Conf. univ.dr. Dragoş ILIE,
prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Craiova:
Cariera universitară este cea mai nobilă dintre toate
Domnule conf. univ.dr. Dragoş Ilie, ce ne puteţi spune despre cultura organizaţională a facultăţii dumnneavoastră? Ce o individualizează faţă de alte instituţii de învăţământ superior cu acelaşi profil?
Sigla Universităţii Spiru Haret spune totul despre cultura organizaţională a instituţiei noastre. Acolo regăsim simboluri naţionale şi universale: tricolorul, cartea şi coloana infinitului. Dacă ne raportăm doar la Coloana infinitului, opera celui mai mare sculptor al ţării noastre, geniu universal, aş aşeza undeva, la baza ei, curajul şi viziunea fondatorilor universităţii, la mijloc, devotamentul, loialitatea şi implicarea cadrelor didactice, iar spre vârf, încrederea studenţilor şi aşteptările absolvenţilor. Asta cred că ne deosebeşte fundamental de alte instituţii de învăţământ superior cu acelaşi profil. Sunt plăcut surprins de faptul că Departamentul PR al Universităţii a decis folosirea acestui simbol al Coloanei infinitului pe materialele menite să asigure Universităţii noastre o imagine vizuală şi o identitate mai bune.

Sunt noutăţi în anul universitar care tocmai a început?
La nivelul facultăţii noastre ne-am făcut o strategie conform căreia la începutul fiecărui an universitar am venit cu ceva nou, pentru a putea rezista pe piaţă. În cadrul proiectului european Pregăţiţi pentru viitor am amenajat o sală de judecată reală în amfiteatru unde se simulează procese şi diverse speţe juridice care implică participarea judecătorului, avocaţilor, martorilor etc. Pentru ridicarea calităţii procesului de învăţământ, am achiziţionat softul BIS SERVER necesar pentru identificarea dactiloscopică automată tip AFIS. Acest soft face posibilă instruirea asistată de calculator şi dobândirea de aptitudini avansate de către studenţii de la Drept în scopul intrării pe piaţa muncii. Vă mărturisesc că dotările laboratorului de criminalistică, la care s-au adăugat şi acestea de început de an, la care tocmai m-am referit, completate de profesionalismul specialiştilor criminalişti fac deliciul tuturor elevilor care ne calcă pragul cu ocazia porţilor deschise şi au avut un mare rol în determinarea elevilor de a face studiile la noi.

Cum apreciaţi poziţionarea actualei generaţii de studenţi ai facultăţii faţă de evoluţiile uneori neaşteptate, chiar contradictorii ale societăţii în care îşi vor desfăşura activitatea? Îi pregătiţi pentru impactul cu lumea reală?
Am spus-o mereu, la toate festivităţile publice, că studenţii noştri sunt mai ancoraţi în realitate şi mult mai motivaţi pentru a face faţă evoluţiilor neaşteptate şi contradictorii ale societăţii în ansamblul ei. În primul rând, pentru că fac efortul financiar al plăţii taxelor, devin sunt mai responsabili, iar, în al doilea rând, sunt unii care fac a doua facultate la noi, deoarece tocmai aceste evoluţii din societate au făcut ca, până acum, absolvind prima facultate, să nu reuşească în viaţă. Există şi studenţi, în principal cei proveniţi direct de pe băncile liceului, care sunt dezorientaţi şi puţin prea optimişti, dar rolul Comisiei de Consiliere şi Orientare în Carieră, unde activează şi un psiholog, este de a-i ajuta să facă faţă impactului cu lumea reală.

Aţi recomanda studenţilor dumneavoastră să urmeze, bineînţeles în funcţie de aptitudini, o carieră universitară?
Cariera universitară este cea mai nobilă dintre toate. Nu există pe pământ ceva mai frumos decât meseria de dascăl. Dacă m-aş mai naşte o dată aş urma acelaşi drum. Băiatul meu este student la Londra, la Universitatea de Arte Creative, iar visul lui este de a deveni regizor la Hollywood. Chiar dacă se supără pe mine, îi spun mereu să ia în calcul să rămână în universitate şi să urmeze o carieră universitară. Vă daţi seama, dacă băiatului meu îi spun asta, studenţilor mei cu atât mai mult. Avem în facultate trei reviste de specialitate în care încercăm să îi convingem pe studenţi să publice şi să facă cercetare. Sunt în cadrul facultăţii noastre cadre didactice pe care le-am oprit din rândul studenţilor ca preparatori sau asistenţi. Suntem foarte mulţumiţi de ei, de caracterul şi de implicarea lor.

