CARION – Carmen Ionescu, revelaţia anului plastic 2020

Pot folosi liniştit sintagma „revelaţia anului” deoarece este foarte puţin probabil să mai descopăr eu, în 2020, un alt pictor care să fie peste nivelul său, peste nivelul lucrărilor artistice ale doamnei Carmen Ionescu, Carion. Dar să facem prezentările.

Pentru cei care vă cunosc mai puţin, vă rog să vă prezentaţi.
Vă salută un om norocos, care a învăţat ce este bine, ce este rău şi încă mai are ce învăţa şi exprima. Identitatea mea artistică este Carion, acronimul numelui şi prenumelui meu, Carmen Ionescu. Sunt un om realizat profesional, cu vechime în profesia de psihodiagnostician, aproximativ 43 de ani (cu ocazia aceasta îmi puteţi aprecia vârsta), adăugând anii de şcolarizare, inclusiv master în psihologie. Am fost remarcată încă de la preşcolari cu un fond aptitudinal artistic în domeniul muzical şi artistic, în general. Am urmat cursurile Şcolii de muzică (clasa pian) şi arte plastice nr.1 din sectorul 8, cum era, de mult, în Bucureşti. Pasiunea mea, de atunci şi până acum, este interpretarea şi transmiterea emoţiilor artistice proprii, fie prin  pictură, fie prin  muzică şi uneori prin dans. Toată viaţa am desenat şi am pictat cu mare drag şi implicare. Ador frumosul, trăirea pe care acesta mi-o produce şi liniştea sufletească, regăsirea de sine şi mândria că sunt în stare să mă exprim altfel decât prin cuvinte.

Pentru ce aţi ales pictura şi nu muzica?
Aş putea spune că pictura m-a ales pe mine, deoarece m-a încurajat prin ceea ce a rezultat din procesul meu creativ. E drept că am fost şi perseverentă pentru a mă perfecţiona în a picta, iar ambiţia de dezvoltare mi-a fost un sfetnic bun. Muzica mi-a rămas în suflet ca o companie armonioasă atunci când pictez şi îmi umple inima de armonie şi linişte, atât de necesare unui pictor.

Care sunt tehnicile  preferate?
Îmi place enorm să pictez în ulei cu pensule, la fel şi în acryl. Prefer totuşi să folosesc acrylul deoarece are un timp de uscare mai rapid comparativ cu uleiul. De ce mă grăbesc? Din luciditatea că viziunea se întrerupe sau se schimbă împreună cu emoţia specifică însoţitoare, precum şi din necesitatea de a le folosi integre pe parcursul temporal al picturii, totul devenind atemporal, până la urmă. Aceasta mă ajută să încarc lucrarea cu viziunea şi emoţiile mele. Uneori, folosesc cuţitul şi pasta modelatoare, atunci când am nevoie de tridimensional şi consider că este mai impresiv acest lucru. Agreez armonia culorilor şi a tuşelor, în aşa fel încât totul să fie rotund, cum zic eu, la figurat. Pictez cu mare plăcere cu acryl pe lemn, piatră, carton, tablă, perete sau zid şi, nu în ultimul rând, pe pânză. Desenez cu drag, pe carton de diferite consistenţe sau hârtie obişnuită, cu creioane colorate bune, moi, precum şi cu creioane sau cretă pastel, dar le folosesc numai pentru exerciţiu şi/sau schiţe. Este foarte important pentru mine să folosesc materialele cele mai bune, din punct de vedere al consistenţei pigmentului culorii, şi pânzele cele mai de calitate. De obicei, aştern pe pânza de-abia cumpărată, deşi tratată, două straturi sau numai un strat de grund, după caz. Mă influenţează artistic, în mod special natura, pe care o iubesc şi o respect. Mă potenţează să-mi aleg temele şi mă primeşte cu blândeţe să o analizez şi să o redau în culorile ei specifice, în funcţie de timp şi anotimp.
Prefer suprafeţele cât mai mici în egală măsură cu cele medii. Am experimentat suprafeţe de lemn cu 2 cm pe 3 cm şi mi-a plăcut foarte mult; am în jur de 100 minitablouri. Am, de asemenea, câteva lucrări dragi mai generoase, din punct de vedere al suprafeţei, pe care, dacă ai vrea să le împarţi în două, ar deveni două lucrări de sine stătătoare (peisaje). Am pictat cu multă dăruire, pro bono, suprafeţe mari de perete, într-un loc în care lucram ca psiholog psihoterapeut pentru copiii abandonaţi în maternităţile din Bucureşti, secvenţe din basme universale, pentru efectul acestora asupra educaţiei copiilor mai mari de un an, internaţi aici, înainte de 1989 (Leagăn  de copii). Cred că experienţa trăită a avut o foarte mare însemnătate pentru dezvoltarea mea personală artistică şi ca om.

Ce ne puteţi spune despre viaţa dumneavoastră, dincolo de pictură?
Viaţa  mea este un roman şi aş vrea să rămână un mister până la apariţia cărţii la care lucrez. Aş vrea să vă spun că am fost dedicată, în mod special carierei de psiholog şi celor două fete ale mele, pe care le-am crescut singură; am doi nepoţei, de la fiecare câte un flăcău, la creşterea şi educaţia cărora am ajutat. Părinţii mei, care m-au ajutat trup şi suflet mereu, fiind singurul lor copil, se află într-o altă dimensiune… Acum, sunt un om împlinit dedicat numai picturii.

Unde vă vedeţi peste 10 ani?
Ce-o vrea Dumnezeu! Aş vrea să transmit cititorilor să-şi permită tot ceea ce simt că le lipseşte!

Urăm doamnei Ionescu din toată inima să fie bine, să aibă timp pentru profesie, dar şi pentru pictură!

(Aristotel BUNESCU, https://agentiadepresaculturalasisportiva. wordpress.com/)