- Deşi Declaraţia 600 îţi cerea să declari şi veniturile din dobânzi sau alte investiţii, dacă acestea împreună cu alte venituri extrasalariale depăşesc suma de 22.800 de lei pe an, câştigurile din dobânzi pe anul în curs sunt cu minus la şase bănci din sistem. La Unicredit şi ING Bank sunt cele mai mari pierderi aferente unui depozit de economii. Doar cinci bănci nu percep comision de administrare şi două-trei dintre ele au dobânzi de peste 1%. Care ar fi atunci cel mai bun depozit de economii?
Câştigul real negativ de la cele şase bănci este valabil pentru situaţia în care îţi retragi economiile după 12 luni şi plăteşti comisioanele de retragere de numerar, care au ajuns în unele cazuri şi la valori de 1%. La aceste comisioane percepute de absolut orice bancă din România, adaugi comisioanele de administrare a contului curent legat de depozitul de economii, în jur de 3-5-9 lei pe lună, indiferent de suma depusă (doar cinci bănci nu îţi percep şi comisionul lunar de administrare).
Urmează apoi impozitul de 10% pe câştigul din dobânzi, iar dacă mai rămâne ceva din randament, adaugi această sumă la celelalte venituri extrasalariale, dacă există, şi aplici un alt impozit de 10% pentru asigurările de sănătate! Toate astea pentru dobânzi cuprinse între 0,2% şi 2,8% la un depozit constituit pe 12 luni.
În acest context, luăm în calcul un depozit bancar constituit pe 12 luni, cu capitalizarea dobânzii, de 18.000 de lei. Dacă facem calculul pentru toate cele 27 de bănci, care deţin acest produs (pe platforma www.finzoom.ro), vom constata că, la finalul celor 12 luni, avem şase bănci care ne oferă un câştig real negativ (din randament sunt scăzute comisioanele bancare, inclusiv cele de retragere de numerar şi impozitul plătit Ministerului Finanţelor Publice, de 10%).
Astfel, după 12 luni, de la Unicredit retragem cu 102 lei mai puţini bani decât am depus, la ING Bank minusul este de 101,65 lei, la BCR minus 82,54 lei, la Raiffeisen Bank minus 68,95 lei, la BRCI minus 27,60 de lei, iar de la BRD minus de 2,39 lei. Restul băncilor comerciale îţi oferă un câştig real cuprins între 5,76 lei şi 453,6 lei pentru un depozit de 18.000 de lei, ţinut în banca respectivă.
Să presupunem, însă, că nu scoatem banii respectivi la scadenţă, pentru că poate nu vom avea nevoie de ei peste 12 luni, şi atunci depozitul se va prelungi automat şi nu vom mai plăti comisionul de retragere de numerar. Vom avea surpriza să constatăm că toate randamentele sunt pozitive, chiar şi după scăderea impozitului către stat şi a comisioanelor lunare de administrare, unde este cazul. Vedem aici câştiguri, pentru acelaşi depozit de 18.000 de lei, cuprinse între 21 de lei şi 453 de lei după 12 luni.
Ce trebuie menţionat? Singurele bănci care nu percep comision lunar de administrare a contului sunt BCR, Banca Transilvania, Libra Bank, Marfin şi TBI Bank. Precizăm însă că BCR are un comision de retragere de numerar de 1% şi o dobândă de 0,6%, în timp ce Banca Transilvania are comision de retragere de numerar de 0,5% din sumă şi dobândă de 1,41% pe an. Celelalte trei bănci au comisioane zero la toate serviciile şi dobânzi mai mari: Libra – 1,56%, Marfin -1,71% şi TBI 2,8%.
Dacă luăm în calcul imaginea băncilor luate în discuţie versus randamentele oferite după tăierea taxelor (mai puţin CASS) şi a comisioanelor bancare, clasamentul celor mai bune bănci pentru economisire este: Banca Transilvania, randament 244,51 lei, Libra Bank cu 252,7 lei (dar de mărime mai mică) şi BCR cu 97,46 de lei.
În afara Băncii Transilvania, numărul doi pe piaţa bancară românească, băncile cu o cotă de piaţă de sub 3% oferă un randament real cuprins între 200 şi 350 de lei. Conform ultimelor date BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 3,0 la sută, până la 111 249,2 milioane lei. La 31 decembrie 2017, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,3 la sută (3,9 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2016. (Gabriela ŢINTEANU)