Spre ce profesie juridică se îndreaptă cu precădere absolvenţii? Cu ce rezultate? Cum influenţează repetatele şi desele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală sistemul judiciar? Dar studenţii, atunci când sunt în situaţia de a-şi alege o profesie?
Repetatele modificări de legislaţie sufocă magistraţii, fac ca dosarele să aibă un volum foarte mare şi să fie se soluţionate într-un timp îndelungat. Acestea, împreună cu condiţiile foare grele de pătrundere în magistratură, fac ca studenţii să se orienteze mai mult către profesia liberală de avocat sau cea de jurist. Cei mai mulţi absolvenţi ai specializării Drept se îndreaptă spre avocatură, cu rezultate foarte bune, deoarece mulţi dintre profesorii noştri sunt avocaţi renumiţi şi magistraţi de prestigiu, iar studenţii deprind încă din facultate abilităţile de care au nevoie. Un număr semnificativ se îndreaptă spre sectorul de stat şi privat, unde profesează ca jurişti. Avem şi studenţi care acum sunt judecători, procurori, notari, dar numărul acestora este mult mai mic.

Este uşor pentru cadrele didactice să ţină pasul cu ritmul modificărilor legislative?
La început a fost greu, dar treptat am învăţat şi noi o meserie nouă, aceea de a înota prin „stufoşenia” legilor şi a desţeleni la infinit modificările acestora. Nu este de glumit, ceea ce se întâmplă este trist. Ne ajută mult însă profesia academică, pentru că aceasta implică un contact permanent cu alţi cercetători şi specialişti la conferinţe şi congrese interne şi internaţionale. Universitatea ne oferă abonamente la revistele de profil, iar softurile pe care lucrăm ne facilitează această „upgradare” la nou.

Studenţii din anul I provin dintr-un mediu şcolar în care copiii citesc foarte puţin şi, în general, nu au un vocabular foarte dezvoltat. Există preocuparea de a ameliora acest aspect? Cum?
Din păcate, elevii de liceu nu au numai un vocabular slab dezvoltat, dar şi o motivaţie tardivă în a excela în profesie şi în viaţă. Precum în întreaga societate, superficialitatea a atins şi aceste generaţii tinere. În fiecare vară promovez, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, oferta educaţională a facultăţii în licee. Intru personal în peste 120 de clase din anul terminal. Îmi spun profesorii de acolo că nu ştiu ce tehnici să mai folosească în predare pentru a-i atrage la ore. Încerc să îi conving că viaţa nu se termină la sfârşitul liceului, că pentru a deveni OM şi pentru a duce o viaţă de calitate trebuie să mai facă acumulări. Din fericire, la această vârstă caracterizată prin vulnerabilitate încă pot fi convinşi, iar celor care se înscriu la facultatea noastră li se oferă şi motivaţia necesară: softuri performante cu care operează piaţa muncii, bază materială de excepţie, derularea de proiecte europene, centrele de afaceri, profesionalismul cadrelor didactice etc.

Este dificil să îi determinaţi pe studenţi să înţeleagă importanţa aplicării riguroase a legii, trecând peste emoţiile, trăirile şi părerile personale?
Da, foarte dificil. Degradarea continuă a societăţii, la aproape toate nivelurile, face ca emoţiile, trăirile şi părerile personale să se accentueze şi să influenţeze procesul de gândire al fiecărui om. În societate se nasc trăiri naţionaliste şi sentimente de izolare şi de ură faţă de semeni. Totuşi, la sfârşitul facultăţii, cu talent pedagogic şi mult efort din partea noastră, studenţii realizează că nimic nu este mai presus de lege şi, având această cultură profesională dobândită în facultate, pot să facă faţă provocărilor în mod obiectiv.

