Recent, s-a deschis cel mai mare complex pentru persoanele în vârstă, în zona de Sud a Capitalei, Casa Seniorilor by Premium Wellness. Cu o investiţie de peste 4 milioane de euro, locaţia se întinde pe o suprafaţă de peste 4720 mp2, este dispusă pe 4 nivele şi are o capacitate totală de cazare de 100 de locuri. Situată în Bucureşti, sector 4, la adresa Aleea Moldoviţa nr. 5, Casa Seniorilor by Premium Wellness îşi propune să acopere întreaga arie de nevoi specifică seniorilor care de-a lungul timpului au pus preţ pe un anumit standard de viaţă.
Complexul se adresează tuturor bătrânilor, inclusiv celor cu diverse dizabilităţi, precum Alzheimer, care vor beneficia de toată atenţia unui personal profesionist, calificat.
Scăderea capacităţilor fizice, psihice, funcţionale, a competenţelor şi resurselor vârstnicului determină apariţia unei game de nevoi specifice: nevoi medicale, nevoia de ajutor din partea altei persoane, nevoia de companie şi interacţiuni sociale, nevoi de asistare psihologică, nevoi de sprijin afectiv şi emoţional. Din aceste considerente a fost gândit şi proiectul Casa Seniorilor by Premium Wellness, ale cărui valori se axează pe nevoia de apartenenţă, de relaţionare, de a avea o viaţă caracterizată de sens şi de demnitate a vârstnicilor.
La Casa Seniorilor by Premium Wellness ne dorim să oferim nu doar servicii de înaltă calitate, ci mai ales un cadru familial. Încurajăm astfel creşterea calităţii vieţii pentru vârstnicii noştri prin menţinerea unei stări de sănătate, de bunăstare, independenţă şi implicare în activităţi interactive. Interactivitatea creşte pofta de viaţă şi bucuria de a trăi, dar seniorii au nevoie şi de momentele lor de intimitate, drept urmare o caracteristică foarte importantă a complexului nostru o reprezintă respectarea spaţiului personal. De aceea punem la dispoziţia rezidenţilor noştri garsoniere pentru o persoană, pentru a se bucura de toată intimitatea de care au nevoie, declară dr. Laura Panait, director Casa Seniorilor by Premium Wellness.
Casa Seniorilor by Premium Wellness este singurul complex de profil din România unde rezidenţii pot beneficia de:
• intimitate – garsoniere pentru 1 persoană
• meniu personalizat stabilit de un medic nutriţionist, conform medica-mentaţiei şi regimului fiecărui senior
• asistenţă şi supraveghere medicală permanentă
• personal medical specializat pentru toate afecţiunile seniorilor
• saloane de îngrijire şi spaţii pentru terapie
• buton de panică în camere
• activităţi şi programe interactive
• sală de cinema
• terasă în aer liber
• securitate 24h/24.
Un mare plus este faptul că nu se lucrează în colaborare cu alte spitale, ci există propriul centru medical – Centrul Medical by Premium Wellness – asigurând astfel intervenţii rapide şi asistenţă medicală 24/24.
Casa Seniorilor by Premium Wellness nu oferă doar un loc în care vârstnicii primesc îngrijiri medicale zilnice de excepţie, ci asigură şi suport emoţional şi spiritual pentru confortul psiho-mental de care ei au neapărat nevoie. Prin intermediul activităţilor recreative şi socioculturale, sunt stimulate comunicarea şi participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială, susţinând totodată un stil de viaţă activ care duce la menţinerea capacităţilor fizice şi intelectuale ale vârstnicilor.
Singurătatea şi izolarea au efecte dezastruoase asupra sănătăţii fizice şi psihice a bătrânilor. La Casa Seniorilor by Premium Wellness spunem adio singurătăţii şi izolării. Aici suntem în familie, înconjuraţi mereu de prieteni şi de un personal medical specializat, pregătit să intervină în orice moment. Astfel, seniorii noştri îmbătrânesc frumos şi rămân frumoşi în suflet, adaugă directorul centrului, dr. Laura Panait.
Programul şi pachetul de servicii se stabilesc la Casa Seniorilor by Premium Wellness împreună cu reprezentantul legal/senior în urma unei întâlniri cu personalul centrului, în care se detaliază nevoile şi problemele pentru a realiza o ofertă personalizată.
Tarifele de la Casa Seniorilor by Premium Wellness sunt adaptate în funcţie de programul stabilit pentru fiecare vârstnic împreună cu aparţinătorul. De la prima vizită, împreună cu echipa de specialişti se stabileşte un plan al şederii seniorului în locaţie.
Pentru a face o rezervare pentru o rudă sau pentru dumneavoastră, puteţi contacta echipa pe pagina oficială de Facebook Casa Seniorilor by Premium Wellness, unde veţi putea beneficia de mai multe detalii sau la datele de contact de pe site-ul www.casaseniorilorpremium.ro.
Casa Seniorilor by Premium Wellness se doreşte a fi un proiect plin de speranţă şi entuziasm pentru fiecare vârstnic care îi va trece pragul. (Laura Grigore, specialist PR)
Adresa: Str. Aleea Moldoviţa nr. 5, sector 4, Bucureşti
• office@casaseniorilorpremium.ro
• Telefon: 031.069.90.70
• www.casaseniorilorpremium.ro