Apropierea de universul artistic al doamnei Carolina Violeta Constantin a fost pentru mine un lung şir de şocuri plăcute, pline de emoţie puternică. (…)
Vă rog să vă prezentaţi.
M-am născut la 21 iunie 1962, în Iveşti, judeţul Galaţi. Am crescut în lumea culorilor, privind-o fascinată pe mama mea cum pregătea pânza şi paleta, emanând o forţă şi o energie benefice sufletului. Şi astăzi o privesc cu dragoste cum, la 84 de ani, îşi urmează visul şi continuă să picteze. Am participat, încă din şcoala generală, în tabere naţionale de pictură, unde am obţinut premii care m-au motivat,
m-au învăţat ce este o competiţie, cum să reacţionez la obţinerea unui loc fruntaş. Am trăit perioada desfiinţării liceelor vocaţionale şi, după absolvirea unui liceu cu profil real, m-am înscris la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu Bucureşti, la secţia Artă monumentală şi Restaurare; pe 4 locuri, cam 400 de candidaţi. Am trecut de prima probă eliminatorie însă nu a fost suficient. M-am reorientat profesional şi am absolvit Facultatea de Mine de la Petroşani. Participarea la concursurile de pictură mi-a adus satisfacţii personale şi câteva premii naţionale în cadrul Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti organizate la Timişoara şi Petroşani. După obţinerea unui premiu, rectorul Universităţii Tehnice m-a întrebat ce caut eu, cu talentul meu, la Petroşani? Răspunsul meu a fost prompt: „Şi mina are pereţi care pot fi pictaţi”. La acea vreme nu ştiam că peste ani, lucrând la o mină din Bucovina, o să pictez o icoană pentru capela situată în subteran, la minus 100 de metri. Am lucrat 20 de ani în domeniul resurselor umane, iar acum, după retragere, cu suportul familiei mele, mă dedic mai mult picturii şi mă implic în proiecte destinate artei.
Pentru ce aţi ales pictura şi nu muzica?
Pot spune că pictura m-a ales pe mine. Sunt norocoasă că provin dintr-o familie cu oameni deosebiţi şi talentaţi în domeniul imobiliar, comerţ, muzică şi artă plastică, atât din partea tatălui, cât şi a mamei. Eu consider că muzica şi pictura sunt într-o strânsă legătură. Un artist care iubeşte muzica poate picta un tablou muzical care transmite o energie interioară, o anumită stare dată de cromatica creaţiei.
Care sunt tehnicile utilizate de dumneavoastră? Ce suprafeţe preferaţi?
Am încercat diverse tehnici, dar m-am oprit la pictura în ulei, folosind tehnica Impasto. Îmi place să lucrez în cuţit, o combinaţie între pictură şi sculptură, cu multe straturi de vopsea care creează o profunzime cu un efect tridimensional. Am pictat şi pânze de dimensiuni reduse, dar şi pe suprafeţe mari. În Bucureşti mi-am adus contribuţia artistică în cadrul unui proiect de redecorare a unei clădiri de birouri situată pe strada Cluceru – Udricani, realizând picturi murale în ulei, pe o suprafaţă totală de peste 200 mp.
Unde vă vedeţi peste 10 ani ?
Îmi doresc o expoziţie personală odată cu lansarea unei cărţi cu poveşti pentru copii, pe care o plănuiesc de câţiva ani. Sper să fiu sănătoasă şi să pot crea lucrări pentru expoziţii naţionale şi să particip cu lucrări şi la cele internaţionale. Pictura va rămâne pasiunea mea.
Este o întrebare la care doriţi să răspundeţi ?
De ce sunt case cu pereţi fără tablouri? Am primit vizita unor prieteni din facultate. Mi-au spus că au pereţii albi şi goi. I-am supus unui test. La intrarea în cameră, un tablou pe perete îţi corectează postura şi privirea, pe când un perete gol te va face, involuntar, să cobori privirea la nivelul covorului sau a mobilei, acolo unde ochii caută culoarea. Un tablou sau o lucrare decorativă înfrumuseţează, dă culoare camerei, aduce bucurie şi linişte privitorului. În sensul celor de mai sus, am salutat ideea din anul 2018 a Spitalului Oncologic din Timişoara, care a făcut un apel către artişti pentru a dona lucrări, să dea, prin culoare, un semn de speranţă acelui loc.
Vă rog să adresaţi un gând cititorilor acestui interviu.
Când pictez îmi doresc şi sper să şi reuşesc, ca fiecare tablou să transmită o stare şi o poveste. Întotdeauna caut să mă perfecţionez, să găsesc mijloacele artistice pentru a prezenta mesajul meu către privitor. Într-o lume tristă, mai ales în această perioadă, cu probleme multiple, vreau ca mesajul meu să fie plin de energie, vibrant şi aşa cum le spun şi celor care vor avea lucrările mele în casele lor, să le aducă noroc. Deşi drumul vieţii poate fi sinuos, nu renunţaţi niciodată la vise şi vă sfătuiesc şi pe voi, cei care aveţi un vis ascuns, uitat în rutina gândurilor, să nu îl abandonaţi pentru că el, într-o zi, poate deveni realitate.
(Aristotel BUNESCU, https://agentiadepresaculturalasisportiva. wordpress.com/)