Mass-media sunt inundate de ştiri despre scandaluri în justiţie. În aceste condiţii, mai sunt interesaţi tinerii să studieze Dreptul ? Ce mesaje primii din partea studenţilor pe această temă?
Ştirile despre scandalurile din justiţie ne afectează emoţional pe toţi, deoarece, prin natura noastră umană, acceptăm aceste instanţe ca generatoare de dreptate. Studenţii percep aceste lucruri ca un amestec al politicului în acest domeniu, dar sunt convinşi că doar o mică parte din justiţie este influenţată politic. Tinerii sunt mai interesaţi ca niciodată să facă Dreptul, fapt care se reflectă în numărul mare de studenţi la această specializare. Şi asta pentru că Dreptul are ca front de lucru conflictele. Conflictele între oameni, companii, entităţi internaţionale s-au înmulţit în ultima vreme, ca urmare a vitezei şi superficialităţii în care ne desfăşurăm activitatea. În aceste condiţii, studenţii sunt conştienţi că pot să îşi găsească pe piaţă un loc de muncă. Avem parteneri de practică cu 20 de jurişti angajaţi şi peste 1000 de procese pe rol. Cu asta am spus tot!

Care sunt calităţile şi aptitudinile care caracterizează un bun jurist?
Un bun jurist trebuie să aibă bune abilităţi de comunicare, capacitate de gândire, competenţe analitice, abilităţi de cercetare şi abilităţi de relaţionare. În primul rând, bazele acestor abilităţi se dobândesc pas cu pas, parcurgând toate disciplinele din planurile de învăţământ concepute într-o succesiune logică. În al doilea rând, cadrele didactice, care sunt magistraţi şi avocaţi, reprezintă în faţa studenţilor dovada cea mai bună a transpunerii în practică a acestor competenţe. În al treilea rând, avem încheiate convenţii de practică cu peste 100 de centre de practică (instanţe, tribunale, parchete, notariate, birouri de avocatură, primării, consilii judeţene), unde studenţii deprind şi mai bine, în stagiile de practică, abilităţile de care au nevoie.

Există, în cariera dumneavoastră, un moment pe care îl consideraţi decisiv pentru propria evoluţie profesională?
Susţinerea tezei de doctorat a fost momentul decisiv pentru evoluţia mea profesională. Aceasta mi-a permis să fac pasul din practică la catedră şi să mă bucur astfel de cea mai frumoasă şi mai nobilă meserie din lume, aceea de dascăl. Însă, poate cel mai înălţător şi copleşitor moment din viaţa mea a fost când conducerea universităţii mi-a încredinţat responsabilităţile funcţiei de decan, funcţie pe care am deţinut-o în perioada 2015-2019. La polul opus, cel mai mare regret din viaţa mea a fost că nu am mai avut şansa să îndeplinesc această funcţie încă un mandat.

Încă din antichitate, Dreptul a fost considerat expresia cea mai clară a egalităţii membrilor unei societăţi. Se mai poate vorbi astăzi despre o astfel de abordare?
Oamenii au fost, sunt şi vor fi egali, iar Dreptul este ultima frontieră care ne poate da speranţa că acest lucru va fi posibil pentru totdeauna. Dacă renunţăm să mai credem în Drept ne vom transforma într-o societate nebună. Cu permisiunea dumneavoastră, am să vă împărtăşesc o emoţie sufletească personală. Tatăl meu, actorul Ilie Gheorghe, a fost o mare personalitate a teatrului românesc şi internaţional. În seara în care a murit, după o lungă suferinţă, cu ultimele puteri m-a chemat lângă el şi mi-a spus: Fiule, mai am o ultimă dorinţă pe care vreau să mi-o îndeplineşti. Care, tată, l-am întrebat. Să-mi scrii pe cruce Un Om = Un Om. De ce, tată? Cu o ultimă suflare, tata mi-a răspuns: pentru că oricât de mari personalităţi am fi, oamenii sunt egali…, după care s-a stins.

Domnule prodecan, vă mulţumesc pentru sinceritatea răspunsurilor şi pentru momentul emoţionant de la finalul întrevederii noastre, şi vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră! (Dragoş CIOCĂZAN)