Magistrala Albastră, drum de ape şi vis,/ Drum spre suflet purtând, cântec fără cuvânt/Drum spre mare deschis.
Pe 26 mai 1984 s-a inaugurat oficial Canalul Dunăre – Marea Neagră, canal ce conduce apele dulci şi sfinte (în perioada geto-dacă) ale fluviului, pe o cale mult mai scurtă, cu 400 de kilometri, spre apele sărate ale Mării Getice (numele antic al Mării Negre). Această amplă lucrare hidrotehnică este considerată a fi cea de a treia cale navigabilă din lume creată de către om, după cunoscutele canale navigabile Suez şi Panama. 
Dat uitării, asemenea multor alte obiective create de generaţia „comunistă”, din cauza promovării unei politici clare a dezrădăcinării tinerei generaţii de neam şi de ţară, acest „drum fără de praf” s-a dorit a fi creat cu mult timp înainte, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate. Pe vechea Vale Carasu (posibil un fost braţ al fluviului Dunărea colmatat de-a lungul mileniilor) chiar şi turcii încercau un mod de transport pe ape cu vase remorcate de pe mal, ce se dovedea a fi mai ieftin şi la îndemână.
Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul al XIX-lea, după 1878, când a început a fi vehiculată ideea creării unui al patrulea braţ al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul spre Marea Neagră. Condiţiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă şi costisitoare, aşa încât regele Carol I a refuzat implicarea într-un asemenea proiect. 
În anul 1928, inginerul şi profesorul universitar Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu în care a indicat ca variantă posibilă pentru măreaţa lucrare chiar traseul actual al canalului. Ulterior, regele Carol al II-lea a inclus în planurile sale de viitor şi ideea săpării acestui canal, dar criza economică mondială ce a venit şi apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca începutul lucrărilor să tot fie amânat.
În anul 1949 a început efectiv construcţia canalului, mulţi dintre cei implicaţi în proiect fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste. Aceste lucrări au fost sistate în perioada 1953 – 1955 din lipsă de fonduri şi de interes din partea conducerii sovietice. S-a realizat doar Complexul de irigaţii Carasu, departe de ceea ce reprezenta propunerea iniţială, respectiv, un canal navigabil.
În anul 1973, lucrările au fost reluate, dar după un nou proiect. După 11 ani de eforturi susţinute, canalul a fost inaugurat într-o zi de sâmbătă, pe 26 mai 1984, de către Nicolae Ceauşescu.
Lucrarea în sine este una „faraonică”. Astfel, în cadrul acestor complexe activităţi hidrotehnice efectuate, s-au excavat 294 milioane metri cubi de rocă la canalul principal şi alte 87 milioane metri cubi la ramura nordică, numită şi Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari. Cantitatea de materie escavată a fost mai mare cu 25 milioane metri cubi decât la Canalul Suez şi cu 140 milioane metri cubi decât la Canalul Panama, şi s-au turnat 5 milioane metri cubi de betoane. Canalul principal are o lungime de 64,4 km, o adâncime de 7 m, o lăţime la bază de 70 m şi la suprafaţă de 90-120 m, cu o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane de tone de marfă, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane de tone de marfă. Pescajul maxim admis este de
5,5 m, permiţând astfel accesul navelor fluviale şi a navelor maritime mici. La fiecare capăt al Canalului există un sistem, format din câte două ecluze, care permite traficul în ambele sensuri. Construirea canalului a necesitat o investiţie de circa 2 miliarde de dolari la momentul respectiv. Estimările iniţiale prevedeau recuperarea investiţiei în 50 de ani. Astăzi, din cauza trecerii lui în uitare şi din imposibilitatea exploatării pentru propria industrie existentă atunci în zonă, ce dovedea şi reale potenţialităţi, exploatarea canalului aduce venituri anuale de doar circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiţiei de peste 600 de ani.
Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, ramura nordică a Canalului Dunăre-Marea Neagră, a fost deschis navigaţiei la 26 octombrie 1987. Are o lungime de 31,2 km şi este situat între Portul Midia, km 0 al canalului, şi confluenţa cu Canalul Dunăre-Marea Neagră la km 36 al acestuia, în dreptul localităţii Poarta Albă. La km 3 are o bifurcaţie (cu o lungime de 5,5 km) ce face legătura cu Portul Luminiţa. Atât Portul Luminiţa cât şi Ovidiu, sunt parte integrantă a canalului. Există un proiect de realizare a unei ecluze între Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari şi lacul Siutghiol. Se estimează că, prin construirea acestei ecluze în zona Mamaia-sat, traficul de nave specializate în transportul de persoane şi a celor de agrement va creşte cu 30 % – 50 % pe an.
Canalul Dunăre-Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, prin „relaţia” Canalului Rin – Main – Dunăre. Dacă s-ar folosi această rută, mărfurile din Australia şi Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, şi-ar scurta drumul cu 400 de kilometri. Rolul canalului pentru România este unul militar, strategic şi economic. Prin reluarea lucrărilor la canalul „frate” Bucureşti – Dunăre (construit deja în proporţie de 70%) s-ar realiza întregirea unui traseu de ape foarte important, atât pentru transportul mărfurilor, cât şi pentru turism. Locuitorii capitalei vor putea călători pe ape din Bucureşti până pe litoral, iar mărfurile ce vin din portul Constanţa vor putea ajunge în condiţii mult mai avantajoase în capitală. Prin cele patru microhidrocentrale ce se vor construi pe traseul canalului, acesta ne va da şi 50 MW de energie electrică, iar apa din canal va putea fi şi o sursă importantă de irigaţii pentru circa 150.000 de hectare teren arabil, care vor deveni adevărate grădini şi oaze de verdeaţă pe malurile canalului. Aşa cum Veneţia sau Amsterdam sunt oraşe ce îşi folosesc sistemul de canale pentru un transport ieftin şi la îndemână, vom putea şi noi să exploatăm acest avantaj pe care ni-l oferă gratis Dunărea şi Marea Neagră, iar Bucureşti ar putea deveni port la Dunăre, fiind legat astfel cu Marea Neagră şi Marea Mediterană, dar şi cu marile oraşe ale Europei, precum Belgradul, Budapesta, Bratislava, Viena, Frankfurt şi Roterdam. Astfel vom putea circula pe ape chiar prin însăşi inima Europei. Ne dorim de mult să fim „europeni” cu adevărat, iar mai „europeni” de atât nici că se poate!
(Surse: wikipedia.org; adevarul.ro; historia.ro; independentaromana.ro; unitischimbam.ro; evz.ro; stiinta-mister.ro; ziarullumina.ro; art-emis.ro; comunismulinromania.ro; capital.ro; filmedocumentare.com;
evenimentulistoric.ro; gandul.ro) (George V. GRIGORE)
Numărul 808
