol păstrează şi în noua ţară gândul de a-şi forma o colecţie de arme, apelând la consultanţa unui specialist reputat în epocă, vienezul Julius Scheurer, cu care poartă o asiduă corespondenţă, care îi procură piesele cele mai importante şi întocmeşte un catalog ilustrat, păstrat azi în colecţiile muzeului. Pentru adăpostirea colecţiei ce sporea de la un an la altul, suveranul va ordona amenajarea în Castelul Peleş, între anii 1900 şi 1910, după proiectul arhitectului Karel Liman, a trei săli speciale: „Marea Sală de arme”, „Sala Armelor de Vânătoare” şi „Camera Tezaurului cu Sala armelor orientale”. În aceste spaţii dedicate, regele Carol I va expune cele mai reprezentative piese ale valoroasei sale colecţii, unică în România, formată din peste 4.000 de piese cu valoare istorică, documentară şi artistică. Chiar dacă în anii 1964 şi 1973 autorităţile comuniste au ordonat efectuarea a două mari transferuri de arme, cuprinzând piesele cele mai importante din colecţiile Castelului Peleş, către Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” şi către Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Peleş mai păstrează astăzi în patrimoniu cca 3.600 de piese valoroase, fie ele arme de Curte sau de paradă, militare ori de vânătoare. Grija pentru colecţia de arme o regăsim şi în codicilul pe care regele l-a adăugat testamentului său: „Colecţiunea mea de arme din Castelul Peleş va rămânea în întregul său acolo ca proprietate a Coroanei României. Această colecţiune are un catalog detaliat”. O parte a celor mai valoroase arme regale poate fi admirată în paginile prezentului catalog.

N.M.: Importantă mi se pare şi colecţia de mobilier.

N.D.I.: Firesc, deoarece pentru decorarea Peleşului colecţia de mobilier a fost foarte importantă. Ea cuprinde nu mai puţin de 2.300 de piese, care ilustrează, prin varietatea tipologică şi bogăţia decorativă, mai toate stilurile importante ale Europei secolelor XVI-XIX, de la Renaşterea italiană până la neo-renaşterea germană, cărora li se adaugă piese de mobilier oriental sau regional, piese în stil Art Nouveau sau creaţii artistice ale reginei Maria, cea care s-a implicat atât de mult în decorarea interioarelor Castelului Pelişor. Sunt piese de o importanţă excepţională, realizate de mari maeştri ebenişti, austrieci şi germani în special, precum Bernhard Ludwig-fiul din Viena, Julius Daniel Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz sau Anton Pössenbacher din München, ale căror biografii şi realizări artistice sunt prezentate detaliat în acest catalog.

N.M.: Există şi multă ceramică la Castelul Peleş.

N.D.I.: Ceramica europeană (spaniolă, olandeză sau britanică) şi faianţa italiană sau cea istoristă franceză constituie – alături de porţelanurile atât de dragi ctitorului Castelului Peleş, realizate în ateliere celebre din Germania, Austria sau Boemia – nucleul colecţiei regelui Carol I al României, care numără peste 5.000 de piese. Mare parte a acestora au fost achiziţionate din străinătate, de la celebre ateliere europene sau, direct, cu ocazia vizitării Expoziţiilor Universale de la Paris, Londra sau Viena, în timp ce altele au fost cumpărate din colecţii aristocratice sau de la firme de distribuţie specializate. Toate aceste piese de patrimoniu – care decorau fastuos interioarele regale ale castelelor Peleş şi Pelişor, după cum se poate observa şi acum – se caracterizează printr-o mare diversitate stilistică şi un neîntrecut rafinament artistic, înscriindu-se în patrimoniul naţional ca una dintre cele mai importante şi mai coerente colecţii de artă decorativă din România. Piese realizate în ateliere din Rusia, Danemarca sau, la noi în Ţară, bucureştene ori transilvănene, vin să completeze bogata colecţie regală de ceramică.

N.M.: Şi colecţia de sticlă este impunătoare.

N.D.I.: Colecţia de sticlă a Muzeului Naţional Peleş cuprinde peste 1.500 de piese. S-a constituit prin achiziţiile şi comenzile Familiei regale române, între 1866-1941. Prin intermediul diverşilor furnizori regali, a achiziţiei directe în urma unor călătorii prin Ţările Europei occidentale sau vizitarea unor Expoziţii Universale (de la Paris, Londra sau Viena), regele Carol I a reuşit să îşi îmbogăţească colecţiile cu piese de sticlă de mare valoare artistică, creaţii ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi europene ale epocii: Murano, Boemia, Webb, Baccarat, Saint Louis sau Lobmeyr. Alte piese (servicii tradiţionale sau piese moderne, în stil Art Déco) au fost comandate special la fabricile din Azuga (care aveau ca director artistic pe Emerico Montesy) şi Mediaş, pentru a decora reşedinţa regală din Sinaia.

N.M.: Iubitoare şi creatoare de frumos – în domeniul arhitecturii, decoraţiei interioare şi artei peisajere -, regina Maria a României a fost o neobosită şi pasionată colecţionară de artă.

N.D.I.: Aţi spus un mare adevăr, regina achiziţionând şi colecţionând piese alese cu grijă din târguri şi magazine de antichităţi româneşti sau străine. Ele au decorat reşedinţele atât de iubite ale reginei Maria, multe dintre „casele sale de vis” purtând amprenta inconfundabilă a gustului estetic al nepoatei reginei Victoria a Marii Britanii. Într-un fel propriu, principesa şi, din 1914, regina Maria a României a continuat în mod strălucit tradiţia de colecţionar inaugurată de regele Carol I şi a achiziţionat piese de ceramică şi sticlărie în stil Art Nouveau, cu care a decorat interioarele Castelului Pelişor din Sinaia, reşedinţa atât de impregnată de spiritul creator al celei rămase în amintirea românilor drept unica şi incomparabila regină a României Mari. Principesa moştenitoare a României a achiziţionat lucrări de Emile Gallé, René Lalique, Auguste şi Jean-Antonin Daum sau Louis Comfort Tiffany. Ulterior, prin achiziţiile Muzeului Peleş, realizate în perioada 1969-1974, din anticariate sau de la colecţionari particulari, s-a urmărit completarea fondului existent cu obiecte din cristal de Boemia, dar în special cu piese semnate Gallé, Daum şi Lalique. În anii ’70 ai secolului trecut, în cadrul Muzeului Peleş a fost înfiinţată Secţia de Artă decorativă (1965-1982), care a valorificat ştiinţific şi expoziţional creaţia marilor manufacturi de sticlă, porţelan şi ceramică prezente în colecţia regală şi apoi în cea muzeală. (Va urma)

Sursa: Constelaţii diamantine nr.163/martie 2024; Foto: peles.ro