Carte şi patrie

Bunici şi chiar părinţi, vă aduceţi aminte? În copilărie, ne doream să fim, fetele, zâne, Ilene-Cosânzene, domniţe, Cenuşărese, prinţese, iar băieţii, cavaleri, Feţi-Frumoşi, prinţi, împăraţi, chiar şi zmei-paralei… Imaginaţia ne era zgândărită de basme, poveşti nemuritoare, legende… Şi, iar fac apel la memoria dumneavoastră, toţi ne doream să fim inteligenţi, frumoşi, eleganţi, puternici, eram empatici cu personajele. Şi vă aduceţi aminte de felul în care erau îmbrăcate fetiţele, ca nişte prinţese, ce rochiţe, ce fundiţe, ce pantofiori, ce bucle… Dar băieţii? Nu, nu-mi fac păreri după cum sunt oamenii îmbrăcaţi.

Mâine se deschide Târgul de carte „Gaudeamus”. Un univers. Nu mai ştiu care sunt lecturile celor mici acum. Nu ştiu nici care sunt lecturile celor mari. (Există statistici cu privire la cărţi cumpărate. Dar nu înseamnă că acestea sunt şi citite. Îmi aduc aminte de o modă mai veche, de pe când bibliotecile aveau rafturi încăpătoare pe care se aflau cărţi. Era o vreme când se cumpărau „cărţi la metru”, pentru că aşa era „trendul”, aşa era la modă, să ai multe cărţi. Şi mulţi aveau cărţi. Le aveau!) Mă gândesc că noi toţi, indiferent de vârstă, mai suntem copii. Dacă privirea minţii ne-a fost deschisă pe frumos, pe adevăr, pe dreptate, pe victoria binelui, pe mândrie, pe decenţă, sunt sigură că aşa privim şi acum şi în viitor realitatea.

Copiii acum mai vârstnici, maturii, am avut modele. Poate idealizate din punct de vedere strict istoric Dar modele care ne-au insuflat mândrie şi apartenenţă la o comunitate. Legendele citite sau povestite ne vorbeau despre un popor puternic, drept, muncitor, dârz, eroic, cu dragoste de pământul ţării, de tradiţii, de limbă, de neam. Acum?! Care ne sunt modelele?! Nu mai avem nevoie de modele? Nu mai avem voie sau nevoie să fim mândri?! Ne sunt beştelite rădăcinile, suntem „plantaţi” mereu mai la suprafaţă, în curând doar pe o plasă, în folosul cui?

Cum să avansezi într-o societate care nu mai vrea să vadă sau nu este lăsată să vadă istoria poporului său, cu bune şi rele, cu fapte glorioase şi mai puţin lăudabile, cu victorii şi cu înfrângeri, cu vârfuri excepţionale în diversele domenii ale culturii spirituale şi materiale?

Fiecare palmă de pământ ascunde istorie, urme ale unei locuiri de zeci de mii de ani. Nu suntem de niciunde, nu suntem rodul unor seminţe purtate de vânt. Rădăcinile sunt adânci. Copiii şi tinerii ar trebui să ştie acest lucru. Maturii ar trebui să-i înveţe că la marea întâlnire a seminţiilor, românii nu vin cu mâna goală, că nu suntem rupţi în coate, că suntem egali cu cele mai mândre popoare. Pe spirala istoriei au mai fost etape eşuate, dar ne-am ridicat pentru că avem rădăcini, pe care trebuie să le cunoaştem, de care avem motive să fim mândri. Găsim aceste exemple în cărţi!

…Ieri a fost Ziua Naţională a României! La mulţi ani cu iubire, ţara noastră! (Mioara VERGU-IORDACHE)