În municipiu Ploieşti, puteţi vizita o serie de muzee interesante. Dintre acestea se remarcă muzeul cunoscut drept „Casă de târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” (sau Casa „Hagi Prodan”), secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Situată în apropiere de centru, pe strada Democraţiei la nr. 2, casa a fost construită în jurul anului 1785 pentru un negustor, structura sa îmbinând elemente de arhitectură românească, dar cu influenţă orientală. Un „giuvaer al vechii noastre arte” a fost expresia profesorului Nicolae Simache, întemeietorul lăcaşurilor de cultură din judeţul Prahova.
La începutul secolului al XIX-lea (pe la 1801 – 1802), Mariţa, fata primului proprietar, a primit imobilul ca dotă la căsătoria cu Ivan Hagi Prodan – unul dintre cei mai apreciaţi negustori ploieşteni. Urmaşii celor doi au vândut casa Primăriei Ploieşti, la începutul secolului al XX-lea. Aflat în ruină atunci, imobilul a fost remarcat de istoricul Nicolae Iorga şi de arhitectul Toma Socolescu, pentru valoarea sa istorică şi arhitecturală. După Primul Război Mondial, acesta a fost reparat şi a găzduit prima instituţie de cultură, „Muzeul Prahovei”, ce adăpostea obiecte de artă religioasă. În 1953, profesorul Nicolae Simache a înfiinţat „Muzeul Hagi Prodan”, iar, în perioada 1985-2003, în clădire a fost amenajată expoziţia permanentă „Nichita Stănescu”, ce cuprindea obiecte ce au aparţinut poetului şi familiei sale, manuscrise, fotografii etc. După o ultimă etapă de restaurare, în anul 2005 a avut loc reinaugurarea „Casei de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea ”. Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” a fost amplasat în imobilul din str. Nichita Stănescu nr. 1, acolo unde a şi copilărit poetul. În fostul muzeu Hagi Prodan a fost reconstituit interiorul unei case a unui negustor bogat din secolele al XVIII-lea –al XIX-lea, printre exponate regăsindu-se şi piese originale ce existau în Casa Hagi Prodan. Vizitatorii pot admira: o sofa cu perne înflorate, măsuţe întarsiate cu sidef, vase de ars mirodenii, narghilele şi ciubuce, lădiţe de zestre sculptate, scaune în stil florentin, dovezi ale bunului gust şi ale bunăstării proprietarilor de odinioară; printre comorile de aici trebuie menţionată şi „Icoana de hagiu”, adusă de negustorul Hagi Prodan de la Ierusalim, datată 5 iunie 1819. Impresionante, sunt, de asemenea, plafonul sufrageriei, din lemn sculptat în motiv stelat, şi decoraţiunile interioare amplasate la uşi şi ferestre, realizate în stuc. Principala piesă de mobilier din dormitor este patul, înconjurat de piese realizate prin intarsie de sidef. Bucătăria de iarnă păstrează un bogat inventar de obiecte de uz casnic-gospodăresc folosite în epocă. Se pot remarca farfurii din argint (gravate cu anul 1824, ce au fost lucrate în ateliere vieneze), tingiri, căldăruşe, ibrice de cafea. Clădirea muzeului este declarată monument istoric şi monument de arhitectură aparţinând tipului de casă ţărănească de epocă, construită în jurul anului 1785, fiind caracteristică târgurilor prahovene.
Vizitarea acestui lăcaş de cultură poate constitui o reală lecţie de istorie, dar şi o întoarcere în veacurile de mult apuse. Muzeul poate fi vizitat de luni până duminică, între orele 9.00 şi 17.00. (George V. GRIGORE)
Surse: histmuseumph.ro; ghidulmuzeelor.cimec.ro, visitprahova.ro; oamenisilocuridintrecut.wordpress.com;